Maia Sandu, despre poziția Ucrainei în conflictul cu Transnistria

Sursa foto: Președinta Republicii Moldova Maia Sandu/ Facebook

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a vorbit despre poziția adoptată de oficialii din Ucraina față de conflictul transnistrean. Liderul de la Chișinău i-a acordat un interviu jurnalistului rus Iuri Dudii și a explicat că nimeni de la Kiev nu a cerut Moldovei să rezolve problema. De asemenea președintele a mai spus că nu se pune problema unui conflict de natură militară.

„Cu toată responsabilitatea spun că oficial nu am avut așa fel de propuneri. Noi mereu am declarat și vom declara că soluționarea conflictului transnistrean se va realiza doar pe cale pașnică”, a afirmat Maia Sandu.

De asemenea, și președintele Parlamentului, Igor Grosu, spusese că Ucraina nu a sugerat niciodată Republicii Moldova un plan de soluționare rapidă a conflictului transnistrean, după invazia Rusiei în Ucraina.

Maia Sandu, explicații despre conflictul cu Transnistria

Întrebată dacă Republica Moldova va riposta în cazul unei invazii rusești, liderul de la Chișinău a răspuns că autoritățile vor face tot posibilul pentru ca acest lucru să nu se întâmple.

„Planul nostru de integrare europeană prevede asigurarea securității, pentru că UE înseamnă asigurarea păcii. Potrivit Constituției, noi trebuie să facem totul pentru menținerea păcii și a asigura securitatea cetățenilor noștri. De aceea, avem armată, avem sectorul apărării, de aceea facem investiții. Noi sperăm foarte mult că acest război se va termina în curând și vom putea investi în economie, dar să nu fim în situația de a investi în apărare. Da, noi ne vom apăra țara neapărat”.

Autoritățile de pe ambele maluri ale Nistrului discută într-un grup restrîns 1+1, care este o derivată a formatului anterior 5+2. Acesta însă a devenit nefuncțional după invazia Rusiei în Ucraina.

O problemă de zeci de ani

Pe parcursul ultimilor 30 de ani, conflictul transnistrean a fost instrumentat de către Federația Rusă pentru a-și crește influența în regiune și exercita presiune asupra autorităților de la Chișinău. Diferendul transnistrean are un rol important pe agenda de politică internă și externă a Republicii Moldova. Deși procesul de negocieri pe marginea acestui conflict a cunoscut anumite progrese de-a lungul timpului, nu au fost înregistrate rezultate notabile în direcția reglementării acestuia.

În ultimele trei decenii, autoritățile de la Tiraspol au manifestat puțin interes în soluționarea conflictului și mai degrabă s-au eschivat de la găsirea unei soluții avantajoase pentru toate părțile implicate. Acestea beneficiază de susținerea economică, politică și militară a Kremlinului, după cum notează jurnaliștii de la moldova1.md.