Viorica Dăncilă a intrat în istoria PSD.

Însă nu așa cum și-ar fi dorit, câștigând alegerile europarlamentare sau prezidențiale, ci în urma unei bătălii interne în care miza a fost ca aceasta să-și dea demisia. O bătălie care mi-a adus aminte de episoadele cu Grindeanu și Tudose, de ziceai că au băut apă unul după altul.

Am asistat la încă o telenovelă marca PSD, în stilul turcesc, cu răsturnări de situație spectaculoase.  Ieri, informațiile care veneau pe surse erau adeseori contradictorii. Ba aflam că Dăncilă și-a dat demisia, în urma unei discuții cu președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, ba aflam ca a renunțat în urma insistențelor președintelui executiv al partidului Eugen Teodorovici. Vicepreședinții demisionau, dar apoi se infirma.

Nu au lipsit personajele amuzante. Unul din ele este fostul secretar general al PSD și ex-ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, care a reușit să-l detroneze pe Viorel Hrebenciuc și a sa poreclă „Guzganul Rozaliu”. Mihai Fifor a modificat de șapte ori o postare pe Facebook în care își anunța demisia, după care o retrăgea, pentru ca în final să fie de acord cu toată lumea. Domnia sa a trecut direct în categoria „Șobolan”. Sau cel puțin așa l-a văzut fostul său coleg de guvern Eugen Teodorovici, care îl căuta prin sediu ca să-i ceară socoteală pentru că anunțat o demisie pe care nu și-o dăduse…

Altul a fost omnipotentul lider de la Giurgiu, Nicolae Bădălău, care ne explica că demisia este un act unilateral, dar nu prea: „Demisia e unilaterală, numai dânsa sau conducerea poate să o decidă…”

Aseară, la emisiunea lui Victor Ciutacu, deși discutam despre o situație tragică în Partidul Social-Democrat, ne amuzam de haosul și prostia care răzbătea din sediul PSD. De fapt, așa cum spuneam încă de la preluarea puterii de către Viorica Dăncilă, rolul acesteia a fost asemănător cu cel al chibritului cu care Nero a dat foc Romei. Bineînțeles că n-o să fiți de acord cu mine, pentru că pe vremea aceea nu se foloseau chibrituri. Este adevărat, dar pe vremea aceea nici Viorica Dăncilă nu fusese inventată de Liviu Dragnea.

Vorbind serios, este finalul unui proces de disoluție în care magia politică potrivit căreia PSD este un partid puternic dispare. Este din ce în ce mai puțin puternic, iar în curând nu va mai fi nici partid dacă merge în acest ritm.

Provocările pe care le are în față sunt extrem de serioase: o mutație majoră în rândul electoratului de stânga, absența unui program ideologic, inițiative care să nu se bazeze numai pe majorări de pensii și salarii, o garnitură de conducere din ce în ce mai subțire și mai lipsită de idei.

De fapt, marea problemă a PSD este lipsa oamenilor politici cu anvergură. Dacă aș fi în locul lui Marcel Ciolacu aș apela la toți liderii PSD pe care partidul i-a dat deoparte de-a lungul timpului. Este nevoie de un partid social-democrat puternic, numai că puterea trebuie câștigată cu inteligență și cu ajutorul voturile oamenilor care, după cum se vede, nu (mai) vin ca oile în jurul ciobanul lor.

Te-ar putea interesa și: