„MAESTRUL și MARGARETA”, „Fahrenheit 451” și „Murind când vine primăvara” - cele mai căutate povești ART în România

Un an bun în cărți se cunoaște nu doar din cifre, ci și din reacțiile cititorilor. În 2018, Grupul Editorial Art a publicat peste 150 de cărți noi pentru toate vârstele și pentru cele mai diverse gusturi literare. Care au fost cele mai căutate titluri de-a lungul anului pentru copii, adolescenți și adulți apărute la editurile Art, Youngart, Arthur, Vlad și Cartea cu Genius, Grafic și Paladin, aflați în top-urile de mai jos.

Copiii au citit mai mult în 2018

Dragostea pentru citit se cultivă din primii ani ai copilăriei, de aceea Vlad și Cartea cu Genius publică poveștile cele mai potrivite pentru fiecare etapă din viața micilor cititori. În 2018, cărțile care le-au atras atenția celor mai mulți părinți au fost din categoria titlurilor cu mari premii internaționale: Cotoi cu pălărioi se întoarce (al doilea volum din mult îndrăgita serie Dr. Seuss, tradus de Florin Bican) sau Ce poți face cu o idee?, de Kobi Yamada.

Cele mai populare serii internaționale publicate de editura Arthur rămân și anul acesta în preferințele cititorilor de 10 - 14 ani. În 2018 s-au încheiat seriile Harry Potter, de J.K Rowling, cu volumul 7, Harry Potter și Talismanele Morții și Cronicile din Narnia, de C.S. Lewis, cu volumul 7, Ultima bătălie. Desigur, volumele acestor serii au fost cele mai vândute, alături de Jurnalul unui puști, de Jeff Kinney (serie ajunsă la volumul 13 - Dezghețul), Însemnările unei puștoaice, de Rachel Renée Russell (serie ajunsă la volumul 11, Povestirile unei rivalități NU CHIAR atât de prietenoase) și Minunea, de R.J. Palacio.

Totodată, pentru Editura Arthur, 2018 a marcat împlinirea a 10 ani de activitate. Cititorii mai mici și mai mari au fost invitați să voteze pe site-ul editurii cartea preferată, iar după șaizeci de zile, în urma a peste 8000 de voturi, cele mai îndrăgite 100 de titluri au fost adunate într-un top care poate fi consultat aici.

Pe primul loc în preferințele adolescenților s-a aflat bestseller-ul ecranizat Absolut tot, de Nicola Yoon, publicat în anul 2017 la editura Youngart. Tinerii au preferat anul acesta să citească autori americani contemporani ca: Daniel Keyes, Ransom Riggs sau Rainbow Rowell.

 

Și adulții au citit cărți bune

Fanii împătimiți ai scriitorului suedez Fredrik Backman au propulsat romanul Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău în topul celor mai îndrăgite cărți ale editurii ART în 2018. Printre preferințele cititorilor se numără și titluri din colecțiile musai, Cărți cult și Guerrilla de pe noptieră.

Romanul distopic Povestea Slujitoarei, scris cu genialitate de scriitoarea canadiană Margaret Atwood în urmă cu mai bine de trei decenii și publicat recent la Editura Paladin, a fost redescoperit datorită serialului de televiziune de mare succes. Iubitorii de literatură de anticipație au citit în 2018 atât autori contemporani (Pierce Brown, N.K. Jemisin) cât și autori clasici.

Publicul din România descoperă romanul grafic

Evenimentul anului în domeniul romanului grafic a fost apariția în limba română a două titluri semnate de unul dintre cei mai influenți scenariști de benzi desenate, britanicul Alan Moore. Atât Watchmen creat alături de Dave Gibbons, cât și V de la Vendetta, ilustrat de David Lloyd, au fost două dintre cele mai căutate titluri publicate de imprintul Grafic.

Cititorii mai tineri s-au delectat cu titlurile Zâmbește! de Raina Telgemeier, cu primul volum al seriei Amuleta de Kazu Kibuishi sau cu amuzanta serie de aventuri, Poptropica, cărți apărute în colecția miniGrafic.

Până la sfârșitul lunii ianuarie, toate cărțile din top 10 bestseller au reducere de 20% la comenzile de pe site-urile Grupului Editorial ART.

 

TOP 10 EDITURA VLAD ȘI CARTEA CU GENIUS

  1. Ce poți face cu o idee?, Kobi Yamada, ilustrații de Mae Besom (traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu, categorie de vârstă 5 ani+)
  2. Cotoi cu pălărioi se întoarce, Dr. Seuss (traducere din limba engleză de Florin Bican, categorie de vârstă 3 ani+)
  3. Ziua când au plecat creioanele colorate, Drew Daywalt, ilustrații de Oliver Jeffers (traducere din limba engleză de Florin Bican, categorie de vârstă 6 ani+)
  4. Ceva ce nu s-a mai văzut, Ashley Spires (traducere din limba engleză de Vlad Zografi, categorie de vârstă 3 ani+)
  5. Cu toții au văzut o pisică, Brendan Wenzel (traducere din limba engleză de Diana Zografi, categorie de vârstă 4 ani+)
  6. Ziua când creioanele colorate s-au întors acasă, Drew Daywalt, ilustrații de Oliver Jeffers (traducere din limba engleză de Florin Bican, categorie de vârstă 6 ani+)
  7. Cărticică de dormit, Dr. Seuss (traducere din limba engleză de Florin Bican, categorie de vârstă 4 ani+)
  8. Iepurașul care voia să fugă de acasă, Margaret Wise Brown, ilustrații de Clement Hurd (traducere din limba engleză de Elena Morariu, categorie de vârstă 1 an+)
  9. Iepurele de catifea, Margery Williams, ilustrații de Gennady Spirin (traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu, categorie de vârstă 6 ani+)
  10. Fantasticele cărți zburătoare ale domnului Morris Lessmore, William Joyce, ilustrații de Joe Bluhm (traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu, categorie de vârstă 4 ani+)

 

TOP 10 EDITURA ARTHUR

  1. Harry Potter și piatra filosofală (#1), J.K.Rowling (traducere din limba engleză de Florin Bican, categorie de vârstă 10 ani+)
  2. Jurnalul unui puști 12. Escapada, Jeff Kinney (colecția Cărți cu haz, traducere din limba engleză de Ioana Vîlcu, categorie de vârstă 7 ani+)
  3. Minunea, R.J. Palacio (colecția Smart blue, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, categorie de vârstă 10 ani+)
  4. Însemnările unei puștoaice 1. Povestiri dintr-o viață nu chiar atât de fabuloasă, Rachel Renée Russell (colecția Cărți cu haz, traducere din limba engleză de Matei Sâmihăian, categorie de vârstă 7 ani+)
  5. Doctorul Aumădoare, Kornei Ciukovski, ilustrații de V. Cijikov (colecția Arthur retro, traducere din limba rusă de Nic. Iliescu, categorie de vârstă 7 ani+)
  6. Cronicile din Narnia I. Nepotul magicianului, C. S. Lewis, ilustrații de Pauline Baynes (traducere din limba engleză de Irina Oprea și Radu Paraschivescu, categorie de vârstă 10 ani+)
  7. Jurnalul unui puști 1, Jeff Kinney (colecția Cărți cu haz, traducere din limba engleză de Andra Matzal, categorie de vârstă 7 ani+)
  8. Cartea cu Apolodor, Gellu Naum, ilustrații de Dan Ungureanu (categorie de vârstă 5 ani+)
  9. Charlie și marele ascensor de sticlă, Roald Dahl, ilustrații de Quentin Blake (serie de autor Roald Dahl, traducere din limba engleză de Christina Anghelina, categorie de vârstă 7 ani+)
  10. Pachet Cronicile din Narnia, C.S. Lewis (conține seria integrală formată din șapte volume)

 

TOP 10 EDITURA YOUNGART

  1. Absolut tot, Nicola Yoon (ediție tie-in, traducere din limba engleză de Roxana Coțovanu, categorie de vârstă 14 ani+)
  2. Flori pentru Algernon, Daniel Keyes (traducere din limba engleză de Dan Rădulescu, categorie de vârstă 14 ani+)
  3. Cartea memoriei, Lara Avery (traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, categorie de vârstă 14 ani+)
  4. Fata cu palton albastru, Monica Hesse (traducere din limba engleză de Virgil Stanciu, categorie de vârstă 14 ani+)
  5. Eleanor & Park, Rainbow Rowell (traducere din limba engleză de Florentina Hojbotă, categorie de vârstă 14 ani+)
  6. Întreab-o pe Alice, autor anonim (ediție paperback, traducere din limba engleză de Luiza Vasiliu, categorie de vârstă 16 ani+)
  7. Castelul de sticlă, Jeannette Walls (ediție tie-in, traducere din limba engleză de Lorena Lupu, categorie de vârstă 14 ani+)
  8. O lume fără tine, Beth Revis (ediție paperback, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, categorie de vârstă 14 ani+)
  9. Mințile lui Billy Milligan, Daniel Keyes (ediție paperback, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, categorie de vârstă 14 ani+)
  10. Pachet Miss Peregrine, Ransom Riggs (conține cele trei volume ale seriei)

 

TOP 10 EDITURA GRAFIC

  1. Zâmbește!, Raina Telgemeier (colecția miniGrafic, traducere din limba engleză de Ioana Vîlcu, categorie de vârstă 12 ani+)
  2. Batman #1. Conclavul bufnițelor, Scott Snyder, Greg Capullo, Johnathan Glapion (traducere din limba engleză de Cristian Lăzărescu)
  3. Amuleta. Cartea întâi. Păstrătoarea pietrei, Kazu Kibuishi (colecția miniGrafic, traducere din limba engleză de Matei Sâmihăian, categorie de vârstă 10 ani+)

4. Watchmen, Alan Moore, ilustrații Dave Gibbons (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo)

5. Fantoma Aniei, Vera Brosgol (traducere din engleză de Matei Sâmihăian, categorie de vârstă 14 ani+)

6. Teatrul Corpului Uman, Maris Wicks (colecția miniGrafic, traducere din engleză de Ioana Tudor, categorie de vârstă 12 ani+)

7. Poptropica. Volumul 1. Misterul hărții, Jack Chabert, Kory Merritt (colecția miniGRAFIC, categoria de vârstă 10 ani+, traducere din limba engleză de Ioana Tudor)

8. Asterix și cosorul de aur, René Goscinny (traducere din limba franceză de Ioana Pârvulescu, categorie de vârstă 10 ani+)

9. Wonder Woman. Terra Unu. Volumul 1, Grant Morrison, ilustrații de Yanick Paquette (traducere din limba engleză de Ioana Tudor)

10. V de la Vendetta, Alan Moore, ilustrații David Lloyd (traducere din limba engleză de Iulia Pomagă)

 

TOP 10 EDITURA PALADIN

  1. Povestea Slujitoarei, Margaret Atwood (ediție tie-in, traducere din limba engleză de Diana Marin-Caea)
  2. Assassins Creed (#3). Cruciada Secretă, Oliver Bowden (traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu)
  3. Roboții #1. Eu, Robotul, Isaac Asimov (serie de autor Isaac Asimov, traducere din limba engleză de Antuza Genescu)
  4. Furia Dimineții, Pierce Brown (traducere din limba engleză de Iulia Pomagă)
  5. Fundatia 1. Fundația, Isaac Asimov (serie de autor Isaac Asimov, traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu)
  6. Imperiul I. O piatră pe cer, Isaac Asimov (serie de autor Isaac Asimov, ediție paperback, traducere din limba engleză de Horia Nicola Ursu)
  7. Furia Aurie, Pierce Brown (traducere din limba engleză de Iulia Pomagă)
  8. Războiul lui Caliban, James Corey (traducere din limba engleză de Cezar Petrilă)
  9. Furia Roșie, Pierce Brown (traducere din limba engleză de Iulia Pomagă)
  10. Pământul sfărâmat #1. Al Cincilea Anotimp, N.K. Jemisin (traducere din limba engleză de Laura Ciobanu)

 

TOP 10 EDITURA ART

  1. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, Fredrik Backman (colecția musai, traducere din limba suedeză de Andreea Caleman)
  2. Caractere atipice, Tom Hanks (colecția musai, traducere din limba engleză de Alex Văsieș)
  3. Murind când vine primăvara, Ralf Rothmann (colecția musai, traducere din limba germane de Alexandru Al. Șahighian)
  4. Fahrenheit 451, Ray Bradbury (colecția Cărți cult, traducere din limba engleză de Petre Solomon)
  5. Viața secretă a marilor scriitori, Robert Schnakenberg (traducere din limba engleză de Mădălina Vasile)
  6. Scandalul, Fredrik Backman (colecția musai, traducere din limba suedeză de Andreea Caleman)
  7. Maestrul și Margareta, Mihail Bulgakov (colecția Cărți cult, traducere din limba rusă de Natalia Radovici)
  8. Vegetariana, Han Kang (colecția musai, traducere din limba coreeană de Iolanda Prodan)
  9. Nu contează cât de bun ești, ci cât de bun vrei să fii, Paul Arden (colecția Guerrilla de pe noptieră, traducere din limba engleză de Andra Matzal)
  10. Gândește fix pe dos, Paul Arden (colecția Guerrilla de pe noptieră, traducere din limba engleză de Mihaela Dobrescu)