Mahmoud Ahmadinejad critică SUA, dar menajează China

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad consideră documentul privind sancţiunile ONU este o bucată de hârtie fără valoare şi acuza Statele Unite că a forţat China să semneze rezoluţia.

Aflat într-o vizită la Shanghai, la numai două zile după ce China a cedat presiunilor internaţionale şi a semnat rezoluţia ONU privind instituirea de noi sancţiuni Iranului, Ahmadinejad a lansat noi atacuri la adresa administraţiei Obama şi a Israelului, dar a menajat Beijingul.

„Avem relaţii foarte bune cu China şi nu avem niciun motiv pentru a le slăbi. Statele Unite reprezintă o problemă”, a declarat Mahmoud Ahmadinejad, după ce a vizitat pavilioanele Iranului şi ale Chinei de la Expoziţia Mondială de la Shanghai. Preşedintele Iranian a adăugat că SUA a presat alte state, pentru ca acestea să intervină pe lângă partenerii lor, astfel încât rezoluţia ONU să fie adoptată.

Vizita lui Ahmadinejad la Shanghai a fost plănuită de mult timp, însă nu au fost stabilite întâlniri cu oficialii chinezi.