Astfel :

a) În marea majoritate a statelor Uniunii Europene, statutul magistraţilor şi pensia de serviciu fac obiect distinct al unor reglementări speciale, avându-se în vedere normele de drept internaţional ce se referă în mod expres la statutul și condiția magistraților şi ţinând seama de :

— specificul activităţii magistraţilor ;

— rolul şi importanţa socială a muncii magistraţilor ;

— riscurile profesionale la care sunt expuşi magistraţii ;

— incompatibilităţile şi interdicţiile la care magistraţii sunt supuşi.

Reglementări naţionale specifice distincte privindu-i pe magistraţi, cuprinse în legi speciale, în sensul celor de mai sus există de multă vreme în ţări ca Marea Britanie, Portugalia, Italia, Elveţia, Ungaria, Slovenia, Germania, Turcia, etc. În alte ţări, precum Grecia, Austria şi Franţa pensiile magistraţilor sunt reglementate prin capitol separat, inclus într-o lege generală a pensiilor.

b) În toate ţările Uniunii Europene este prevăzută prin constituţie obligativitatea statului de a garanta magistraţilor, odată cu retragerea din activitate, plata unei pensii al cărei nivel să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii, fixându-se pensii reprezentând 75 - 80% din această ultimă remuneraţie.

c) În Germania, Curtea Constituţională Federală a stabilit prin decizia nr.2409/2007 că funcţionarii publici ai acestei ţări au un statut similar celui al magistraţilor şi că, în consecinţă, „considerentele de ordin financiar şi eforturile de a reduce cheltuielile bugetare nu pot fi primite ca o legitimare suficientă de a reduce pensiile. Valoarea mijloacelor de întreţinere adecvată, datorată de angajator, oricine ar fi el, nu reprezintă o mărime cu dimensiuni variabile în mod arbitrar, care să se poată măsura în funcţie de posibilităţile economice ale bugetului de stat şi de evaluările politice ale urgenţei unor măsuri”.

11. În conformitate cu art.14 din Convenţia pentru interzicerea discriminării şi art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecţia proprietăţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că „noţiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie şi, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate” (vezi cauza Buchen versus Cehia).

Din această perspectivă, apare ca fiind evident că pensia de serviciu a magistraţilor, aşa cum este în prezent reglementată şi având cuantumul stabilit prin lege organică, constituie un „drept de proprietate” în sensul Convenţiei şi a Protocoalelor adiţionale, iar reducerea prin recalculare ori supraimpozitare a acestui drept ar echivala cu o nejustificată și nelegală expropriere.

12. În Constituția României, la art. 14, sunt prevăzute următoarele :

”Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular ”.

Pensia, aşa cum a fost explicit şi repetat consacrat prin practica judiciara, inclusiv prin jurisprudenţa CEDO, este o componenta a dreptului de proprietate, iar diminuarea acesteia pe orice cale și în orice mod constituie un atentat la însăşi conţinutul şi natura dreptului în sine. În plus, diminuându-se pensiile numai la anumite categorii profesionale, s-ar comite o flagrantă şi gravă nelegalitate, precum și o vădită discrimninare, după cum vom arăta mai jos.

Pensia, atât ca drept în sine, cât şi ca element al proprietăţii private, reprezintă o creanţă asupra statului, pe care acesta este obligat să o plătească şi să o ocrotească, conform textului mai sus citat.

Practic, prin diminuarea brutală, în cadrul unui posibil nou sistem de impozitare a cunantumului pensiilor legal stabilite pentru magistraţi, proprietatea nu numai că nu mai este apărată, ci este pur şi simplu jefuită, chiar de către statul român, care în acest mod ar refuza abuziv să îşi achite creanţele.

13. Constituția României are înscrise la art. 20 următoarele:

”Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.

Coroborând acest text cu cel de la art.11 alin.2 din Constituţie, conform căruia „tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern”, rezultă neândoielnic faptul că, prin adoptarea oricărei noi reglementări ce ar avea ca finalitate diminuarea pensiilor de serviciu ale magistraților, fie și prin măsuri fiscale, România şi-ar încălca grav, cu consecinţe foarte serioase pe plan internaţional, o lungă serie de obligaţii asumate sub egida Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, sub egida Consiliului Europei şi prin însuşi Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

Exemplificăm în acest sens următoarele :

- art.11 din „Principiile fundamentale privind independenţa magistraţilor”, adoptat de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţiile nr. 40/32 din 29.11.1985 şi nr.40/146 din 13.12.1985 , prin care este stipulat expres că vârsta de pensionare şi cuantumul pensiei magistratului ţin de statutul magistratului, care trebuie să fie în mod distinct şi adecvat precizat şi garantat prin lege”;

- „Statutul universal al judecătorului”, adoptat de Uniunea Internaţională a Magistraţilor (Taipei, 1999), organizaţie internaţională din care face parte şi România şi la al cărei statut a aderat, unde se prevede că „Judecătorului îi este permis să iasă la pensie şi să primească o pensie corespunzătoare categoriei sale profesionale”;

- Recomandarea Consiliului Europei R 94/12 din 13.12.1954 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor, dată în aplicarea art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin care se cere Statelor membre să vegheze ca statutul judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care aceştia şi le asumă ;

- Recomandarea 2000 (19) a Consiliului Europei, în care se precizează explicit că legea trebuie să ofere garanţii pentru exercitarea profesiei de magistrat, condiţii rezonabile de remunerare şi o pensie conform misiunilor exercitate;

- „Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor” (1998), care, la art.6.4 prevede că „Statul garantează judecătorului care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca o profesie determinată, plata unei pensii al cărui nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de cel al ultimei remunerări primite” ;

- Legislaţia comunitară europeană, Pilonul I, Directiva nr.79/7/CEE, privind principiul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, ce este actualmente corect şi îndestulător reflectat în Legea nr.303/2004, dar care se intenţionează a fi încălcat prin abrogarea dispoziţiunilor legale privind pensia de serviciu a magistraţilor;

- Legislaţia comunitară europeană, Pilonul al II-lea, Directiva nr.86/378/CEE, modificată prin Directiva nr.96/97/CEE, privind aplicarea principiului egalităţii în schemele ocupaţionale de securitate socială, care acoperă sectorial şi legile speciale de pensii ale magistraţilor, militarilor, poliţiştilor ş.a.

Conform acestor două Directive cu caracter obligatoriu pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, criteriile decisive pentru încadrarea într-un sistem de securitate socială ca sistem ocupaţional sunt :

- să se refere la o categorie particulară de lucrători ;

- să fie direct legată de perioada de serviciu ;

- pensia să fie calculată prin raportare la ultimul salariu al lucrătorului.

Este lesne de observat din cuprinsul mai sus arătat al celor două Directive - obligatorii pentru Statele membre al Uniunii Europene - că situaţia magistraţilor ce îndeplinesc cumulativ condiţiile de pensionare, conform normelor legale în vigoare, este perfect încadrată în acest text, fiind, deci, total contrară legislaţiei europene orice încercare de a modifica actualul statut al magistraţilor sub acest aspect.

Nu trebuie uitat că Guvernul României a fost deja atenţionat prin Raportul de consultare din 31.01.2007 al Comisiei Europene, prin care, cităm, „se atrage atenţia asupra faptului că, pentru legislaţia neconformă Directivelor comunitare, Comitetul Miniştrilor va transmite României scrisori de notificare oficială, declanşând, astfel, acţiunea de neîndeplinire a obligaţiilor de Stat membru al U.E.”;

Recunoaşterea în favoarea magistraților a dreptului la pensie de serviciu, în cunantum cât mai apropiat cu cel al ultimei retribuții, nu este în contradicţie cu principiul unicităţii și cu cel al contributivității.

CARTA SOCIALĂ EUROPEANĂ revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de România prin Legea nr. 74/03.05.1999, stipulează neechivoc că ,,o diferenţă de tratament favorabil, întemeiată pe un motiv obiectiv şi rezonabil, nu este considerată discriminatorie față de alte categorii de persoane”.

Statutul foarte restrictiv şi deosebit de sever al magistraţilor este în mod neîndoielnic un veritabil astfel de motiv, care poate permite menţinerea reglementării pensiei acestora în cuantumul și forma actuală.

De aici, prin coroborarea tuturor celor mai sus arătate, rezultă concluzia evidentă că abrogarea ori modificarea prevederilor din Legea nr. 303/2004 privind reglementarea pensiilor cuvenite magistraţilor și excesiva supraimpozitare ar fi nu numai vădit neconstituţionale, ci şi de natură să încalce în mod grosolan norme de drept internaţional public asumate prin validarea lor de către Parlament, devenite legislaţie internă şi având caracter de obligativitate pentru Statul român.

Față de toate cele mai sus arătate, concluzionăm următoarele :

Nu trebuie să fi jurist pentru a pricepe cele mai sus arătate.

Trebuie doar să ai bună intenţie, bună credinţă şi bun simţ elementar – nimic mai mult. Apoi, înţelegerea logică vine de la sine.

Într-un stat care îşi respectă propria-i Constituţie, care acceptă principiul supremaţiei legii, neretroactivitatea legii civile şi intangibilitatea drepturilor câştigate, predictibilitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, precum şi normele de drept internaţional public la care statul a aderat de bună voie şi necondiţionat, o iniţiativă legislativă cum este cea ce pare să se prefigureze NU POATE TRECE, cel puţin sub aspectele care privesc pensiile de serviciu ale magistraţilor.