Maia Sandu, prezentă la un eveniment foarte important pentru sistemul medical din Basarabia

sursa: unica.md

Republica Moldova. Președintele de la Chișinău, Maia Sandu, a luat parte, luni, la un eveniment medical foarte important. Este vorba despre inaugurarea unui nou sediu al Substației de Asistență Medicală Urgentă de la Orhei.

La acest eveniment au mai participat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie Adrian Belîi, șefi de substații, personal medical și angajați ai instituției.

Maia Sandu a fost prezentă la un eveniment important pentru sistemul medical din Republica Moldova

SAMU Orhei este una dintre cele mai mari substații de pe teritoriul Republicii Moldova, care are în subordine 6 Puncte de Asistență Medicală Urgentă. Totodată deservește un număr de aproximativ 100.000 de locuitori din municipiul Orhei și comunele adiacente.

sursa: unica.md

Echipa care va lucra în sediul nou-construit, și care este formată din 62 de angajați, va beneficia acum de cele mai bune condiții de muncă, la cele mai înalte standarde medicale.

Ce dotări există și la ce sumă aproximativă s-au ridicat investițiile

Este vorba despre un sediu cu suprafața de 1063 m2, care este dotat cu încăperi spațioase și care beneficiază de echipament și mobilier nou. Sunt săli de alertă, de ședințe, de instruire, de păstrare a medicamentelor, de odihnă a angajaților, boxă pentru dezinfecție, vestiare pentru personal, sufragerie, precum și un garaj cu șase boxe pentru ambulanțe. La fel, au fost instalate panouri solare, pentru a asigura un grad înalt de eficiență energetică a instituției.

Investițiile în lucrările de construcție și dotare a Substației de Asistență Medicală Urgentă Orhei au ajuns la aproximativ 34 de milioane de lei. Acești bani au fost alocați de Ministerul Sănătății.

„Continuăm cu pași siguri modernizarea sistemului de sănătate, prin facilitarea accesului cetățenilor la servicii medicale de înaltă calitate și crearea celor mai bune condiții de muncă pentru personalul medical”, se precizează într-un comunicat emis de oficialii de la Ministerul Sănătății, conform siteului unica.md.