Măceluri în serie în şcolile din SUA

Gloanţe, sânge şi teroare la Universitatea Northern Illinois, în apropiere de Chicago. Este al cincilea atac produs în şcolile americane în şapte zile.

Un tânăr înarmat a deschis focul, joi după-amiază, într-un campus din apropiereă de Chicago, provocând moartea a 6 persoane şi rănind alte 15, înainte de a se sinucide. Atacul armat marchează un nou capitol dintr-o serie macabră de astfel de incidente petrecute în Statele Unite ale Americii în ultima săptămână, relevă AFP. Incidentul a avut loc într-un amfiteatru al Universităţii Northern Illinois, în jurul orei locale 15.00 (23.00, ora României). Potrivit poliţiei şi martorilor, un fost student la facultatea de sociologie, îmbrăcat în negru şi având asupra sa două pistoale şi o puşcă, a intrat în amfiteatru în timpul unui curs de geologie la care participau circa 100 de persoane şi a deschis focul. „Trăgea în mulţime, dar nu cred că viza pe cineva anume. Era calm. Pur şi simplu a urcat pe estradă, în faţa tuturor, şi a început să tragă“, a relatat o studentă pentru un post local de radio. „Am văzut puşca; era enormă. Am crezut că este de jucărie şi abia apoi mi-am dat seama că trăgea în oameni şi m-am aruncat la pământ“, a adăugat aceasta. Atac fulgerător de Ziua Îndrăgostiţilor Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Donald Grady, a declarat, la rândul său, că atacul a durat doar câteva secunde. Anchetatorii nu cunosc, deocamdată, motivele agresorului, însă nu exclud ca atacul să fi avut legătură cu Ziua Îndrăgostiţilor, sărbătorită joi. Conform preşedintelui universităţii, John Peters, 4 persoane, inclusiv atacatorul, au murit pe loc. Alte 3 au încetat din viaţă la spital. De asemenea, în atac au fost răniţi 14 studenţi şi profesorul de geologie care ţinea cursul. Responsabilii spitalului local din Kishwaukee, unde au fost transportaţi cei mai mulţi dintre răniţi, au anunţat că toate rănile au fost provocate de gloanţe, iar unele victime fuseseră împuşcate în cap sau piept. Poliţia a fost informată cu privire la producerea incidentului la ora locală 15.07, iar la ora 15.20 universitatea a declarat stare de alertă, trimiţând mesaje telefonice şi electronice tuturor studenţilor, cerându-le să stea la adăpost. Toate cursurile au fost anulate, iar campusul va rămâne închis până la noi dispoziţii. SĂPTĂMÂNA MACABRĂ Seria atacurilor 12 feb.: un elev de 15 ani al liceului Oxnard din California este grav rănit în clasă în faţa colegilor de un alt tânăr. Adolescentul moare a doua zi. 11 feb.: un licean de 19 ani, din Memphis, Tennessee, este rănit de focurile de armă trase asupra sa, în incinta cantinei, de un coleg. 8 feb.: o studentă deschide focul în incinta Institutului Tehnic Baton Rouge din Louisiana, ucigând două persoane înainte să se sinucidă. 7 feb.: o profesoară este rănită după ce soţul său deschide focul în şcoala din Portsmouth, Ohio, la care preda aceasta. Atacatorul fuge de la locul faptei, după care se sinucide.