Macron TAIE în carne vie! Liderul de la Élysée vrea să reducă numărul de parlamentari cu 30%

Macron TAIE în carne vie! Liderul de la Élysée vrea să reducă numărul de parlamentari cu 30%

Emmanuel Macron dorește, în special, reducerea numărului de parlamentari cu 30%. Guvernul prezintă proiectul reformei contituționale.

Preşedintele Macron i-a primit vineri pe preşedinţii Adunării Naţionale, François de Rugy, şi Senatului, Gérard Larcher, pentru a ajunge la un compromis cu privire la această reformă. La întâlnire a participat şi premierul Edouard Philippe.

 

''S-au înregistrat progrese asupra tuturor subiectelor în timpul întâlnirii de la Elysée, dar nu s-a ajuns la un acord asupra propunerii de scădere a numărului de parlamentari cu 30%'', a declarat o sursă apropiată preşedintelui Senatului francez.

 

În prezent, Franţa are 577 de deputaţi şi 348 de senatori, ceea ce - raportat la populaţia sa - o plasează în media europeană.

 

În ceea ce-l priveşte, premierul Edouard Philippe a propus ca 10-25% dintre deputaţi să fie aleşi pe baza unui vot proporţional, în timp ce François de Rugy s-a pronunţat pentru un procent de 25%, iar Gérard Larcher pentru o proporţie mai scăzută.

 

Şeful guvernului de la Paris va prezenta la jumătatea săptămânii viitoare principalele propuneri din cadrul acestei reforme a instituţiilor centrale din Franţa, una dintre măsuri vizând limitarea la trei a numărului de mandate succesive pentru parlamentari şi primarii marilor oraşe.

Preşedintele de 40 de ani îşi respectă astfel promisiunile de reformă în toate direcţiile.

"Franţa nu este o ţară reformabilă. Mulţi au încercat asta şi nu au reuşit, pentru că francezii detestă reformele", sublinia el în august. Dar "a transforma" ţara "în profunzime pentru a-i regăsi destinul" este "o luptă care îi face să viseze pe francezi", adăuga preşedintele francez.

Unele dintre reformele sale au fost puternic contestate în societate. Astfel, zeci de mii de angajaţi de la căile ferate şi funcţionari francezi au mărşăluit în data de 22 martie în toată ţara pentru a-şi apăra statutul, primul mare test social pentru preşedintele Emmanuel Macron.

Au izbucnit și confruntări sporadice la Paris între tineri cu cagule, care aruncau cu diverse obiecte, şi poliţişti care au recurs la tunuri cu apă şi la gaze lacrimogene.

Este puțin probabil, însă, ca reducerea numărului de parlamentari cu 30% să genereze același tip de reacții, mai scrie AGERPRES