O partidă din start: Macron încearcă să-l înmoaie pe Putin

Emmanuel Macron merge joi la Sankt Petersburg pentru a încerca să obțină o serie de concesii din partea lui Vladimir Putin în marile dosare ale momentului, însă observatorii sunt sceptici în legătură cu șansele sale.

La un an după ce l-a primit pe Vladimir Putin la Palatul Versailles, cu o pompă demnă de un rege, după cum a comentat la acea vreme presa, Emmanuel Macron îi întoarce astăzi vizita liderului rus. Macron va sta două zile la Sankt Petersburg și va încerca să găsească puncte comune cu gazda sa pe teme fiebinți precum Siria, Ucraina sau Iran. Observatorii sunt însă sceptici în legătură cu șansele de reușită ale președintelui francez.

„Slăbiciunea relației transatlantice nu îi asigură lui Macron o poziție suficient de puternică pentru a-l contracara pe Putin”, spune Tatiana Kastueva-Jean, directoare la Centrul Rusia din cadrul Institutului pentru Relații Internaționale de la Paris, citată de Reuters. „Putin știe că există diferențe considerabile în tabăra occidentală și este omul care știe să exploateze orice slăbiciune.”

Frenezia diplomatică

Emmanuel Macron pare să fie cuprins în ultima perioadă de o frenezie diplomatică: vizita în Statele Unite, presiunile asupra Germaniei de a reforma UE în tandem, eforturile de a strânge rândurile europene în fața amenințărilor comerciale ale lui Trump, încercarea de a deveni „punte diplomatică” în criza iraniană, toate acestea l-au transformat pe președintele Franței întrun nume prezent în toate știrile importante de presă.

Macron se ambiționează să se implice în toate dosarele fiebinți ale momentului și să întrețină relații bune cu toate părțile.

Scoaterea de către Donald Trump a Statelor Unite din Acordul nuclear cu Iranul a lăsat Parisul, Berlinul și Londra încurcate în misiunea de salvare a acordului, perfect conștiente că interesele lor nu se prea potrivesc cu cele ale celorlalte două semnatare: Rusia și China.

Macron speră totuși să aducă toate părțile la masă într-o învoială curpinzătoare, care să anihileze programul nuclear iranian, dar în același timp să rezolve și temerile legate de programul său balistic și de creștere a influenței regionale a Teheranului, condiții cerute de Washington.

„Lipsesc biciul și zăhărelul”

Puțini experți cred că sunt posibile progrese în problema Ucrainei. Cu toate acestea, diplomații francezi speră că potențialul unei confruntări directe între Israel și Iran în Siria și lipsa de progrese în tranziția politică a țării l-ar putea determina totuși pe Putin să facă niște concesii.

Până acum, Macron i-a trimis lui Putin două scrisori – una vara trecută, alta la sfârșitul anului – conținând domeniile specifice în care considera că liderul de la Kremlin trebuie să facă presiuni asupra lui Assad, pentru a înlesni accesul umanitar în Siria. Nici una nu a privit vreun răspuns.

„În spatele prestigiului Franței și al oportunităților comerciale, o diplomație franceză eficientă trebuie să se întrebe ce pârghii sunt necesare când ai de-a face cu actori recalcitranți”, spune Jaled Harchaoui, cercetător în probleme geostrategice la Universitatea 8 Paris. „Se pare că această întrebare elementară nu se mai pune la Paris. Când faci politică externă fără bici și fără zăhărel, astea sunt rezultatele.”

 

Curtea făcută lui Putin a rămas fără rezultat

În locul unei confruntări publice cu Putin, Macron a ales calea discuțiilor private, pledând pentru o refacere a legăturilor comerciale și culturale, în ciuda actualelor sancțiuni impuse de UE Moscovei.

Dar această strategie și-a arătat limitele: în ultimul an, de când Macron este președinte la Elysée, Moscova nu și-a schimbat nici cu un milimetru poziția în Siria, unde continuă să-l sprijine pe Bashar Al-Assad, sau în Ucraina, unde săptămâna trecută Putin a exclus categoric orice idee de restituire a Crimeii în viitor.

Ardoarea tânărului ambițios și dinamic

Chiar și după ce Marea Britanie a acuzat Moscova că a organizat atacul cu gaz toxic asupra fostului spion Serghei Skripal, fapt ce a tensionat și mai mult relațiile Uniunii Europene cu Rusia, Macron a continuat să sublinieze că, în ciuda diferențelor de vederi, ostracizarea Moscovei nu este benefică.

„Am perceput ardoarea acestui tânăr ambițios și dinamic de a găsi rapid soluții concrete, însă, vai!, în viață lucrurile sunt mai complicate. Soluția în Siria, ca și în Ucraina, nu depinde doar de noi sau de francezi, ci și de alți actori”, a declarat pentru Reuters Alexader Orlov, fost anbasador al Rusiei în Franța. „Cu toate acestea, există această abordare pozitivă din partea președintelui Macron... și el este gata să coopereze cu Rusia pentru a identifica soluții.”