Ministrul Muncii a făcut joi o serie de declarații cu privire la modul în care decurge recalcularea pensiilor. Oficialul susține că au fost evaluate peste jumătate din dosare. De asemenea, el a vorbit despre majorarea punctului de pensii, susținând că discuția legată de creșterea pensiilor mici este neconstituțională.
Marius Budăi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, a anunțat că au fost evaluate peste 2,6 milioane de dosare de pensii, din 4,8 milioane de dosare. Oficialul a ținut să facă și unele precizări cu privire la majorarea pensiilor mici, susținând că o astfel de discuție este neconstituțională.
Pensia se majorează prin valoarea punctului de pensie
Autoritățile vorbesc despre majorarea punctului de pensie pentru toată lumea, nu pe categorii. Totuși, există sprijin pentru pensionarii cu venituri mai mici, aceștia beneficiind de voucherele de 50 de euro pe care autoritățile încep să le emită începând cu 1 iunie.
„Această discuţie cu creşterea pensiilor mai mici este o discuţie neconstituţională şi am spus-o de mai multe ori. Noi vorbim de contributivitate şi vorbim de o valoare a punctului de pensie. Se majorează valoarea punctului de pensie, noi acceptăm această discuţie cu majorarea pensiilor în procent, dar pensia se majorează prin valoarea punctului de pensie.
Putem face în schimb altceva pentru pensiile mici - ceea ce am făcut în primul pachet social, de la 1.600 până la 2.200 (de lei - n. r.) şi ceea ce facem acum cu acest voucher de 50 de euro o dată la două luni, dar să creştem discreţionar numai pensiile mici nu se poate”, a menţionat Marius Budăi.
Ministrul Muncii face precizări cu privire la acordarea voucherelor de 50 de euro
Pachetul de măsuri „Sprijin pentru România” oferă ajutor social românilor cu venituri mici, printre aceștia fiind și pensionarii. Printre măsuri se află și voucherele în valoare de 50 de euro acordate la două luni pentru achiziționarea de alimente. Potrivit ministrului Muncii, acordarea voucherelor va începe de la 1 iunie, însă nu toată lumea le va primi în prima lună. Chiar dacă cardul va ajunge la beneficiar mai târziu, asta nu înseamnă că banii din iunie vor fi pierduți.
Voucherele se vor oferi până la finalul anului, fiind programate în lunile iunie, august, octombrie și decembrie.
"Este o activitate care este în dinamică şi în continuitate şi se va desfăşura până la sfârşitul anului, 31 decembrie.
Dacă va fi o singură persoană în România care nu va primi cardul acasă în luna iunie şi îl va primi pe 1 sau pe 2 iulie nu înseamnă ca banii aferenţi lunii iunie vor fi pierduţi", a adăugat ministrul Muncii.