Într-o scrisoare deschisă adresată Avocatului Poporului, Președinției, CSM-ului și Înaltei Curți de Casație și Justiție, Asociaţia Naţională a Magistraţilor Pensionari din România protestează împotriva proiectului de lege privind suprataxarea pensiilor de serviciu.
De asemenea, vizavi de contributivitate, se amintește faptul că ”6.500 de magistrați aflați actualmente în funcție plătesc contribuții considerabile ce merg la fondul de pensii, iar pensionarii din magistratură nu sunt mai mulți de 2.000”. ANMPR consideră că inițiativa lui Teodorovici este și neconstituțională.
Redăm integral textul scrisorii deschise a membrilor ANMPR:
Asociaţia Naţională a Magistraţilor Pensionari din România, persoană juridică autorizată și certificată, formată la nivel naţional din peste 600 de foști judecători şi procurori, actualmente pensionari, care au activat la instanţele judecătoreşti şi la parchetele de toate gradele, a luat act cu îngrijorare de conținutul proiectului de lege privind suprataxarea pensiilor de serviciu.
Coroborând acest document cu informațiile ce circulă în presa scrisă și în cea audio-vizuală, precum și cu repetatele declarații ale factorilor politici de la cel mai înalt nivel de decizie, dorim să vă aducem la cunoștință poziția noastră și să vă rugăm să luați în considerare susținerile de mai jos, atunci când veți decide.
1. Cunoașteți, desigur, că dreptul la pensia de serviciu ce se cuvine magistraților este consfințit prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorului și procurorului, lege organică ce derivă nemijlocit din prevederile constituționale referitoare la locul și rolul Justiției în statul de drept.
În Legea nr.127/2019 privind sistemul unitar de pensii publice nu se regăsește nicio referire la pensia de serviciu a magistraților, astfel că dispozițiile din Legea nr. 303/2004 privind pensionarea magistraților au rămas și sunt pe deplin în vigoare.
2. Primele pensii speciale în România au fost cele recunoscute și acordate magistraților, încă din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, apoi reconfirmate prin Legea nr. 92/1992 de organizare judecătorească (lege impusă de admiterea țării noastre în Consiliul Europei) și apoi definitiv consolidate prin Legea nr. 303/2004.
Considerentele avute în vedere de legiuitor la emiterea acestor reglementări au fost cele ce țin de statutul profesional și social cu totul deosebit pe care îl au magistrații în orice stat de drept, de faptul că ei sunt supuși prin statutul lor profesional la infinite restricții și interdicții de toate naturile, s-a avut în vedere răspunderea profesională și morală ce le este incumbată, s-a ținut seama de solicitarea neuro-psihică indusă de exercitarea funcției, etc. În mod concret, magistraţii au infinit mai puţine drepturi decât orice alt cetăţean obişnuit, magistraților revenindu-le, concomitent, o lungă serie de obligaţii care nu sunt întâlnite la acelaşi cetăţean obişnuit. Este vorba de constrângeri şi de restrângeri severe, inclusiv ale unor drepturi constituţionale, altfel accesibile oricui.
Pentru toate acestea, s-a admis și s-a statuat că magistrații trebuie să se bucure de un regim de salarizare deosebit, precum și de o pensie de serviciu la sfârșitul carierei.
Inspirându-se din aceste reglementări, ulterior au fost stabilite și pentru alte categorii profesionale, prin asimilare cu magistrații, așa-numitele pensii speciale, ținându-se seama de statutele aparte ale respectivelor profesii.
3. Pensia de serviciu este cuvenită şi recunoscută prin lege numai anumitor categorii de angajaţi ai statului, a căror activitate are o importanţă deosebită pentru bunul mers al societăţii, activitate care implică o anumită conduită permanentă, nenumărate restricții, obligații legale și limitări ale drepturilor ce sunt altfel acordate pentru ceilalți cetățeni, precum şi fidelitate faţă de statul pe care îl slujesc și față de care au depus un jurământ de credință.
A nu se pierde din vedere că magistraţii sunt singurii funcţionari ai statului care nici măcar nu au, în sens formal, calitatea de angajaţi, întrucât ei nu au un contract de muncă, ei sunt independenţi, inamovibili şi se supun numai legii, ei sunt numiţi şi eliberaţi în/din funcţie numai de către președintele țării prin decret prezidenţial şi depun un jurământ solemn faţă de patrie.
Ca un semn al importanţei şi rolului magistraţilor în statul român, Constituţia României le-a consacrat un text distinct (art.125) în cadrul Capitolului VI – Autoritatea judecătorească.
Magistraţii, de-a lungul unei cariere de minimum 25 de ani, au un singur drept, și anume acela SĂ NU AIBĂ VOIE ! Tot ceea ce este normal îngăduit unui om oarecare, magistratului îi este strict şi ferm interzis, prin Legea organică de organizare judecătorească şi prin Statutul Magistraţilor, care completează legea.
Apare, astfel, ca fiind cu totul firesc şi normal ca această categorie profesională să aibă un tratament distinct în ceea ce priveşte retribuirea şi pensia, ca o parţială compensare venită din partea statului pentru importanţa socială a muncii lor, pentru riscurile, incompatibilităţile şi interdicţiile pe care aceştia şi le-au asumat de bună voie, punându-se în slujba statului şi a ordinei de drept.
Tocmai de aceea, în totalitatea statelor Uniunii Europene şi nu numai, drepturile salariale şi dreptul la pensie privindu-i pe magistraţi sunt recunoscute şi tratate distinct de restul categoriilor de bugetari (vom detalia aceasta în cele ce urmează, referindu-ne inclusiv la reglementări de drept internațional public ce au devenit parte integrantă din dreptul intern al României odată cu aderarea la Uniunea europeană ; ne vom referi, deasemenea, și la jurisprudența europeană în materie).
4. Constituie o gravă și impardonabilă eroare aserțiunea că pensiile magistraților sunt pensii de lux, atâta timp cât aceste pensii sunt expresia cuvenită și firească a unei îndelungate exercitări a autorității de stat. Consecutiv acestei activități – activitate ce nu este la îndemâna oricui ! -, magistratul are speranța legitimă de a-i fi recunoscut statutul și munca atât pe timpul exercitării profesiei, cât și la data pensionării.
Referitor la înţelesul noţiunii de „speranţă legitimă”, s-a statuat în numeroase soluţii de speţă ale Curții Europene a Drepturilor Omului că această noţiune trebuie înţeleasă şi interpretată ca avându-şi temeiul în dreptul cetăţeanului la coerenţă şi siguranţă legislativă, astfel ca, în temeiul legii, acesta să îşi poată valorifica, păstra şi apăra drepturile. Cu alte cuvinte, este vorba de concretizarea principiului constituţional, propriu oricărui stat de drept, privind supremaţia legii.
Oricare magistrat, în funcţie la acest moment ori deja pensionar, are o firească „speranţă legitimă” privind stabilitatea şi coerenţa legislativă, astfel încât să poată beneficia neângrădit de drepturile legal dobândite privind indemnizaţia, respectiv pensia cuvenită, cu precizarea ca acestea ţin intrinsec de însăşi cariera de magistrat. La intrarea în magistratură, acceptând şi asumându-şi de bună voie multitudinea de riscuri, restricţii şi interdicţii incumbate de cariera în magistratură, tânărul are, în parţială compensare, „speranţa legitimă”, izvorâtă din LEGE, că va fi remunerat la un nivel corespunzător rolului, dificultăţii şi importanţei sociale a muncii sale, precum şi că la finalul unei cariere de minimum 25 de ani, Statul, a cărei forţă a reprezentat-o şi la a cărui linişte şi ordine de drept a vegheat, îi va asigura o pensie de asemenea stabilă şi corespunzătoare.
Putem crede și afirma, așadar, că Parlamentul și Guvernul României nu asigură pensii de lux pentru magistrați, ci le recunoaște acestora statutul și condiția.
Asupra acestui subiect, privit din diverse unghiuri de abordare, există numeroase soluții pronunțate și de Curtea Constituțională a României în sensul de mai sus, astfel că rugăm să fie văzute decizia nr.2 /2000, decizia nr. 57/2006, decizia nr. 120/2007, decizia nr.85/2009, cât și decizia nr. 873/2010, toate acestea facând referire directă, explicită și neechivocă la subiectul în discuție.
Trebuie să constatăm, oare, că ne iluzionăm inutil dacă vom crede și vom spera că aleșii din Parlamentul României vor respecta Constituția României, deciziile Curții Constituționale și legislația în vigoare ?
5. Rugăm a se observa, cu obiectivitate, că pensia magistratului nu poate și nu trebuie să fie legată neapărat de pricipiul contributivității, din motivele mai sus arătate, deși contribuțiile noastre sub acest aspect au fost cu adevărat substanțiale.
Dat fiind că salariile noastre nu au fost tocmai cele mai mici de-a lungul timpului (și îndeosebi după anul 1996, când au fost aduse la un nivel acceptabil), pe cale de consecință și contribuțiile noastre la fondul de pensii au fost semnificative, fapt lesne de probat și care nu poate să fie contestat. În plus, continuă să subziste o întrebare la care nimeni nu se încumetă să ne răspundă : unde au dispărut cei 4% din salariu, procent pe care, mulți ani la rând, l-am plătit cu titlul de contribuție pentru pensie suplimentară ? Acești bani nu au mers tot la fondul de pensii ? Era în timpul regimului comunist și nimeni nu mai răspunde pentru asta ? Poate, dar aceia sunt banii noștri, plătiți de noi tocmai pentru pensiile viitoare, dar care au dispărut și nu au fost luați în calcul la stabilirea pensiilor noastre !
Să nu uitam, totodată, că 6.500 de magistrati aflați actualmente in funcție plătesc contribuții considerabile ce merg la fondul de pensii, iar pensionarii din magistratură nu sunt mai mulți de 2.000.
Este trecută sub tăcere în mod deliberat una din principalele cauze ale deficitului bugetului de pensii, şi anume uriaşele restanţe, acumulate în ultimii 20 de ani, pe care diverse entităţi economice, de stat sau private, le au de plătit în contul bugetului asigurărilor sociale. Modul în care pot şi trebuie să fie recuperate, măcar parţial, aceste datorii către Stat nu este facil, dar asta nu este treaba cetăţeanului, ci a guvernelor care s-au succedat în acești ani. Constatăm, însă, cu regret, că este mult mai facil să fie minţiţi bieţii pensionari amărâţi, inoculându-li-se acestora ideea mincinoasă că pensiile lor nu mai pot să fie plătite, și cu atât mai puțin majorate, din cauza „pensiilor nesimţite” ale magistraţilor.
6. Din punct de vedere istoric, după cum am arătat deja, încă din timpul lui Cuza Vodă, odată cu înființarea primei Curți Supreme, s-a stabilit ca principiu – subliniem, ca principiu – că magistrații trebuie să aibă cele mai mari salarii din sectorul bugetar, precum și că pensiile cuvenite acestora la finalul carierei trebuie să le asigure un nivel de trai echivalent cu cel din timpul vieții active.
Această chestiune a fost reafirmată în anul 1940, atunci când marele jurist și Decan al Facultății de Drept din București, academicianul Andrei Rădulescu, a rostit în Parlament un memorabil discurs prin care a pledat despre necesitatea și importanța retribuirii la cel mai înalt nivel a magistraților și despre necesitatea asigurării pentru aceștia a unor pensii care să le asigure păstrarea demnității profesionale și sociale.
Dacă acest principiu era recunoscut într-o societate în care majoritatea magistraților proveneau din familii cu averi considerabile și cărora nu le era deloc interzis să aibă importante posesiuni și afaceri imobiliare, agricole sau comerciale, cu atât mai mult principiul arătat trebuie păstrat și respectat în zilele noastre, când magistraților le este interzis totul !
7. Dacă sub guvernarea PDL, care s-a remarcat prin continua nesocotire a Constituției și prin permanenta încălcarea grosolană a legilor, prin amatorism, prin crasă incompetență și prin vădite manifestări totalitare nu s-a îngăduit amputarea pensiilor legal cuvenite magistraților, este cu totul de neimaginat că un asemenea abuz – chiar și sub pretextul unei noi reglementări fiscale ! – s-ar putea produce în prezent, la inițiativa unui guvern și cu aprobarea unui parlament care, încă din campania electorală, au dat asigurarea fermă că vor înlătura și vor repara toate nedreptațile și nelegalitățile comise de fosta putere politică.
Cu imens regret trebuie să spunem că, dacă s-ar produce o astfel de diminuare a pensiilor legal dobândite, nimeni nu ar putea înțelege cu ce se mai deosebește actuala configurație politică de cea anterioară, care a fost rejectată prin votul zdrobitor al românilor sătui de minciună, nedreptate, abuz și hoție !
Rugăm să deliberați cu toată responsabilitatea asupra faptului că pretextul intitulat drept “impozitare progresivă”, ”taxă de solidaritate” sau sau orice altă denumire s-ar încerca a se da unei măsuri de amputare a pensiilor, pe orice cale și prin orice mijloace ce sunt doar aparent legale, nu ar putea să mai păcălească pe nimeni, pentru că o așa-zisa nouă reglementare fiscală privitor la pensile magistraților nu ar constitui, în realitate, nimic altceva decât o tăiere efectivă, dar deghizată, ajungându-se în final exact la ceea ce urmărea blestemata putere PDL-istă, ale cărei netrebnicii a promis PSD că nu le va mai repeta.
Ne-am înșelat, oare, în ceea ce vă privește ? Noi sperăm, întocmai precum toți cei ce v-am dat votul, că nu am fost, din nou, mințiți cu cinism.
8. Binevoiți, vă rugăm, a observa că problema esențială pe care o eludează expunerea de motive la proiectul de lege, dar de la care trebuie pornită discuția, este aceea a caracterului unitar al pensiei de serviciu a magistraţilor, în sensul că întreaga pensie, adică atât partea din pensie care rezultă conform contribuţiei, cât şi partea care vine de la bugetul de stat, au acelaşi regim juridic, adică regimul unei pensii de serviciu, fără a fi supuse, cele două componente, unor regimuri juridice distincte. Legea nr. 303/2004 precizează numai că diferenţa se suportă de la bugetul de stat, dar nu şi că cele două componente ale pensiei magistratuli ar avea regimuri juridice diferite şi, deci, ar necesita a fi impozitate în mod diferit. A impozita suplimentar partea din pensie care vine de la buget înseamnă a aplica o tăiere, o ajustare nejustificată sub aspect legal a cuantumului întregii pensii.
Trebuie să concluzionăm, așadar, cu toții, că o impozitare de 50%, astfel cum este propusă, ar nesocoti însăși condiția constituțională pe care o are magistratul, condiție pe care este întemeiată și decizia Curții Constituționale nr. 873/2010 prin care a fost declarată ca neconstituțională încercarea guvernului PDL de a amputa pensiile magistraților.
9. O altă problemă o reprezintă ipoteza de a impozita în mod diferit pensiile, faţă de salarii sau faţă de alte venituri. În mod normal, în lumea civilizată - din care noi, din păcate, nu facem încă pe deplin parte - se vorbeşte despre impozitarea veniturilor, a tuturor veniturilor indiferent de sursa ori natura acestora, aplicându-se un sistem de impozitare unitar, care poate fi mai mare, mai mic, pe tranşe, etc, dar UNITAR şi nu diferenţiat. A aplica un impozit diferențiat și special numai pensiilor de serviciu, ar însemna a se crea un regim juridic tot special și vădit discriminatoriu acestor pensii, ceea ce ar reprezenta o vădită neconstituţionalitate.
10. Pentru buna și corecta informare a Domniilor Voastre și în suținerea celor mai sus arătate, vă prezentăm câteva elemente de drept comparat referitor la pensiile de serviciu.
Astfel :
a) În marea majoritate a statelor Uniunii Europene, statutul magistraţilor şi pensia de serviciu fac obiect distinct al unor reglementări speciale, avându-se în vedere normele de drept internaţional ce se referă în mod expres la statutul și condiția magistraților şi ţinând seama de :
— specificul activităţii magistraţilor ;
— rolul şi importanţa socială a muncii magistraţilor ;
— riscurile profesionale la care sunt expuşi magistraţii ;
— incompatibilităţile şi interdicţiile la care magistraţii sunt supuşi.
Reglementări naţionale specifice distincte privindu-i pe magistraţi, cuprinse în legi speciale, în sensul celor de mai sus există de multă vreme în ţări ca Marea Britanie, Portugalia, Italia, Elveţia, Ungaria, Slovenia, Germania, Turcia, etc. În alte ţări, precum Grecia, Austria şi Franţa pensiile magistraţilor sunt reglementate prin capitol separat, inclus într-o lege generală a pensiilor.
b) În toate ţările Uniunii Europene este prevăzută prin constituţie obligativitatea statului de a garanta magistraţilor, odată cu retragerea din activitate, plata unei pensii al cărei nivel să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii, fixându-se pensii reprezentând 75 - 80% din această ultimă remuneraţie.
c) În Germania, Curtea Constituţională Federală a stabilit prin decizia nr.2409/2007 că funcţionarii publici ai acestei ţări au un statut similar celui al magistraţilor şi că, în consecinţă, „considerentele de ordin financiar şi eforturile de a reduce cheltuielile bugetare nu pot fi primite ca o legitimare suficientă de a reduce pensiile. Valoarea mijloacelor de întreţinere adecvată, datorată de angajator, oricine ar fi el, nu reprezintă o mărime cu dimensiuni variabile în mod arbitrar, care să se poată măsura în funcţie de posibilităţile economice ale bugetului de stat şi de evaluările politice ale urgenţei unor măsuri”.
11. În conformitate cu art.14 din Convenţia pentru interzicerea discriminării şi art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecţia proprietăţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că „noţiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie şi, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate” (vezi cauza Buchen versus Cehia).
Din această perspectivă, apare ca fiind evident că pensia de serviciu a magistraţilor, aşa cum este în prezent reglementată şi având cuantumul stabilit prin lege organică, constituie un „drept de proprietate” în sensul Convenţiei şi a Protocoalelor adiţionale, iar reducerea prin recalculare ori supraimpozitare a acestui drept ar echivala cu o nejustificată și nelegală expropriere.
12. În Constituția României, la art. 14, sunt prevăzute următoarele :
”Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular ”.
Pensia, aşa cum a fost explicit şi repetat consacrat prin practica judiciara, inclusiv prin jurisprudenţa CEDO, este o componenta a dreptului de proprietate, iar diminuarea acesteia pe orice cale și în orice mod constituie un atentat la însăşi conţinutul şi natura dreptului în sine. În plus, diminuându-se pensiile numai la anumite categorii profesionale, s-ar comite o flagrantă şi gravă nelegalitate, precum și o vădită discrimninare, după cum vom arăta mai jos.
Pensia, atât ca drept în sine, cât şi ca element al proprietăţii private, reprezintă o creanţă asupra statului, pe care acesta este obligat să o plătească şi să o ocrotească, conform textului mai sus citat.
Practic, prin diminuarea brutală, în cadrul unui posibil nou sistem de impozitare a cunantumului pensiilor legal stabilite pentru magistraţi, proprietatea nu numai că nu mai este apărată, ci este pur şi simplu jefuită, chiar de către statul român, care în acest mod ar refuza abuziv să îşi achite creanţele.
13. Constituția României are înscrise la art. 20 următoarele:
”Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
Coroborând acest text cu cel de la art.11 alin.2 din Constituţie, conform căruia „tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern”, rezultă neândoielnic faptul că, prin adoptarea oricărei noi reglementări ce ar avea ca finalitate diminuarea pensiilor de serviciu ale magistraților, fie și prin măsuri fiscale, România şi-ar încălca grav, cu consecinţe foarte serioase pe plan internaţional, o lungă serie de obligaţii asumate sub egida Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, sub egida Consiliului Europei şi prin însuşi Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.
Exemplificăm în acest sens următoarele :
- art.11 din „Principiile fundamentale privind independenţa magistraţilor”, adoptat de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţiile nr. 40/32 din 29.11.1985 şi nr.40/146 din 13.12.1985 , prin care este stipulat expres că vârsta de pensionare şi cuantumul pensiei magistratului ţin de statutul magistratului, care trebuie să fie în mod distinct şi adecvat precizat şi garantat prin lege”;
- „Statutul universal al judecătorului”, adoptat de Uniunea Internaţională a Magistraţilor (Taipei, 1999), organizaţie internaţională din care face parte şi România şi la al cărei statut a aderat, unde se prevede că „Judecătorului îi este permis să iasă la pensie şi să primească o pensie corespunzătoare categoriei sale profesionale”;
- Recomandarea Consiliului Europei R 94/12 din 13.12.1954 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor, dată în aplicarea art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin care se cere Statelor membre să vegheze ca statutul judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care aceştia şi le asumă ;
- Recomandarea 2000 (19) a Consiliului Europei, în care se precizează explicit că legea trebuie să ofere garanţii pentru exercitarea profesiei de magistrat, condiţii rezonabile de remunerare şi o pensie conform misiunilor exercitate;
- „Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor” (1998), care, la art.6.4 prevede că „Statul garantează judecătorului care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca o profesie determinată, plata unei pensii al cărui nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de cel al ultimei remunerări primite” ;
- Legislaţia comunitară europeană, Pilonul I, Directiva nr.79/7/CEE, privind principiul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, ce este actualmente corect şi îndestulător reflectat în Legea nr.303/2004, dar care se intenţionează a fi încălcat prin abrogarea dispoziţiunilor legale privind pensia de serviciu a magistraţilor;
- Legislaţia comunitară europeană, Pilonul al II-lea, Directiva nr.86/378/CEE, modificată prin Directiva nr.96/97/CEE, privind aplicarea principiului egalităţii în schemele ocupaţionale de securitate socială, care acoperă sectorial şi legile speciale de pensii ale magistraţilor, militarilor, poliţiştilor ş.a.
Conform acestor două Directive cu caracter obligatoriu pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, criteriile decisive pentru încadrarea într-un sistem de securitate socială ca sistem ocupaţional sunt :
- să se refere la o categorie particulară de lucrători ;
- să fie direct legată de perioada de serviciu ;
- pensia să fie calculată prin raportare la ultimul salariu al lucrătorului.
Este lesne de observat din cuprinsul mai sus arătat al celor două Directive - obligatorii pentru Statele membre al Uniunii Europene - că situaţia magistraţilor ce îndeplinesc cumulativ condiţiile de pensionare, conform normelor legale în vigoare, este perfect încadrată în acest text, fiind, deci, total contrară legislaţiei europene orice încercare de a modifica actualul statut al magistraţilor sub acest aspect.
Nu trebuie uitat că Guvernul României a fost deja atenţionat prin Raportul de consultare din 31.01.2007 al Comisiei Europene, prin care, cităm, „se atrage atenţia asupra faptului că, pentru legislaţia neconformă Directivelor comunitare, Comitetul Miniştrilor va transmite României scrisori de notificare oficială, declanşând, astfel, acţiunea de neîndeplinire a obligaţiilor de Stat membru al U.E.”;
Recunoaşterea în favoarea magistraților a dreptului la pensie de serviciu, în cunantum cât mai apropiat cu cel al ultimei retribuții, nu este în contradicţie cu principiul unicităţii și cu cel al contributivității.
CARTA SOCIALĂ EUROPEANĂ revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de România prin Legea nr. 74/03.05.1999, stipulează neechivoc că ,,o diferenţă de tratament favorabil, întemeiată pe un motiv obiectiv şi rezonabil, nu este considerată discriminatorie față de alte categorii de persoane”.
Statutul foarte restrictiv şi deosebit de sever al magistraţilor este în mod neîndoielnic un veritabil astfel de motiv, care poate permite menţinerea reglementării pensiei acestora în cuantumul și forma actuală.
De aici, prin coroborarea tuturor celor mai sus arătate, rezultă concluzia evidentă că abrogarea ori modificarea prevederilor din Legea nr. 303/2004 privind reglementarea pensiilor cuvenite magistraţilor și excesiva supraimpozitare ar fi nu numai vădit neconstituţionale, ci şi de natură să încalce în mod grosolan norme de drept internaţional public asumate prin validarea lor de către Parlament, devenite legislaţie internă şi având caracter de obligativitate pentru Statul român.
Față de toate cele mai sus arătate, concluzionăm următoarele :
Nu trebuie să fi jurist pentru a pricepe cele mai sus arătate.
Trebuie doar să ai bună intenţie, bună credinţă şi bun simţ elementar – nimic mai mult. Apoi, înţelegerea logică vine de la sine.
Într-un stat care îşi respectă propria-i Constituţie, care acceptă principiul supremaţiei legii, neretroactivitatea legii civile şi intangibilitatea drepturilor câştigate, predictibilitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, precum şi normele de drept internaţional public la care statul a aderat de bună voie şi necondiţionat, o iniţiativă legislativă cum este cea ce pare să se prefigureze NU POATE TRECE, cel puţin sub aspectele care privesc pensiile de serviciu ale magistraţilor.