În Franța, Adunarea Naţională a aprobat o lege prin care autorizează Executivul să reformeze Codul Muncii prin procedura simplificată a ordonanţelor.
Principalele prevederi ale proiectului prevăd fuzionarea a trei instanţe reprezentative ale salariaţilor în cadrul companiilor, plafonarea indemnizaţiilor în caz de concediere abuzivă și recurgerea la contracte care să permită concedierea la sfârşitul unei activităţi, transmite AFP.
Legea a fost votată cu 421 de voturi „pentru” şi 74 „împotrivă” de Adunarea Națională.
Deputaţii de stânga au criticat textul și consideră că procedura ordonanţelor „eludează dezbaterea parlamentară”, iar prevederile proiectului sunt sinonime cu un regres al drepturilor sociale.
Ministrul Muncii, Muriel Pénicaud, a lăudat legea ca o „etapă importantă” spre „un model social ambiţios şi reformat.”
Reforma pieţei muncii a fost o promisiune-cheie a candidatului Emmanuel Macron, care a prezentat-o drept necesară pentru acordarea unei mai mari flexibilităţi companiilor şi pentru stimularea creării de noi locuri de muncă.
Confederaţia sindicală CGT a convocat deja o grevă generală pentru ziua de 12 septembrie, dar alte sindicate au preferat până acum să stea în expectativă.