Deşi vremurile sunt grele, şi se anunţă şi mai grele, românul, din mult sau din puţin, tot face nuntă, botez, cununie. Iar la un asemenea moment de referinţă în viaţa oricui, ginerică, naşul sau cine o mai fi implicat în eveniment vrea să aibă şi o muzică pe măsură. „Muzică d-aia înaltă / La toată lumea să placă”, după cum spun versurile celebrului „Şaraiman”.

Mai ales românii care îşi rup oasele muncind în străinătate, vor ca, veniţi acasă pentru a se căsători sau a-şi boteza un copil, să rămână în amintirea mesenilor şi cu muzica pe care a adus-o. Cu artiştii care au întreţinut atmosfera.

Preţurile nu sunt deloc mici. Câteva mii de euro, şi nu pentru toată noaptea. Ci câteva ore. De regulă, sunt preferate manelele.

Astfel că, în plină pandemie, când lăutari celebri abia îşi câştigă pâinea pentru că s-au anulat o groază de spectacole, manelişti de care nu a auzit nimeni câştigă bani frumoşi.

Nume care de care mai uşchite, nume de scenă desigur, au acum ifose de vedetă şi, pentru a-l tocmi să-ţi cânte la nuntă sau la botez, trebuie să-şi consulte agenda extrem de încărcată de cântări.

Costel G, de loc din Sinaia, a vrut cu tot dinadinsul să-i cânte la nuntă un anumit manelist. Originar din Slatina. Costel strânsese ceva bani, muncind în Italia. Îl auzise pe slătinean cântând la o altă nuntă, i-a plăcut şi a decis să-l tocmească şi la nunta lui. Numai că manelistul Coco, pe numele lui de scenă, avea un program extrem de încărcat. Nu avea cum să-i câte lui Costel prea curând. Dar şi Costel ambiţios, îl voia doar pe Coco şi pe nimeni altcineva. Aşa că decât nuntă fără Coco, mai bine fără nuntă.

Milos, manelistul şi-a mai controlat încă o dată agenda şi i-a găsit lui Costel un loc liber. Fericire mare. Doar că acel loc liber era abia peste un an. Nu a contat. Costel a amânat nunta încă un an. Unu-i Coco, iar nunta fără el era ca lăutarii fără tobă. După un an, se apropia sorocul. Costel şi-a pregătiti costumul de ginerică. Coco i-a promis ferm că vine. Costel i-a dat şi o arvună. Nu puţin. 2.000 de euro. Restul, adică încă vreo 2.500, urmând să-i de după nuntă. Din ce strângea la dar, probabil.

Numai că ginerele Costel a amânat nunta degeaba. Şi putea să o amâne mult şi bine, rămânea flăcău bătrân, dacă stătea în nădejdea lui Coco. Pentru că manelistul nu numai că nu a mai apărut la nuntă, deşi încasase arvuna consistentă, dar nici nu i-a mai răspuns la telefon. Iar Costel, a decis totuşi să nu o ia cu cununie pe aleasa inimii, cândva, când le-or pleaca copiii la facultate. Aşa că până la urmă a făcut nunta. Dar nu cu Coco, ci cu nişte lăutari încropiţi în ultimul moment, care cântau aşa de bine, că s-au călcat nuntaşii pe picioare la horă, încercând să le surprindă ritmul. Iar Costel a rămas cu banii daţi, dar şi cu promisiunea, atunci când Coco a catadixit să-i răspundă la telefon, că o să-i primească înapoi.

Astfel de promisiuni a mai făcut acelaşi Coco manelistul şi altor zeci de ţepuiţi care l-au tocmit pentru nunţi sau botezuri. Şi care au fost nevoiţi să încropăească, acolo, un soi de taraf de strânsură, să nu fie evenimentul fără muzică live.

Unul dintre ei chiar povestea cu amărăciune: „Începuseră deja să se strângă nuntaşii şi cântăreţul nu a mai venit. L-am tot sunat la telefon, dar nu mi-a răspuns. Abia când se strânsese toată lumea, mi-am dat seama că îmi luasem ţeapă. Am încropit o formaţie. Saxofonistul a venit după ce şi-a terminat tura. Lucra la o şaormerie. La saxofon câta în timpul liber”. Bine, totuşi, că i-a cântat până la urmă la soxofon şi nu la o şaorma cu de toate.

Toţi ţepuiţii aduc dovezi incontestabile că au plătit arvuna, unii au încheiat chiar şi un soi de contracte de mână şi arată că şi-au luat ţeapă.

„Şi-am acasă, pe perete/ O carpetă c-o poveste / E răpirea din serai / Numai tu, hoţule-o ai.” Aşa ar fi vrut Nicuşor E. să audă cântând la nunta lui. Iar melodia asta, o cântă ca nimeni altul, un singur manelist. Aşa că şi l-a dorit mult de tot să-l aibă la nuntă. L-a căutat pe internet, l-a găsit şi l-a tocmit. Nu a mai contat că i-a cerut o groază de bani. Şi că banii aceia îi câştigase cu trudă multă prin Spania. O dată-i nuntă.

Numai că Nicuşor a rămas cu carpeta pe perete, dar necântată, pentru că manelistul i-a dat ţeapă. Nu a mai apărut la nuntă. Şi nici după, să-i dea măcar înapoi arvuna.

Dincolo de aceste întâmplări, care au un haz aparte, să socotim totuşi că oamenii au fost ţepuiţi în unul dintre cele mai importante momente ale vieţii lor. Că s-au făcut de multe ori de râs. Iar ţeapa se numeşte, în litera și spiritul legii, înşelăciune. Iar la unii dintre manelişti, în formă continuată.

Pare că s-a pus la punct o adevărată industrie a ţepelor. Manelistul mai cunopscut ia arvuna, nu mai vine să cânte la eveniment, dar îi recomandă ţepuitului, disperat că nu are cine să îi cânte, nişte şaormari pasionaţi şi de saxofon. Toată lumea câştigă. Manelistul rămâne cu arvuna, iar nimeni ăia care vin să cânte câştigă şi ei un ban. Singur ginerică sau fericitul tată al copilului botezat rămân cu paguba.

Aşa că, după ce foarte mulţi dintre aceşti ţepuiţi au depus plângeri la poliţie, aşteaptă să-i audă pe ţepuitori cântând cu talent: „Sui-te mamă sus pe cruce/ Să vezi duba cum mă duce / Mă duce, mă ocoleşte/ La Jilava mă opreşte / Jilava pârnaie grea / Curge apa pe sub ia”.  Doar că anchetele durează și durează…