Treizeci și patru de liste au fost depuse, în Franța, pentru alegerile europarlamentare de duminică. Desigur, mare parte dintre acestea nu au nici o șansă să acceadă în Parlamentul European, dat fiind că pragul care trebuie atins pentru a trimite reprezentanți la Bruxelles este de 5%.

Ceea ce atrage în primul rând atenția este bătălia de imagine pe care o duc La Republique En Marche – LaREM, formațiunea lui Emmanuel Macron, și Rassemblement Nationale – RN (fostul Front Național), formațiunea Marinei Le Pen.

O bătălie de imagine pentru că cel care nu va ajunge primul va primi o lovitură serioasă în contextul insurecțional din ultimele luni.

Sondajele se schimbă de la o zi la altă, poziția fruntașă fiind ocupată când de LaREM, când de RN. Impresia este aceea că se reface turul doi al prezidențialelor, pentru care Marine Le Pen vrea să își ia revanșa.

O altă surpriză a acestui scrutin este poziția socialiștilor, care riscă să nu acceadă în PE cu cei 4% cu care sunt creditați. Capul de listă, filosoful Raphael Glucksmann, aterizat de curând în politică, nu reușește să electrizeze alegătorii. Este de altfel și cazul LaREM care o are în fruntea listei botezate „Renaissance” pe Nathalie Loiseau, cunoscătoare a dosarelor europene, dar cu o anticarismă indubitabilă.

Foarte buni oratori și adevărate motoare pentru formațiunile lor sunt François Xavier Bellamy pentru Republicani și Jordan Bardella pentru formațiunea Marinei Le Pen, doi tineri care vor face cu siguranță o fulgurantă carieră politică.

Franța trimite la Bruxelles 79 de deputați din cei 751 ai PE. Partea interesantă abia urmează și se referă la constituirea grupurilor parlamentare.

Posibilă alianță Macron-Tăriceanu?

 Partidul care a reprezentat România în grupul lui Verhofstadt în actualul parlament este cea a lui Călin Popescu Tăriceanu. Dacă acesta face un rezultat important duminică – depășind de exemplu USR – devine interesant pentru curentul care e pe cale să se nască. USR riscă să fie o stea pasageră în constelația politică dată fiind lipsa să cronică de consistență, în timp ce ALDE are șansa de a dispune deja de europarlamentari experimentați care își pot folosi relațiile create de-a lungul anilor. Rămâne de văzut cine va integra acest foarte interesant grup de centru.

Rămâne, de asemenea, de văzut care este grupul european ce va ajunge primul după scrutinul de duminică, pentru că acesta are dreptul să revendice postul de președinte al Comisiei. Nominalizarea trebuie însă să obțină acordul unei majorități constituite în PE, ceea ce devine problematic.

 

Parisul încearcă să strice vechile aranjamente

Începând cu 1979, Parlamentul European este terenul unei antante între grupurile majoritare, Partidul Popular European (PPE) și socialiști. Aranjamente de culise conduc la negocieri complicate în urmă cărora posturile importante sunt distribuite între cele două grupuri care constituie, astfel, o majoritate ad-hoc, fără jenă față de doctrinele care ar trebui să le despartă.

Pe de o parte, această strategie a permis de-a lungul timpului să izoleze partidele extremiste, pe de alta a condus la o adevărată lipsă de democrație întrun parlament în care nu există practic opoziție, iar majoritatea este mereu aceeași. Asta explică și de ce reprezentanți ai socialiștilor și creștin-democraților au poziții comune pe subiecte care ar trebui să îi despartă – vezi situația României.

A fi sau a nu fi!

Această situație confortabilă a manejului socialisto-conservator va fi considerabil amenințată de rezultatul alegerilor de duminică. Pe de o parte, așa cum se avertizează de câteva luni, dreapta radicală naționalistă va avea un număr considerabil mai mare de deputați în PE. Pe de alta, centrul ar putea să capete o importanță nebănuită și care nu a intrat în calculele eternilor patroni ai Parlamentului European până de curând. Oportunitatea constituirii acestui centru important în PE este dată de apariția pe scena politică a lui Emmanuel Macron și a formațiunii sale, LaREM. Un grup de 10 deputați ai partidului a făcut de curând turul principalelor țări membre pentru a atrage alte formațiuni susceptibile de a li se alătura. Principalul grup este cel al lui Guy Verhosftadt, ALDE, care în perspeciva acestei alianțe l-a dizolvat, așteptând noua componență a PE. Emmanuel Macron contează și pe atragerea individuală a altor deputați, fie de stânga, fie de dreapta, în noul grup pe care el îl numește mai degrabă „progresist” decât „centrist”. O pălărie care ar putea conveni tuturor.

 

Un parlament pestriț

Ultimul barometru de opinie la nivel european (bazat pe sondajele din fiecare țară) arată o compoziție extrem de eterogenă a viitorului parlament, după cum urmează:

● Stânga unitară (GUE/NGL)– 48 de locuri

● Verzii (Verzi/ALE) – 57

● Socialiștii (S&D) – 148

● Democrații și liberalii (ALDE) – 75

● Creștin democrații (PPE) – 183

● Conservatorii (CRE) – 58

● Europa Libertăților și a Democrației Directe (ELDD) – 56

● Europa națiunilor (ENL) – 58

● Centriști + extrema stângă + extrema dreaptă – 46 Ceea de înseamnă 331 de locuri pentru PPE + socialiști, mai puțin de jumătate din cele 751 ale Parlamentului European.

Postul de președinte al Comisiei Europene va fi așadar rezultatul unei negocieri mult mai largi decât până acum. Emmanuel Macron speră, prin constituirea centrului, să fie cel care înclină balanța. Iată candidații principalelor grupuri

● PPE – germanul Manfred Weber

● Socialiștii – olandezul Frans Timmermans

● Dreapta eurosceptică – cehul Jan Zahradil

● Liberalii (ALDE cu, eventual, LaREM) – nu și-a numit un candidat, dar a făcut o lista de șapte posibili, între care comisarul european pentru Concurență, daneza Margrethe Vestager.

● Verzii – germana Ska Keller sau olandezul Bas Eickhout

● Stânga radicală – slovena Violeta Tomic sau spaniolul Nico Cué.

● Eurofobii și populiștii – fără candidat

● Extrema dreaptă – fără candidat