Cu ocazia apariției cărții sale de aforisme, „Repliques et piques”, Brigitte Bardot a acordat un interviu revistei franceze Valeurs Actuelles, din care reproducem câteva pasaje.
Situația din Franța
„Am fost crescută în spiritul onoarei, iubirii și respectului față de țara mea. Când văd ce a ajuns, mă cuprinde disperarea. Când văd ce au făcut dintr-o țară a cărei bogăție intelectuală, calitate a limbii, a scrierii, primatul ei în materie de arhitectură, de modă, de eleganță, de patrimoniu care strălucea în toată lumea, mă simt deprimată. Cum zice bunicul, îmi vine să dau cu ei de pământ și să-i calc în picioare!”
Cine este de vină pentru dezastru
„Stânga. Ea urăște tot ce este luxos, elegant, tot ce iese, fie și cu puțin, din mediocritate.”
Despre comunitarism
„Nu mai pot să-i suport pe islamiști. Să vezi practic peste tot în Franța vălul islamic, așa ceva este insuportabil. Să facă ce vor în țările lor de origine, dar să nu ne impună nouă obiceiuri, practici și și discriminări din alte vremuri: nu aceasta este Franța!”
Politicienii pe care-i apreciază
„Pe Marine Le Pen o iubesc mult și de mult; dar și pe François Fillon. Îl găsesc un tip bine; am fost oripilată de linșajul judiciar și mediatic. Tipul ăsta are curaj și, așa cum știți, am mult respect față de această virtute.”
Uniunea Europeană
„Trebuie să ieșim. Bruxelles-ul ne încurcă.”
Starea cinematografului francez
„Nu mai sunt decât bărboși și actrițe cu părul gras, care sunt violate prin cotloane și apoi găsesc scuze pentru violatorii lor. N-ai decât să te uiți la ceremonia Premiilor César unde niște zombi drăguți le mulțumesc lui mama-tat, portăresei și șoferului de taxi, lansând și inevitabilele apeluri către fraternitate umană și antirasiste.”
Cultura franceză
„Nu m-am bătut contra Algeriei franceze pentru a accepta o Franță algeriană. Eu nu mă ating de cultura, identitatea și obiceiurile altora. Să nu se atingă nici ei de ale mele!”