Ucraina a reacționat cu furie, după ce Emmanuel Macron a avertizat că Rusia „nu trebuie să fie umilită” și că Parisul va fi un mediator al conflictului militar ordonat de Vladimir Putin. Șeful Ministerului de Externe de la Kiev a transmis că mesajul președintelui francez nu face decât să umilească Franța și că, în realitate, Rusia este cea care își provoacă singură răul, iar liderul de la Kremlin știe asta, motiv pentru care Occidentul nu ar trebui să se poarte cu mănuși cu el.
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dumitru Kuleba, l-a atacat dur pe președintele francez Emmanuel Macron, după ce acesta din urmă a transmis că Rusia nu ar trebui să fie „umilită” de către europeni și americani din cauza războiului pe care l-a declanșat. Șeful de stat de la Paris a păstrat legătura deschisă cu Kremlinul și a promis să rămână în continuare un mediator între cele două state implicate în conflict.
Mesajul lui Emmanuel Macron a înfuriat Kievul
Într-un interviu publicat sâmbătă, Emmanuel Macron a transmis că Rusia nu ar trebui să fie „umilită”, pentru ca atunci când atacurile militare vor înceta să se poată găsi o soluție diplomatică privind situația din Ucraina.
„Nu trebuie să umilim Rusia, pentru ca în ziua în care luptele se vor opri să putem construi o rampă de ieșire prin mijloace diplomatice”, a declarat Emmanuel Macron într-un interviu acordat, sâmbătă, unor ziare regionale franceze.
„Sunt convins că este rolul Franței să fie o putere de mediere”, a subliniat președintele francez, care în luna februarie s-a deplasat la Moscova pentru a-l convinge pe Vladimir Putin să pună capăt războiului din Ucraina.
„Cred, și i-am spus lui Putin, că face o greșeală istorică și fundamentală pentru poporul său, pentru el însuși și pentru istorie”, a mai spus Emmanuel Macron. Șeful de stat nu s-a deplasat în Ucraina de la începutul războiului până în prezent, însă a transmis că este deschis la o astfel de posibilitate.
Perspective diferite în Europa privind războiul lui Putin
Poziția sa nu a fost pe placul partenerilor estici și baltici din Europa, mai ales după ce șeful de stat a spus mai mult decât clar că soluția, în situația actuală, este ca Rusia să fie tratată corespunzător.
Ministrul ucrainean de Externe de la Kiev a reacționat acid, după discursul lui Emmanuel Macron. El a transmis că „apelurile pentru a evita umilirea Rusiei nu pot decât să umilească Franța și orice altă țară care ar cere acest lucru, pentru că Rusia este cea care se umilește singură”.
„Ar fi bine să ne concentrăm cu toții asupra unei modalități de a învăța Rusia să rămână la locul ei. Acest lucru va aduce pace și va salva vieți”, a mai spus Dumitru Kuleba.
De asemenea, oficialii ucraineni au respins rapid și orice propunere care sugerează cedarea de teritorii către Rusia ca parte a negocierilor de pace, mai ales după ce Henry Kissinger, fost secretar de stat american, a spus că Kievul ar trebui să urmeze această cale pentru a obține pacea pe teritoriul său. Rusia ocupă în prezent aproximativ o cincime din Ucraina.