Sunt membru al organizației de ziariști profesioniști din România din 1988. (Organizația era mult mai „bătrână”, de la începutul secolului trecut!) Acum este UZPR și, normal, a mai îmbătrânit și ea odată cu mine.

O vreme am fost și președinta Societății Ziariștilor din România, (organizație sindicală a lucrătorilor din presă), societate membră, din 1945, a OIJ, și nou primită în Federația Internațională a Jurnaliștilor. Cu limbaj din cazarmă vă raportez că am fost aleasă și vicepreședintă a Confederației Balcanice a Jurnaliștilor  (aflată sub umbrela FIJ) și membră în Consiliul director al Asociației Jurnaliștilor Europeni. Ca să zic așa, am ceva experiență, pe baza căreia vorbesc.

În anii 90 ai secolului trecut, România (inclusiv presa de la noi) era privită cu simpatie și încredere. Impresiile oaspeților noștri erau excelente. Impresiile lor ! Pentru că încă de atunci s-au găsit, printre noi, dintre noi, persoane care au umplut de noroi (ca să nu extind paleta coloristică!) oameni și activități, persoane care au simțit rapid de unde vine mirosul fondurilor și o eventuală foncțioară… ( Altă dată, vă povestesc, la o cafea, lucruri concrete ! ) 

Acum, să vă explic de m-am enervat !

Din motive obiective, subiectiv dureroase pentru mine, nu sunt la București. Așa că mă informez de pe unde dă Dumnezeu, prin bunăvoința unor colegi, cu ce se întâmplă la nivelul conducerii extinse a UZPR. (Sigur, mă deranjează că nu primesc și eu informările, ca ceilalți - sau unii?- membri!)

Mă deranjează, și am mai scris, că s-a ajuns prea departe cu „războiul”. Presa traversează o perioadă rea și grea. Media tradiționale stau să sucombe, cele moderne par a fi doar un poligon de încercare pentru mintea noastră, încercări la care ne supun, atât ziariști, cât și condeieri talentați, dar nu ziariști. Multă literatură, mai bună sau mai puțin bună, dar nu presă! Uniunea noastră ar trebui să lupte pentru condiția ziariștilor și pentru presă de calitate. Ar trebui să fim primii care cunoaștem și aplicăm legea. Or, eu nu înțeleg, din comunicatele citite, clar despre ce este scandalul, Dacă chiar este un scandal ! 

Toată lumea știe - și știu și eu!- despre orgoliile dintre generații, dintre presa scrisă și audiovizual, dintre acestea și spațiul virtual, dintre femei și bărbați, dintre acoperiți, descoperiți, îmbrăcați și goi… Dar astea fac farmecul vieții (zicea un clasic)

Însă, în cazul UZPR,  lucrurile au mers foarte departe. Cu amenințări de procese penale, cu sechestrări de documente, de ștampilă, cu injurii…cu comunicate oficiale la agențiile de presă… Păi, ce să-i mai ceri cetățeanului de rând?

Conform Statutului UZPR, conducerea este colectivă. Cum ar trebui să fie și răspunderea! Citesc că președintele se face vinovat de…și de…Dar unde erau ceilalți membri ai conducerii? Am multe întrebări. Dar nu le mai pun. 

Zic doar că uniunea trebuie să reunească ziariști profesioniști, adică oameni care trăiesc de pe urma acestei profesii, oameni interesați de condiția și calitatea profesiei. Juriul de onoare al UZPR ar trebui să ia în discuție gravele derapaje de informare, lipsa de cultură, necunoașterea limbii române, etc, etc. Comisia de atestare, cred eu, ar fi bine să urmărească evoluția cerințelor profesiei și respectarea lor. Plata cotizației este, sigur, o condiție, pentru aisgurarea cheltuielilor de funcționare a UZPR, pentru acordarea de burse de studiu, acordarea de premii. Cotizația nu poate atesta calitatea de ziarist profesionist. Probabil, unii dintre colegii noștri nu au avut ce ce bani să achite cotizația…

Aștept cu mare interes Adunarea generală – nu știu care dintre ele !!! –că una este cu dată, oră loc de desfășurare, convocată de președintele ales, alta, alta, ale cărei coordonate se vor spune la telefon delegaților, convocată de….semnatarul comunicării este domnul Adrian Fulea, înțeleg, secretar general în locul domnului Benone Neagoe. Deci, o Adunare care să pună capăt discordiei !