Președintele Franței, Emmanuel Macron, a susținut o adresare către nație în care a pormis că va supune dezbaterii naționale temele sensibile ale societății.
Președintele Franței a declarat că va supune dezbaterii temele sensibile, criticând acumularea masivă a „nemulțumirii” din societate.
El a anunțat decretarea unei stări de urgență economică și socială și a cerut Guvernului și Parlamentului să ia măsuri concrete pentru 2019.
„Vrem o Franţă în care oamenii să poată trăi cu demnitate din muncă. Cer Guvernului şi Parlamentului să facă ce este necesar. Salariul minim va creşte cu 100 de euro pe lună începând din anul 2019. Orele suplimentare vor fi plătite şi nu vor mai fi impozitate. Le voi cere tuturor angajatorilor care pot să ofere prime de sfârşit de an să facă acest lucru, fără a fi impozitate”, a declarat Macron, potrivit Mediafax.