Disperată să atragă atenția propriilor discipoli, angrenați probabil în nesfârșite încrucișări verbale virtuale pe cât de aiuritoare, pe atât de schimonosite lexical, o profesoară (nu de lucru manual!), mândră fiică a României postcomuniste, a bombardat internetul cu scurte lecții de gramatică, turnate în ironii fine.
Operațiunea profei, savuroasă, merită consemnată. Fie doar și pentru forma rotundă în care a învelit fondul, un ascuțit semn de exclamare aruncat în față miilor de analfabeți funcționali care au înfundat și înfundă școlile, universitățile-ciuperci, instituțiile și ministerele - talpa și fruntea țării.
„Dragi elevi” - își începe doamna profesoară scrisoarea virtuală. „Deși vă bat cam 9 ore pe săptămână la cap, știu că nimic nu are un mai mare impact asupra voastră ca facebook-ul și ale lui postări. Prin urmare: Corect este «frumoaso!» nu «frumoas-o!» și deja știți din melodia lui Krem cine are cratimă”. Începutul, timid, provincial, capătă, ușorușor, consistență. Și fentă academică! Ia, să vedem: „«Doar» se foloseşte cu forma pozitivă a verbului, iar «decât» cu cea negativă. (Ea are 25 de ani. Nu are decât 2 lei în buzunar.) Adverbul «decât» se mai folosește și atunci când construim propoziții comparative de inegalitate. (Antonia este mai deșteaptă decât Inna)”.
V-a zăpăcit exemplul? Nu-i nimic, puneți mâna și notați! Urmează una trăsnet: „Atunci când vreți să fiți amabili cu doamnele și/sau domnișoarele, nu vă adresați cu «dragele mele». Tocmai le-ați făcut maşini care scot apa de pe fundul unui râu. Corect este «dragile»”. O știați? Bine, dar următoarea? „Atunci când planificați o ieșire la o cafenea sau la o cofetărie este impropriu să spuneți «căutăm locaţie». Pentru că nu închiriați clădirea ca să vă petreceți restul zilelor acolo, ci beți doar un suc (nu altceva, sper). «Locaţie» înseamnă spaţiu pentru închiriat”. Ați băgat la cap, dragile mele?
Ia, mai aprofundați una cu paiete, dragă crailor de mahala: „Corect este «Ce faci, păpușă?” nu «Ce faci, păpușe?» «Ă»- ul din final nu este ţărănesc, aşa cum v-ați fi aşteptat. Sfatul meu este să găsiți un apelativ ceva mai original (mai speşăl) dacă nu vreți să vi se răspundă cu «Bine, păpușel» plus un ghiozdan sau o geantă în cap”. Odată urnită, profa pare de neoprit: „«Serviciu» şi nu «servici» - fie că e vorba despre locul unde vă veți câştiga pâinea (dacă promovați examenul de evaluare națională) sau serviciul de cafea pe care mama îl va arunca în capul vostru, pe lângă alte obiecte avute la îndemână (dacă nu îl promovați)”. Eh, cum sună? Ser-vi-ciu! Bravo, cetățeni! Dacă lecția v-a epuizat, sărim peste capitolul dedicat franțuzescului „vizavi”, e prea „stradal”. Trecem și peste scrâșnitorul „vroiam”, care corect rostit/scris este și va fi întotdeauna „voiam”. Și peste halucinantul „să aibe” (corect - „să aibă”). Sunt convins că nu v-ați scrântit niciodată limba în propria limbă.
Și, de altfel, profa indignată baletează mai elegant și mai precis. Drept dovadă: „Ştiți momentele alea în care cuvântul pe care îl scrieți are ca ultimă literă un «i» şi voi nu știți dacă trebuie să stea singur sau să îşi mai aducă vreo 2-3 prieteni? Ei bine, totul este ştiinţă”. Urmează exemplele, pe înțelesul tuturor: „Pentru a nu fi incult, trebuie să citeşti; nu fi nerăbdător, fii precaut; nu e important a şti câte postări sunt pe Facebook într-o zi, ci este important să ştii lecțiile la limba română”.
Mai aveți un pic de răbdare, urmează, la control, un verb cu nerv, cu năbădăi, greu de îmblânzit: „Verbul «a fi», de obicei, dă cea mai mare bătaie de cap - «A fi sau a nu fi corigent, aceasta-i întrebarea». Se scrie «fii», cu doi «i», numai la: - imperativ afirmativ: Fii cuminte!; - conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă: Vreau să fii cuminte. Vreau să nu fii obraznic; - viitorul format de la conjunctiv: o să fii, nu o să fii. În rest e «fi», cu un singur «i»: - infinitiv: a fi; - imperativ negativ: Nu fi obraznic!; - condiţional prezent: aş fi, ai fi; - condiţional perfect: aş fi fost, ai fi fost, ai fi spus, ai fi făcut; - conjunctiv perfect: să fi ştiut, să fi fost, să fi avut; - viitor: voi fi, vei fi; - verb + FI: pot fi, poţi fi, să poată fi, să poţi fi, vei putea fi. De asemenea, substantivele masculine cu rădăcina terminată în «i» au la plural nearticulat «ii» (i din rădăcină + i desinenţa de plural) şi la plural articulat - iii: copil – copii – copiii. Copiii învață cu drag la limba română (primul i face parte din rădăcină, al doilea i este desinență de plural, iar al treilea i este articol hotărât)”.
Greu, dar dacă reușiți să vă însușiți aceste informații, e clar: sunteți vorbitor de limba română. O înțelegeți, iar ea, la rândul ei, vă ajută să comunicați. Corect!
Post-scriptum: „Structura «Aveţi detalii în ataşament» se regăsește în aproape toate mail-urile. Există o problemă totuşi: ataşament înseamnă «afecţiune (puternică şi durabilă) faţă de cineva sau ceva. – Din fr. attachement». Aşa că, dacă nu vreți să includeți sentimentele în afaceri, poate schimbați structura în «Aveți detalii în fișierul atașat» atunci când vă veți depune CV-urile”. În rest, capul sus și burta pe carte!
Recomandările noastre
