O Globo. Sub pretextul de a ajuta populația afectată de criza economică, mafioții împrumută bani și controlează comerțul cu articole precum măștile de protecție.
Într-o Italia cufundată în criza provocată de coronavirus, poate că un singur sector stă mai bine în ziua de astăzi decât atunci când a fost decretată carantina, la începutul lunii martie: mafia. Din clipa în care s-a răspândit pandemia pe toată planeta, autoritățile italiene din diverse domenii avertizează cu privire la oportunitatea pe care actuala criză a oferit-o organizațiilor infracţionale.
„Aceasta este cea mai bună din toate lumile pentru mafii" - afirmă avocata Vicenza Ronda, vicepreședinta Libera, una dintre cele mai mari asociații din Italia de combatere a criminalității organizate.
Scenariul favorizează extinderea activităților ilicite în economie - inclusiv în negocierile legate de măștile chirurgicale, un produs dintre cele mai căutate în acest moment - servind la crearea unui consens în rândul populației: statul este ineficient și nu este în stare să servească toată lumea. Întrucât întreprinderile mici și mijlocii îşi declară falimentul, pe lângă creșterea șomajului și a sărăciei, o parte a populației consideră că este mai bine să te bazezi pe solidaritatea crimei organizate, deoarece sprijinul financiar ilegal ajunge, de obicei, înainte de cel promis de guvern.
Puterea financiară
Unele orașe din țară, în special din sud, au înregistrat deja, în ultimele două luni, scene care evidenţiază oportunitatea creată de pandemie: la Palermo, în Sicilia, mafioții au distribuit în cartierele sărace ceea ce s-a numit „pachete solidare" (coșuri de bază) și chiar şi bani. Episodul a ajuns în ziare și a determinat un membru al clanului sicilian să scrie pe profilul său de Facebook că „se mândreşte cu faptul că este mafiot" și că poate „ajuta" la a pune capăt foamei celor care au cea mai multă nevoie.
Se estimează că peste un milion de oameni din Italia au început să aibă nevoie de ajutor pentru a mânca după începutul pandemiei, alăturându-se celorlalte 3 milioane care se luptau deja cu greutăţi înainte de coronavirus.
Puterea financiară a mafiilor le permite o anumită rivalitate cu statul, în special atunci când împrumută bani comercianților și familiilor aflate în dificultate. Guvernul italian a aprobat recent un pachet de 55 de miliarde de euro pentru a ajuta la redresarea țării. Numai din traficul de droguri, Ndrangheta (unul dintre cele mai mari grupări mafiote italiene, care are legături cu PCC [Primul Comandament al Capitalei, organizaţie criminală din Brazilia, care acţionează mai ales la São Paulo, fiind prezent şi în alte 22 din cele 27 de state ale ţării; n. trad.] din Brazilia) face să circule aproximativ 40 de miliarde de euro pe an.
În urmă cu două săptămâni, șeful poliției italiene, Franco Gabrielli, a participat la o conferință cu privire la un proiect al Interpolului despre mafie și a comentat că Ndrangheta încearcă să profite de criza COVID pentru a intra în "producția de medicamente și vaccinuri".
La sfârșitul lunii martie, când carantina din Italia nu împlinise încă o lună, serviciul secret a informat guvernul - raportul s-a scurs în presă - despre riscul unei noi extinderi a organizațiilor în economia formală, pe lângă posibila participare a membrilor săi la revolte și la tulburări sociale.
Pentru a înrăutăți lucrurile, 498 de persoane condamnate pentru relații mafiote au ieșit din închisoare pentru a-și ispăși pedepsele acasă din cauza apariției COVID-19, ceea ce a sfârșit prin declanşa o criză politică în cadrul executivului. Trei dintre deţinuţii avantajaţi erau mafioți considerați a fi deosebit de periculoși, supuși unui regim restrictiv, care prevedea deja o izolare completă.
Ieşirea acestor deţinuţi - motivată de rebeliunile care au izbucnit în mai multe închisori la începutul pandemiei - a condus la demisia șefului național al serviciului penitenciarelor și aproape a dus la destituirea ministrului justiției, Alfonso Bonafede, care a rămas în funcție după ce Senatul italian a respins, pe 20 mai, o moțiune de încredere depusă de opoziție.
Guvernul a recunoscut deficienţa - bazată pe o lege obișnuită - și a emis un nou decret pentru ca mafioții să se întoarcă la închisoare, dar încarcerarea fiecăruia trebuie să fie evaluată individual de către magistrați, ceea de va dura câteva săptămâni.
"Acesta este un semnal foarte prost, prezența acestor lideri pe teritoriile de origine consolidează și mai mult grupările" - a declarat pentru "O GLOBO" Alessandra Dolci, procuror al Tribunalului de la Milano și membră a direcţiei anti-mafie.
Control dificil
Italia are o legislație considerată una dintre cele mai bune din lume în combaterea organizațiilor mafiote, dar legăturile clanurilor cu politica, cu instituțiile naționale, regionale și municipale, precum și cu companiile și piața financiară sunt indicate ca fiind una dintre dificultățile în a le face față.
Dolci arată că statul italian nu are la fel de multe mecanisme pentru a controla beneficiarii ajutorului financiar care va începe să fie transmis de guvern către persoanele afectate de coronavirus. Aceasta menționează drept exemplu plata a 25.000 de euro - bani nerambursabili - micilor comercianți: "Este un control foarte dificil de făcut, deoarece trebuie verificat în fiecare oraș. Mafia poate profita și poate fi avantajată la vârf. Cel mai bun remediu este ca guvernul să acționeze rapid și să promoveze ajutorul înaintea organizațiilor criminale.
Rădăcini istorice
Mafia a apărut în sudul Italiei în secolul XIX. Astăzi, țara are trei mari grupări istorice (Cosa Nostra, Camorra și 'Ndrangheta, toate trei cu operațiuni transnaționale), pe lângă altele mai mici, cu anvergură regională. Logica ajutorului observat în timpul pandemiei are rădăcini istorice: îngrijirea teritoriului, transformându-l într-un fel de feudă, este fundamentală pentru a transforma imaginea de binefăcători în consens social.
Procurorul Alessandra Dolci subliniază, însă, că această logică a suferit modificări în ultimii ani: în sud, controlul este în continuare teritorial, în timp ce în nordul ţării principalul obiectiv este crearea unei sinergii cu oamenii de afaceri și extinderea operațiunilor către ramuri ale economiei, precum restaurantele, barurile și cafenelele. Extinderea a ajuns chiar în sectorul sănătății, prin intermedierea achiziționării și vânzării măștilor chirurgicale și a materialelor spitalicești.
Senatorul Sandro Ruotolo a fost ales anul acesta după o lungă carieră de jurnalist, devenind unul dintre profesioniștii amenințați cu moartea din țară (și trăiește sub escortă armată) din cauza reportajelor despre mafie. El spune că principala provocare pentru stat va fi să ajungă la cei mai nevoiași înaintea organizațiilor criminale.
„O problemă serioasă este aceea că mafia are o relație strânsă cu puterile politică și economică, poate că este principala deosebire faţă de organizațiile criminale din Brazilia, de exemplu".
Avocata Vicenza Ronda, de la Libera, spune că grupările criminale din întreaga lume vor profita de criza economică și socială provocată de pandemie, Italia nefiind o excepție. În cazul țării, există precedente pentru alte situații de urgență care au deschis breşe și care au favorizat extinderea mafiilor, cum ar fi al doilea război mondial (1939-1945) și cutremurele care au lovit centrul Italiei în ultimii ani. (Rador)