Şapte persoane reţinute sub suspiciunea că ar fi planificat "organizarea unor acţiuni de destabilizare şi dezordini în masă" în ziua protestelor de duminică, organizate de Partidul Şor la Chişinău, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Judecătoriei Ciocana din Chişinău,
Cei şapte suspecţi nu-şi recunosc vina. Procurorul care gestionează cauza penală susţine că aceştia ar fi acţionat şi ar fi fost instruiţi la indicaţiile unor persoane care ar avea "legătură cu serviciile secrete ale unui stat străin", conform publicaţiei menţionate.
Aceştia fac parte din grupul de 25 de persoane care au fost documentate de poliţie la 11 martie, cu o zi înaintea protestului.
În pofida faptului că cei şapte nu-şi recunosc vina, unii dintre ei ar coopera cu ancheta, potrivit procurorului de caz, Constantin Popescu, din cadrul Procuraturii pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale (PCCOCS).
Printre cei reţinuţi şi plasaţi în arest preventiv se numără şi persoana responsabilă de instructajul celorlalţi membri ai grupului, a precizat procurorul.
Au fost reținuți mai mulți suspecți în Republica Moldova
PCCOCS a anunţat că suspecţii sunt 'bărbaţi cu cetăţenie moldovenească, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 39 de ani şi sunt parte a unui grup criminal organizat. Aceştia au domiciliul în nordul Republicii Moldova, inclusiv în Bălţi, iar trei dintre ei au mai avut abateri de la lege şi au fost investigaţi pentru furt şi jaf'.
Poliţia din Republica Moldova anunţase duminică arestarea unor membri ai unei reţele "orchestrate de Moscova" cu scopul de a destabiliza ţara, după cum a transmis AFP.
În urma percheziţiilor efectuate sâmbătă seara, 25 de bărbaţi au fost interogaţi de anchetatori, iar şapte au fost reţinuţi, a declarat şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Cernăţeanu, într-o conferinţă de presă.
Cei reţinuţi urmau ar fi intenţionat 'organizarea unor acţiuni de destabilizare şi dezordini în masă' în cadrul protestului organizat la Chişinău de Partidul Şor (prorus). Partidul oligarhului fugar Ilhan Şor a organizat mai multe mitinguri, pentru care este suspectat că a plătit participanţii.
Republica Moldova este condusă în prezent de autorităţi orientate spre integrarea europeană, pe care Moscova şi-ar dori să le înlăture în favoarea unui guvern prorus, conform media de peste Prut, conform Agerpres, care citează Ziarul de Gardă.