Mai multe persoane au murit în urma unui cutremur produs la graniţa dintre Mexic şi Guatemala

Cel puţin trei persoane, printre care şi un bebeluş, şi-au pierdut viaţa, iar circa 40 au fost rănite luni la frontiera dintre Mexic şi Guatemala din cauza unui seism cu magnitudinea de 6,9 grade ce a lovit regiunea, relatează AFP, citând autorităţile celor două ţări.

În statul Chiapas, din sudul Mexicului, unde a fost localizat epicentrul cutremurului, au fost înregistraţi 'doi morţi, un bărbat 74 de ani şi un altul de 51 de ani, precum şi patru persoane rănite uşor', a declarat pentru agenţia franceză de presă Jose Manuel Aragon, purtător de cuvânt al serviciului de protecţie civilă local.

Într-o conferinţă de presă, preşedintele guatemalez Otto Perez a anunţat moartea unui nou-născut şi faptul că 35 de persoane au fost rănite, dintre care două se aflau în stare gravă. 'Pentru moment, singurul deces (din Guatemala) este cel al unui nou-născut care a murit la spitalul din San Marcos (vest), după prăbuşirea unui tavan fals', a precizat şeful de stat.

În context, autorităţile însărcinate cu protecţia civilă din Guatemala au decretat alerta portocalie (penultima înainte de alerta roşie) în urma seismului care a distrus 20 de locuinţe şi a afectat în diferite grade aproximativ 5.000 de persoane, potrivit primelor rapoarte oficiale. Cutremurul s-a produs la ora 11:24 GMT, la 47 de kilometri sud de Tapachula, în statul mexican Chiapas (sud), la o adâncime de 92 de kilometri, conform Serviciului Seismologic Naţional