Conform unui studiu, rata de infectare cu COVID-19 este mai mică în locurile destinate culturii, comparativ cu școlile sau magazinele.
Conform unui studiu, rata de infectare cu COVID-19 este mai mică în locurile destinate culturii, comparativ cu școlile sau magazinele.
Potrivit studiului, în aceste zone, precum cinematografele, rata de infectare este mai mică deoarece spectatorii sau vizitatorii vorbesc mai puțin decât oamenii care se duc în magazine sau la școală, ceea ce face ca răspândirea virusului să fie mai mică. În plus, în aceste locuri este mult mai ușor să se aplice măsurile de distanțare socială.
Infectarea cu Covid-19, mai mare la școală decât la cinema
În cotidianul german Spiegel, unul din cercetători, Martin Kriegel, estimează că în prezenţa "procedurilor de igienă bine gândite şi coerente, anumite locuri publice ar putea să se redeschidă".
Rezultatul muncii lor, publicat în 10 februarie, vizează să evalueze riscul de contaminare cu COVID-19 în diferite locuri publice închise. Experţii s-au concentrat pe contaminările prin aerosoli - care constituie mare parte din infectări -, ţinând cont de gradul de aplicare a gesturilor-barieră (purtarea măştii şi distanţarea socială).
Drept urmare, locurile culturale - sălile de spectacol, cinema, muzee - sunt locuri publice cel mai puţin riscante.
Cei doi cercetători au calculat R0 sau numărul de reproducere al virusului, adică numărul mediu de indivizi pe care o persoană infectată poate să-i contamineze. Pentru a compara, R0 este de 1 în supermarket sau în restaurant, de 1,5 în spaţiu deschis sau tren, şi de 3 într-o unitate şcolară. Acest lucru înseamnă că rata de reproducere a virusului este de şase ori mai importantă într-o şcoală decât într-o sală de spectacol.