Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, spune că nu-i place comportamentul lui Băsescu şi că regretă faptul că toată viaţa şi-a dorit prea multe.

Evenimentul Zilei: Cum vedeţi rezultatele PNL la alegerile europarlamentare? Mircea Ionescu Quintus: Unele relaţii ne-au dezavantajat pe noi, ca partid, pentru că şi noi avem talibanii noştri. Mai ales tineretul de azi care e aşa de îndârjit, iar eu degeaba încerc să le spun ceva. Aseară am avut o şedinţă aici, la Biroul Teritorial Prahova, şi au început să se certe între ei.

Culmea este că, în Prahova, am făcut 17 procente, deci peste media partidului. Că noi asta ne-am propus: să nu fim sub media partidului. Noi facem socoteala pe colegiile parlmentare, iar aici avem opt colegii. Am scos cinci europarlamentari pentru că atât se poate în momentul asta. După patru ani de guvernare destul de grea şi păguboasă într-un fel, am ieşit bine. Asta e forţa partidului nostru. Unii au zis: „Da, dar cum o să venim la putere?”. Aaa, deci asta e. Uitaţi-vă la mine.   Ce-am câştigat eu? Sunt de 20 de ani în recidivă politică şi am trecut prin toate funcţiile până la a doua în stat şi n-am decât casa nevestii mele şi un sfert din casa părintească. Nu altceva. Aş fi putut, dar pe mine nu m-a interesat să iau de la politică, ci să dau politicii. Si acum tinerii care vin  întreabă: „Şi mie ce-mi iese?”. Ei, treaba asta pe mine mă dezamăgeşte. Am făcut închisoare politică, iar 15 ani din tinereţea mea i-am dat ţării.   Şi acum m-a ridicat domnul Băsescu la gradul de general. Mulţumesc. Poate plătim încă cei 40 de ani în care s-a stricat sufletul acestui popor român.

V-a surprins succesul lui Gigi Becali? Vadim nu e prost. Este un pamfletist de prima mână şi şi-a dat seama că nu are nicio şansă cu PRM-ul în aceste alegeri total atipice. A simţit valul de simpatie spre o victimă şi s-a îndreptat spre Becali după greşeala aia nemaipomenită. I s-a creat atunci valul ăsta, pentru că Gigi era în cădere mare. Amândoi justiţiari, cu creştinism, cu religie, iar toate voturile nemulţmiţilor cu privire la actuala guvernare s-au dus la ei. Oamenii au zis: „Aştia înjură, ăştia fac ceva”.

În condiţiile în care PRM şi PNG nu înseamnă nimic, nu au avut bannere, afişe. Degeaba a încercat Antonescu să mai strângă niţel vocabularul lui. Este un om delicat şi oamenilor nu le place. Ei vor o opoziţie dură. Şi noi am fost păgubiţi, pentru că oamenii sunt scârbiţi, e lehamitea, dintr-un motiv sau altul nu i-a interesat Parlamentul European.

Cred că este o deficienţă a noastră, a oamenilor politici, că n-am lămurit ce înseamnă pentru noi o bună reprezentare acolo. La ţară, coana Tinca sau ţaţa Leana habar n-aveau ce-i asta. Am fost aici, într-o comună, şi am întrebat: „Dumneavostră ştiţi pe cine votaţi?”, „Păi, pe domnul Iliescu”. La europarlamentare!

Dar succesul Elenei Băsescu? A doua surpirză pentru mine a fost Elena Băsescu. În Prahova, a luat 12 mii de voturi. Dacă la oraş se mai ştie cine e, de la televiziune, vă spun că la ţară nu ştie nimeni. A organizat PDL pentru ea nişte sarcini precise: câte 10 voturi de fiecare.

A fost susţinută cu dublu scop: întâi că ar fi fost ruşinos ca fiica preşedintelui, după ce a avut această îndrăzneanlă, să candideze, să nu câştige. O fi fost şi turism politic. Noi dacă n-am ştiut s-o facem, n-am făcut-o. Eu am comparat-o cu domnul Abraham, fost ministru de interne cu multe relaţii. Şi am zis: ce caută ăsta să candideze singur? N-are şanse să ajungă la 33%.

Al doilea scop a fost ca domnul Băsescu să nu mai facă greşeli, că altfel nu-l dă nimeni jos. A făcut câteva. Eu am fost un an şi ceva cu el în guvernul Stolojan şi-l ştiu foarte bine. E isteţ, îi merge bine mintea, are multă experienţă, toate mările şi oceanele i-au făcut bine. Nu are prea multă încredere în sondaje.

PDL-ul n-a dat neapărat din voturile lui, pentru că oamenii care au fost chemaţi să voteze au fost în special tineri. Tânărul mai uşor se îndreaptă către fetiţa asta drăguţă, îndrăzneaţă, isteaţă. Şi să nu uităm că o cheamă Băsescu. Deja este un nume cunoscut pentru toată ţara.

Credeţi că este un om potrivit pentru Parlamentul European? Pe domnişoara Băsescu n-am văzut-o în viaţa mea. O ştiu de la televiziune, de la emisiunile pe care le-am urmărit şi eu. Este isteaţă, dar lipsită de experienţă politică. Să facă greşeala după ce s-au aflat rezultatele să spună „M-a ajutat tata” şi preşedintele să răspundă „Am ajutat-o şi eu cât am putut”. Ei, cum te-a ajutat tata? Indirect da, purtându-i numele şi apărând peste tot cu el.   Şi faptul că s-a prezentat la lansarea candidaţilor PDL a arătat simpatia lui politică. Apoi a zis : „Am fost pentru că m-au invitat”. Alţii n-au invitat pentru că nu poţi risca refuzul unui preşedinte. Totuşi, alături de colegii ei mai experimentaţi, Elena greşeli nu va face. O să-i folosească pentru o carieră politică ce s-ar putea să fie chiar surprinzătoare.   Eu nu ştiu dacă o să văd cum va creşte domnişoara Băsescu. Eu n-am nimic, nici cu ea, nici cu Băsescu, atâta timp cât lucrurile merg în cadrul unei ordini şi al unei discipline.

„Am fost unul din avocaţii buni ai ţării”

S-au schimbat multe în campanile politice de acum faţă de cele când eraţi dumneavoastră candidat? Atunci când am candidat pentru vicepreşidinţia Camerei Deputaţilor, contracandidat l-am avut pe domnul Raţiu. Şi toată lumea spunea că s-alege Raţiu, pe Quintus îl rupe. Eu eram trecut bine de 70 de ani, nu mai eram un tânăr. Eram cunoscut ca epigramist şi asta e culmea. Publicam prin ziare şi numele ăsta a atras.   L-am bătut pe bietul domnul Raţiu şi am ajuns vicepreşedinte al Camerei. Ţin minte că îndeminizaţie era de 15 000 de lei, pe vremea aceea. Şi m-am trezit cu doi la audienţă, aşa, mai mari decât domnul Vadim, bine îmbrăcaţi. Şi mi-au zis că vor să mă angajeze ca avocat. Răspunsul meu a fost că eu la 70 de ani am ieşit din avocatură. Şi au zis că nu avocat pledant, avocat consultant.

Am fost unul din avocaţii buni ai ţării, asta e adevărat. Mi-au oferit un salariu de 100 de mii pe lună. Hopa, ăştia nu veniseră doar pentru priceperea mea. Şi în timp ce ezitam, îmi mai oferiseră un milion în momentul în care băteam palma. Erau reprezentanţii unui concern bancar şi mă plăteau că dacă ieşea vreo comedie, interesele publice s-ar fi ciocnit de interesele lor. N-am putut să fac treaba asta pentru că nu ştiu ce-ar fi ieşit. Dar era suficient să iau banii ăştia un an de zile şi să fi cumpărat dolari. Dar mie nu-mi pare rău că nu sunt bogat. Există o tendinţă de îmbogăţire.

Din păcate, însă, toţi bogaţii ăştia vor plăti nişte tributuri grele. Ei resimt, în primul rând, criza. Mă îngrijorează, însă, că de două ori la rând, ministrul finanţelor spune că suntem în situaţia de a plăti pensile şi salariile. Este grav. Înseamnă că visteria este goală. E adevărat că este un mare efort bugetar.

 

DESPRE PNL ŞI PREŞEDINTE

„Căline, dacă iese Crin, tu te duci primul să-l feliciţi. Nu eu am să fac treaba asta” Ce l-aţi sfătuit pe Crin Antonescu să facă în Campania din toamnă? Eu sunt cel mai vechi al partidului ăsta şi întâmplarea a făcut să conduc Congresul. Soţia mea are aproape aceeaşi vechime în partid. Prieteni suntem cu Călin Popescu Tăriceanu de când am reînceput, acum 20 de ani. Prieteni suntem şi cu Crin. Eu l-am făcut ministru al tineretului şi sportului fără să-l întreb măcar.

Şi am stat cu nevastă-mea şi ne-am sfătuit cum ne hotărâm noi pe care votăm. Şi atunci ne-am înţeles, ca între doi oameni politici, şi i-am spus aşa: tu votezi prima, îmi spui pe cine ai votat şi eu îl votez pe celălalt. Aşa am făcut. Eu am atenuat ruptura care se putea produce şi am şi împiedicat-o. Se simţea la un moment dat, pe la jumătatea numărătorii, că iese Crin. Şi m-am dus la Călin şi i-am spus: „Căline, dacă iese Crin, tu te duci primul să-l feliciţi. Nu eu am să fac treaba asta”. A făcut-o şi cei 1500, 2000 de oameni de la Congres s-au ridicat în picioare şi au aclamat gestul ăsta. De atunci, au rămas în relaţii bune.

Sigur că Tăriceanu are o oarecare rezervă pentru că el dintr-odată a pierdut tot. Pe Crin l-am sfătuit să nu dea ascultare talibanilor noştri, care îl vor mai dur. Oamenii ne-au ridicat la 22 de procente după ce a fost ales pentru că era un băiat mai curăţel, nu cu „ţigancă împuţită” şi „derbedeule” şi „hahaleră”. Nu. E aşezat bine în fruntea partidului. Îl rog şi îl sfătuiesc pe Crin să rămână aşa cum este el. Dacă eu am avut succes în politică este pentru că nu m-a influenţat nimeni.

DILEMĂ. La Congresul PNL, soţii Quintus n-au ştiut pe cine să aleagă între Crin şi Călin Foto: Arhiva EVZ

„Impresia mea este că domnul Băsescu prea se popularizează”

„Baia de mulţime” a preşedintelui Băsescu va mai funcţiona anul acesta? Se pare că oamenii mai pun preţ pe asta. Eu, aici, în Prahova, sunt un om iubit, dar niciodată nu m-am dus să mă îmbrăţişez cu oamenii. Singura dată când am intrat în horă a fost pe 24 ianuarie, la Hora Unirii. Aia da, este Hora Unirii. Am băuit o ţuică, am ciocnit la o masă, dar trebuie totuşi să păstrezi nu distanţa, dar o ţinută a acelui care e privit cu toţi ochii şi cu toate interesele.

Impresia mea este că domnul Băsescu prea se popularizează. Nu ştiu dacă asta e firea lui. Dacă e aşa…Sunt momente în care eu nu văd în el pe preşedintele României. Îmi place când îl văd îmbrăcat frumos, când vorbeşte şi nu vorbeşte rău. Dar când îl văd cu alea de marinar şi cu drăciile alea pe cap, nu-mi pică bine treaba asta. S-ar putea ca altora să le placă.   Dacă aş fi ajuns preşedintele ţării, aş fi ştiu că sunt lucruri pe care pot să le fac şi lucruri pe care nu pot să le fac. Or el se urcă în maşină de la şpriţ, râde prea mult. Să ştiţi că nu era aşa de vesel ca ministru. Era mai serios niţel. Cred că se bucură când e înconjurat.

Credeţi că e beţia puterii? Nu. Părerea mea este că el nu e sfătuit. Din ce ştiu eu, culmea e că nu ascultă de sfaturi. Am cunoscut şi eu pe nişte foşti consilieri de-ai lui, oameni foarte serioşi care au plecat de acolo pentru că nu asculta. E foarte voluntar, ce crede el că e bine, aşa face. Şi nu întotdeauna alege calea cea mai bună. Asta nu e treabă de caracter. E treabă de fire. Cum te naşti, mai vesel, mai serios.   Dar, dom'le, oricât de vesel eşti, nu poţi să răzi tot timpul. Eşti serios numai când se întâmplă o calamitate. Vedeţi că este şi luat cu „hăhă” şi alte lucruri de astea. Pe mine mă deranjează că ăsta e preşedintele ţării şi indiferent cine este el, pentru mine este primul funcţionar al ţării mele.

Unde credeţi că s-a produs ruptura între el şi Tăriceanu, doi prieteni buni deveniţi duşmani de moarte? Au fost câteva persoane care au lucrat la asta. Atunci când s-a votat alianţa cu PD-ul şi s-a făcut alianţa DA, patru voturi din tot Congresul au fost împotrivă. Ăia am fost eu, Crin, Haşotti şi Orban. Mi-a plăcut foarte mult Băsescu cât am fost cu el în guvern.

Când Roman a fost preşedintele Senatului, nu prea venea la şedinţe. Era niţel dezinteresat. Şi-l trimitea pe Băsescu. Dom'le, n-a fost întâlnire la care să ne înţelegem. Era un fel de Gică contra. Şi se prelungeau discuţiile până noaptea târziu, era neplăcut. În momentul ăla am zis că împreună cu omul ăsta nu poţi face nimic. De aia am şi votat împotrivă. Nu este om de echipă şi aşa se explică că şi-a schimbat consilierii.

S-a profitat de faptul că şi Călin e încăpăţânat. Şi el e un fel de Gică contra. Cineva i-a cunoscut pe amândoi şi, vorba francezului, „cherchez la femme”.

Şi-a văzut fiecare de drumul lui, în detrimentul unei bune guvernări. Dacă ei s-ar fi înţeles, acum la putere era tot alianţa DA. Asta înseamnă când oamenii au slăbiciuni personale prea mari. De câte ori am încercat să-l potolesc pe Călin îmi spunea: „Nu, nu, nu. Duceţi-vă la Băsescu”. La Băsescu nu mă duc. Eu nu-i pot da sfaturi, ţie pot să-ţi dau. Un an şi ceva Călin n-a ripostat, până când s-a început să i se reproşeze că e prost, că e mototol, că e Răzgândeanu. Atunci s-a dat cu talibanii noştri şi ţara a pătimit din cauza asta.

SFATURI. Decanul liberal n-a reuşit întotdeauna să-l potolească pe „încăpăţânatul” Tăriceanu Foto: Codrin Prisecaru

 

GUVERNUL BOC ŞI CRIZA ECONOMICĂ

„Nu mai pot să apreciez o femeie ca femeie”

Ca cetăţean, în care om politic din noua generaţie v-aţi putea pune încrederea? Mie-mi plac câţiva şi de la noi, şi de la alte partide. De la noi îmi place Olteanu. Singura defecţiune a lui este încăpăţânarea. Îmi place băiatul ăsta, Buşoi. Mai este un băiat tânăr la Bucureşti, Alexe îl cheamă. Mi-a plăcut foarte mult Motreanu, care a fost secretar general în partid. Îmi place Ponta, îmi place foarte mult Cristian Diaconescu. Este un om de pricepere. Îmi place Nicu Vlad Popa, un om de ispravă. 

Îmi mai place Boureanu, un încăpăţânat ce n-am văzut. Doi căpoşi - el şi Călin. A auzit că nişte fruntaşi liberali ar fi dat bani adversarilor la nişte alegeri. I s-a cerut un singur nume, plus pericolul de a fi suspenadat. M-am dus la el şi i-am zis: „Măi Cristi, spune-mi mie un nume şi jur că eu îi zic lui Călin că nu mi-ai spus mie”. N-a vrut.   Dacă Gigi şi Vadim ar fi tineri, n-ar intra în zona asta de care v-am spus. Am speranţa că tinerii ăştia vor schimba mentalitatea politică, în momentul ăsta dezastruoasă pentru interesul naţional.

Dar dintre femei? O să vi se pară curios că la vârsta mea nu mai pot să apreciez o femeie ca femeie, ci ca persoană. Lăsând deoparte unele obrăznicii pe care nu le scuz, îmi place Elena Udrea. Ştie să se descurce. E, nu mai este chiar aşa de tânără, are probabil peste 35.

Îmi place foarte mult Raluca Turcan. Este o fată bună şi ţin minte că, la un moment dat, începuseră zvonurile că are relaţii mai apropiate cu Stolojan. Lucru pe care eu nu l-am crezut şi nici nu-l puteam accepta. Şi a aflat de treaba asta şi plângea. I-am zis: „Băi fată, dacă te-ai hotărât să faci politică, să fii pregătită pentru cele mai mârşave atacuri. Lumea o să spună, ba că eşti curvă, ba alte drăcii. Fii pregătită pentru treaba asta”.

„Adversarii nu-ţi întind mese, îţi întind capcane”

Cine sunt talibanii din politică? Eu prin talibani înţeleg radicalii. Eu am fost observant şi întrebat de ce dau mâna cu Vadim. Ţin minte că Iliescu era preşedinte şi la Vălenii de munte, unde sunt serbările acelea. a venit preşedintele, a dat mâna, mâna, mâna, a ajuns la mine şi m-a îmbrăţişat. Ne ştiam. E, eu am avut necazuri în partid din cauza asta. Mi-au zis: „De ce, dom'le, te-ai pupat cu Iliescu?” Nu era râios, a fost un gest politicos.   Dar genul ăsta de talibani avem: să nu te ai bine cu adversarii. Un exemplu de la noi e Haşotti. E machedon ca Becali. Păi cu ăştia nu te joci. Bagă cuţitu-n tine dacă simt ei că eşti adversar periculos. Genul acesta de oameni pot influenţa sau pot să nu influenţeze. Talibanism există în toate partidele şi sunt cei care nu acceptă nici o părere. Merg precum caii, să nu vadă în stânga sau dreapta.

Mai urmăriţi emisiunile politice? Da. Urmăresc cele trei emisuni care mi se par cele mai interesante, la B1, Realitatea şi Antena 3. Îmi plac comentariile, dar când ajungi la o emisiune, ştii cu cine are să fie indulgent şi cu cine nu. Cunosc nişte oameni care spun că la emiziunea X nu se duc. Nu e bine. Chiar dacă eşti pus într-o situaţie, să răspunzi unor întrebări capcană. Ca om politic, trebui să ştii să răspunzi la o întrebare de asta. Adversarii nu-ţi întind mese, îţi întind capcane.

Dar eu sunt, de peste 70 de ani, devotat radioului. În primii mei ani de liceu, apăruseră aparatele cu galenă. Erau nişte comedii de astea, legai o antenă pe care mi-o făceam singur, mă urcam pe casă şi stăteam până se prindea postul. Se auzea greu şi ţin minte şi prima operă pe care am asculat-o, „Nunta din Serai”, precum prima emisiune pe care am văzut-o a fost „Capra cu trei iezi”.

Dimineaţa la 7 şi seara la 10, când sunt acasă, ascult radio. Mie mi se pare că cea mai sigură orientare este radioul. A fost instituţia care s-a politizat cel mai puţin dintre toate.

"E, eu am avut necazuri în partid din cauza asta. Mi-au zis: «De ce, dom’le, te-ai pupat cu Iliescu?». Nu era râios, a fost un gest politicos. Dar genul ăsta de talibani avem: să nu te ai bine cu adversarii." - Mircea Ionescu Quintus, PNL

„La prezidenţiale este ori luăm noi, ori luaţi voi”

Credeţi că guvernul Boc va ajuta România să iasă din criză? Dacă nu se va produce o ruptură, după părerea mea posibilă, guvernul este în stare să gestioneze criza. Dacă se va produce, va trebui să plătească tribute vreunui alt partid. Dacă nu era domnul Băsescu, care nu i-a dat lui Tăriceanu suficientă încredere, o bună guvernare ar fi fost PNL-  PDL. Politică cu vechi relaţii de colaborare, dar nu s-a putut. Eu am militat pentru guvernarea asta, nefirească şi anacronică pentru unii, pentru că în PDL sunt cei care au plecat de la noi într-un mod urât. Dar era dreptul lor. A făcut socoteala domnul Geoană, şi a făcut-o bine, că mai bine îi stă cu cineva care are 30%, decât cu unii care au 17%. Aici nu mai e ca la europarlamentare, cu luăm şi noi, luaţi şi voi. La prezidenţiale este ori luăm noi, ori luaţi voi. PDL-ul va rămâne singur în preajma alegerilor şi nu ştiu ce se va întâmpla cu guvernul ăsta în vreme de criză.

NOSTALGIA ROMÂNIEI MONARHICE

Cum aţi perceput candidatura prinţului Duda? Eu nu mai sunt monarhist din momentul în care mi-am dat seama că după abdicare, regale Mihai nu se mai putea întoarce. Am fost monarhist pentru că am trăit în România monarhică. Şi ţara a mers bine. Am trăit cu 10 mai, cu „Trăiască regele” şi cu România mare. Eu nu pot să văd harta ţării aşa ciuntită, că parcă mi-a tăiat cineva o mână. Am plâns cu toţii în casa asta când regele a abdicat şi a plecat şi i-am zis nevesti-mii, care e un pic mai monarhistă: „Viorica, dragă, s-a terminat. Noi nu vom mai fi monarhie”.   Dar am un respect pentru familia regală şi pentru acest bătrân rege al nostru, Mihai, care şi-a păstrat demnitatea. Or, ginerele tău să coboare la o funcţie republicană… Preşedintele ţării este preşedintele unei republici. Eu ştiu cine a influenţat acolo, că-i cunosc destul de bine. Principesa Margareta. Ea este foarte dornică de autoritate, de putere.

După părerea mea, s-a făcut o greşeală care nu aduce nimănui nimic bun, nici măcar o şansă. Dacă l-ar chema prinţul Duda – Băsescu, da. Bătrânii, numai ei îşi amintesc de rege. Pe el nu-l ştie nimeni. Este o greşeală făcută în dauna trecutului nostru.

„Dosarul Monei a stat mult timp în altă parte”

Aţi sprijini-o pe Mona Muscă să revină în PNL? Da. Am dubii, eu care am fost categorisit drept colaborator al Securităţii. Ştiu cum se poate colabora şi cum nu se poate colabora. Dacă este vorba doar de cele două, trei note cu privire la nişte studenţi, asta nu e poliţie politică. Ea a greşit că a plecat din PNL. N-a dat-o nimeni afară. Este  un neadevăr că noi am dat-o afară. Ea a demisionat, era ministrul culturii. S-a dus la o apropiată de-a lui Stoica. Cred că Stoica a avut o influenţă nefastă.

Cine credeţi că a insistat ca dosarul ei de la Securitate să fie făcut public? Se spune că se apropiase prea mult în sondaje de domnul Băsescu. Nu el a insistat, nu face Băsescu de astea. Nişte oameni interesaţi ca el să nu fie deranjat, şi cu influenţă. Dosarul Monei a stat mult timp în altă parte. Al meu a apărut de la primele cercetări. L-a scos cineva de acolo şi nu era un dosar care să fie făcut public. Asta e părerea mea.

ÎN FAMILIA MARILOR LIBERALI

După ce comuniştii v-au arestat, dar aţi rămas tot liberal. Eu n-am avut o opţiune politică cu privire la liberalism. Bunicul meu, în 1875, când s-a constituit PNL, era şeful liberalilor de la Prahova şi a fost unul dintre membrii fondatori ai organizaţiei de aici. Eu am trăit într-o casă de liberali şi dacă făceam politică, nu puteam să fac decât politică liberal. Acolo pe unde am fost, în închisori, nu mi s-a cerut să renunţ la liberalism. Sunt nişte exagerări.   Niciodată nu mi-au spus: „Dom'le, dacă renunţi la funcţia asta, te duci acasă”. În închisorile astea şi mai ales la Canal, am stat cu foarte mulţi liberali. Eram grupaţi. Legionarii erau ţinuţi separate de noi. N-aveam nici un motiv să nu rămân cu această credinţă.

Foloseau presiuni pentru a obţine informaţii? Eu n-am fost presat de nimeni să spun ceva. Se ştia soarta fiecăruia şi nu se încerca să se afle nimic. Grea a fost munca la Canal. Se muncea 12 ore la săpat şi încărcat vagoane. Noi nu eram obişnuiţi şi majoritatea bătrânlor acolo au pierit. Eu eram tânăr, aveam 35 de ani. Am rezistat cât am putut, dar am picat şi eu.

N-aş putea să spun că la Canal erau oameni chinuiţi politic. Erau oameni supuşi unui regim de muncă insuportabil. Şi acolo ni s-a spus clar: „De aici n-o să plecaţi”. Şi dacă moartea lui Stalin, şansa noastră, nu venea, care a dus la desfiinţarea muncii forţate, nu mai pleca nimeni. Canalul a fost cea mai oribilă exprimare a luptei de clasă.

Regretaţi angajamentul cu securitatea? N-am ce să regret pentru că n-am semnat nimic. Recunosc că am dat foarte multe declaraţii. Eram filatelist şi-aveam corespondenţe cu doi oameni din străinătate, unul era la Zurich, unul la Viena. Primeam săptămânal scrisori. După fiecare scrisoare, cu schimburi de mărci, nici vorbă de politică, eram chemat să spun cine mi-a scris. Şi spuneam. O verişoară primară era la Paris, un văr primar al meu era şeful emisiunii de la BBC în limba română, Ghiţă Ionescu, iar celălalt văr primar al meu, de la care mi s-a tras mie necazul, Ion Stere, era şeful Comitetului Naţional Român din Statele Unite.

Au încercat multă vreme să mă trimită în străinătate şi să-i potolesc pe ăştia. Şi-am izbutit să-i conving: „Dom'le, ăştia nu sunt nişte proşti. Dacă un deţinut politic ajunge să se plimbe pe la Londra, la Paris sau în Satele Unite, e clar că e trimis. Şi fie că mă păcălesc, fie că nu răspund. Dar eu ce obraz am să mă duc la oamenii ăştia?” Aici a fost necazul meu mare, că am refuzat treaba asta.

„Nu am trăit starea unor mari regrete”

De unde mai primiţi acum timbre? Nu mai primesc de nicăieri, pentru că de câte ori mă duc la băiatul meu, la Munchen, unde este un mare magazine filatelic, îmi pun nişte bănuţi deoparte şi-mi cumpăr. Dar costă mult. Băiatul meu nu-i filatelist şi-i las o colecţie bună, dar nu ştiu ce-o să facă cu ea. Două lucruri mă liniştesc în lumea asta tulbure a noastră: când îmi deschid clasoarele şi văd atâta istorie şi geografie şi jocurile astea inteligente de cuvinte încrucişate, rebusurile, care sunt foarte deştepte.

V-aţi gândit vreodată să vă faceţi un blog? Nu. Deşi sunt membru al Uniunii Scriitorilor, vreau să vă spun că eu nu scriu uşor. Eu am scris un roman, două cărţi de proză scurtă, dar nu le-am scris uşor.

Aţi regretat vreodată că n-aţi putut face ceva din ce v-aţi dorit? Vreau să spun că toată viaţa am regretat că mi-am dorit prea multe şi am făcut prea puţine. Dar, în acelaşi timp, m-am mulţumit cu ce am făcut. Nu am trăit starea unor mari regrete, pentru că niciodată nu am gândit mai mult decât a fost posibil.

CV

Deţinut politic, veteran de razboi, senator

• Mircea Ionescu Quintus s-a născut pe 18 martie 1917, în localitatea Cherson din Ucraina.
• A fost preşedinte al Tineretului Liberal „Brătianu” din Judeţul Prahova şi membru al Comitetului Naţional al Tineretului Liberal între 1945 şi 1947.
• A fost deţinut politic, mai mulţi ani, în perioada regimului comunist.

• Pe 28 noiembrie 1996 a fost ales vicepreşedinte al Senatului din partea grupului parlamentar al PNL, iar în perioada  1999-2000 a fost Preşedinte al Senatului.

• În Parlament, a contribuit la adoptarea unor acte legislative importante, inclusiv a Constituţiei, iar ca ministru al justiţiei a prezentat şi susţinut proiectul Legii de organizare judecătorească.
•  Pe 5 iulie 2002, Mircea Ionescu Quintus a fost ales preşedinte de onoare al PNL. În august 2006 îşi dă demisia din funcţia de preşedinte onorific, ca urmare a acuzaţiei de colaborare cu Securitatea.
• Este membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi veteran de război, decorat în 1942 cu Ordinul „Coroana României”, cu spade şi panglici de Virtute Militară.