MAGYAR NEMZET: Uniunea Europeană are nevoie de o politică agrară dreaptă

Sursele destinate politicii agrare comune din UE nu pot fi mai mici pe viitor – a evidenţiat preşedintele Poloniei Andrzej Duda luni, la Varşovia, după ce s-a întâlnit cu miniştri ai agriculturii din 8 ţări central- şi sud-est-europene, respectiv cu comisarul UE pentru agricultură Janusz Wojciechowski.

Duda i-a primit pe cei 8 miniştri ai agriculturii din Estonia, Letonia, Lituania, respectiv Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi România în Palatul prezidenţial din Varşovia. Miniştrii respectivi se află la Varşovia, unde participă la negocieri privind politica agrară comună a UE.

În opinia lui Duda, miniştrii în cauză sunt conştienţi de necesitatea existenţei unei strategii agrare regionale. Pe marginea negocierilor pe marginea bugetului următor al UE (2021 – 2027), preşedintele polonez a precizat că sursele prevăzute în buget nu pot fi mai mici decât cele de până acum, subliniind că „acesta este punctul de vedere comun al tuturor miniştrilor din regiunea noastră”.

La rândul său, comisarul UE pentru agricultură a opinat că în UE este nevoie de o politică agrară puternică şi echitabilă, iar condiţia indispensabilă a acesteia constă în existenţa unui „buget corespunzător” care să ţină seama de diferenţele existente între statele membre, precum şi de nevoile reale ale fiecăruia.

Wojciechowski a menţionat că „în Comisia Europeană ascultăm vocea fiecărui stat, a fiecărei regiuni, şi încercăm să stabilim politica agrară în funcţie de necesităţi”. Una din aceste necesităţi ar fi îndeplinirea prevederilor din acordul „green deal”, iar în opinia sa ţările din regiune care „păstrează agriculturi mai echilibrate pot deveni fruntaşe” în procesul de îndeplinire a cerinţelor stabilite privind protecţia mediului şi climei.(MTI)

Sursa

Traducerea: Imola Stănescu - RADOR