Mamă, amendată cu copilul de mână. Cum a fost posibil

Mamă, amendată cu copilul de mână. Cum a fost posibil

O mamă a fost amendată, în baza ordonanțelor militare, după ce a fost surprinsă de un echipaj de jandarmerie, alături de copilul ei de 6 ani, într-o benzinărie

Prefectura Argeș a comunicat că  „a fost aplicată o sancțiune de 2000 de lei unei femei de 36 de ani, din nordul județului, care nu a respectat măsura izolării la domiciliu”.

„În izolare ar fi trebuit să stea și un minor de 6 ani, împreună cu femeia. Aceasta nu a fost găsită la domiciliul declarat, ci în fața unei beninzării, fiind preluată de un echipaj ISU și plasată în carantină instituționalizată, împreună cu minorul. De asemenea, bărbatul cu care se afla la momentul depistării a fost sancționat cu 500 de lei pentru adresare de injurii, deoarece a devenit recalcitrant la apariția echipajului de jandarmerie”, a completat Instituția Prefectului.

Ne puteți urmări și pe Google News