Maia Sandu, întâlnire importantă cu oficialii Fondului European pentru Democrație

Maia Sandu, întâlnire importantă cu oficialii Fondului European pentru Democrație Maia Sandu. Sursa foto: gov.md

Liderul de la Chișinău, Maia Sandu, s-a aflat, miercuri, la masa discuțiilor, cu reprezentanți ai Fondului European pentru Democrație.

Președintele din Republica Moldova, Maia Sandu, a avut o întâlnire, miercuri, cu membrii Comitetului Executiv al Fondului European pentru Democrație (EED).

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, fondul susține și promovează democrația și drepturile omului în țările partenere ale Uniunii Europene, prin finanțarea proiectelor și inițiativelor care contribuie la consolidarea societății civile. Dar și promovarea guvernării transparente și a valorilor democratice.

Maia Sandu, la masa discuțiilor, cu Fondul European pentru Democrație

Comitetul executiv al organizației s-a reunit la Chișinău după ce a susținut societatea civilă și media independentă pe parcursul ultimului deceniu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cadrul întrevederii, președintele Maia Sandu a apreciat impactul acestor proiecte și a îndemnat Fondul să sprijine și mai departe societatea civilă și presa independentă, care sunt esențiale pentru procesul de consolidare democratică din Basarabia, după cum transmite moldpres.md.

Altfel, Republica Moldova a semnat pe 30 ianuarie, cererea de aderare la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA). Banca Națională a Moldovei a anunțat că evenimentul a fost unul de importanță națională, în contextul aderării la Uniunea Europeană.

Pas uriaș, odată cu aderarea la Zona Unică de Plăți în Euro

Basarabia a făcut un pas important prin aderarea la Zona Unică de Plăți în Euro. Exercițiul este implementat prin intermediul Proiectului Twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionării riscurilor în sectorul financiar al Republicii Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană.

Implementarea zonei unice de plăți în euro (Single Euro Payments Area – SEPA) urmărește extinderea procesului de integrare europeană și în domeniul plăților de valoare mică în euro, prin crearea unei piețe unice la nivel european pentru plățile în euro.

Inițial, SEPA corespundea unui spațiu geografic format din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția și Monaco.

În prezent, SEPA include 34 de state din Europa, dar și teritorii situate în afara Uniunii Europene, ca urmare a încheierii unor acorduri care vizează participarea la schema SEPA a unor instituții financiare din afara Uniunii Europene.