Mai mulți pensionari vor primi bani în plus la pensie, în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), publicată recent în Monitorul Oficial. Este vorba despre o indemnizație de 50% din pensia cuvenită titularului.
Potrivit deciziei CCR, de indemnizația destinată pensionarilor care sunt membri ai uniunilor de creatori trebuie să beneficieze, nu doar cei din sistemul public de pensii, ci și cei din alte sisteme de pensii.
S-a stabilit astfel că anumite prevederi din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii nu sunt constituționale.
Bani în plus pentru pensionarii care fac parte din uniunile de creatori
Legea la care face referire CCR arată că pensionarii care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite primesc o indemnizație lunară.
„(…) sintagma „sistemului public de pensii” din titlul Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, precum și din cuprinsul art. 1 alin. (1) din aceeași lege este neconstituțională”, se arată în Decizia 561/2022, cea care a fost publicată recent în Monitorul Oficial.
Uniuni de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică sunt considerate, potrivit legii, persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creației muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice și al artelor plastice.
Înainte se stabilea ca indemnizația să fie acordată doar pensionarilor din sistemul public de pensii. În 2016, prin Legea 83, Legea 8/2006 a fost completată, astfel încât jurnaliştii şi militarii pensionaţi, care sunt membri ai uniunilor de creatori, au primit dreptul de a beneficia și ei de indemnizaţia specială.
CCR a declarat legea neconstituțională
CCR nu a fost de acord ca doar pensionarii sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, să beneficieze de o indemnizație lunară ce reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului.
Asta înseamnă că vor beneficia de aceste prevederi și ceilalți pensionari, care nu fac parte din sistemul public de pensii și sunt membri ai uniunilor de creatori. Prevederile declarate neconstituționale își încetează efectele juridice începând cu data 25 martie 2023, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea lor.
Valoarea maximă stabilită de lege pentru această indemnizație este de două salarii de bază minime brute pe țară.