În perioada 2o-21 aprilie 2019 a avut loc la Sofia, Bulgaria o reuniune a naţionaliştilor de extremă dreapta din Germania (Die Rechte), Polonia (Szturmowcy), Republica Cehă (Narodni a socialni fronta), Franţa (Les Nationalistes) şi Ungaria (Legio Hungaria), intitulată "Împreună pentru o Europă a Naţiunilor". Cu această ocazie, Ministerul bulgar de Externe a dezaprobat un astfel de eveniment şi a făcut un apel la protejarea valorilor europene fundamentale, cum sunt demnitatea umană, libertatea persoanei şi drepturile omului.
În diferite oraşe din Bulgaria au apărut înainte de această reuniune afişe privind comemorarea a 74 de ani de la moartea lui Adolf Hitler, precum şi vandalizarea cu simboluri naziste a unor monumente şi clădiri publice, potrivit agerpres.ro
MAE bulgar aemis un comunicat prin care a precizat că asemenea reuniuni nu ar trebui să se mai organizeze, deoarece reprezintă o provocare şi un afront brutal faţă de principiile societăţii bulgare şi istoria statului bulgar.
„Condamnăm cu cea mai mare fermitate astfel de acte care susţin activ mesaje xenofobe, antisemite şi rasiste. Astfel de gesturi cinice nu-şi au locul în ţara noastră şi nu reflectă sistemul de valori al poporului nostru, care s-a opus întotdeauna fanatismului şi extremismului în toate formele acestora", se subliniază în luarea de poziţie a ministerului.
„Propovăduirea ideologiei urii trebuie urmărită cu toată severitatea legii. Acesta este angajamentul comun al întregului guvern bulgar şi al instituţiilor competente, în cadrul cărora Ministerul de Externe a depus, depune şi va continua să depună toate eforturile de a se opune tuturor formelor posibile de antisemitism, xenofobie, rasism şi discurs de ură, atât în ţară, cât şi, printr-o cooperare activă, pe scena europeană şi mondială", insistă MAE de la Sofia.