Lupte grele, în Donbass. Nouă morți, în 24 de ore

9 luptători ai forțelor speciale ucrainene și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore pe fondul intensificărilor luptelor cu separatiștii pro-ruși.

„Astăzi, la ora 4.00 dimineața trupele de ocupație rusești au deschis focul  de artilerie, tancuri și sisteme Grad în zona Krasnogorovka. Conform informațiilor preliminare forțele ATO au suferit pierderi de 9 soldați și 2 răniți” a declarat, purtătorul de cuvânt al Forțelor Armate Ucrainene, Andrei Lisenko, potrivit timpul.md.

Potrivit acestuia, începând cu ora 11.20, în zona ATO din estul Ucrainei au fost înregistrate 14 atacuri ale separatiștilor, 8 dintre acestea cu  arme grele.