Lupte de stradă cu poliția, la Seattle. Black Lives Matter dau foc

Lupte de stradă cu poliția, la Seattle. Black Lives Matter dau foc

Poliția a folosit, sîmbătă, grenade asurzitoare și gaze lacrimogene împotriva protestatarilor din Seattle, care s-au alăturat mișcării inițiate la Portland de insurgenții Black Lives Matter împotriva „rasismului” și prezenței agenților federali trimiși de președintele Donald Trump.

În paralel, confruntările dintre manifestanți și poliție au marcat din nou noaptea de vineri până sâmbătă în orașul Portland, Oregon, scena de aproape două luni a unor mitinguri violente.

Dar la Seattle, în statul Washington, noaptea de sâmbătă spre duminică a fost marcată de violențele protestatarilor.

Poliția a replicat după ce manifestanții au încercat să declanșeze un incendiu în fața unui centru de detenție pentru minori.

Unii manifestanți au încercat să se protejeze cu umbrele de gazele iritante la care a recurs poliția, care a folosit și grenade asurzitoare.

Potrivit presei din Seattle, cel puțin 16 persoane au fost arestate.

În Portland, epicentrul protestului, manifestanții au încercat să doboare o barieră în fața tribunalului federal, potrivit jurnaliștilor AFP prezenți la fața locului.

Și aici, forțele de securitate au răspuns cu gaze lacrimogene și au împrăștiat mulțimea.

Mișcarile de protest din acest oraș din nord-vestul Statelor Unite au început, ca în alte părți din țară și din lume, după moartea, la sfârșitul lunii mai, a lui George Floyd, un afro-american, sub genunchiul unui polițist alb din Minneapolis, în  timp ce-l aresta.

Protestele s-au amplificat când poliția federală a ajuns în Portland, la jumătatea lunii iulie.

În mai multe videoclipuri publicate pe rețelele de socializare, se puteau vedea agenți federali, în haine paramilitare și fără ecusoane de identificare vizibile, care foloseau vehicule nemarcate pentru a-i reține pe  demonstranți.

Departamentul Justiției a deschis joi o anchetă oficială cu privire la acțiunea extrem de controversată a poliției federale la fața locului.

Președintele Trump, aflat în campanie pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, a pledat ferm pentru restabilirea „ordinii”.

Trump a anunțat, de asemenea, miercuri, că va consolida numărul agenților federali din Chicago și din alte orașe, după o creștere a criminalității și a incidentelor cu arme de foc.

Sâmbătă, trei persoane au fost rănite de gloanțe, în marja unui protest anti-rasist din Louisville, în stastul Kentuky, a informat presa americană.

Cu toate acestea, poliția a vorbit despre circumstanțe „accidentale”.

În acest oraș, activiști afro-americani din grupul NFAC, puternic înarmați, au protestat împotriva morții lui Breonna Taylor, o femeie de culoare ucisă de poliție, în luna martie, în apartamentul ei.

Dar poliția a fost dislocată pentru a evita orice confruntare cu contra-demonstranți albi dintr-un grup conservator, de asemenea înarmați.