Chirtoacă, încrezător că va rămâne primar al Chişinăului

Chirtoacă, încrezător că va rămâne primar al Chişinăului

Candidatul liberal la funcția de primar general al capitalei Republicii Moldova, Dorin Chirtoacă, a fost prezent la urne astăzi dimineață, la ora 8.00, declarând că votează pentru "dezvoltarea orașului și bunăstarea locuitorilor", potrivit publicaţiei online Unimedia.

Actualul primarul al Chişinăului s-a declarat convins că va câștiga alegerile locale. ”Intuiția îmi spune că vom continua activitatea la Primărie în următorii patru ani și vom continua modernizarea capitalei, iar lucrurile se vor așeza la locurile lor”, a spus Chirtoacă. El a adăugat că a votat pentru viitorul copiilor, consolidarea Alianţei pentru Integrare Europeană și pentru continuarea lucrurilor începute acum patru ani. Lupta pentru Chişinău: Cum poate câştiga Dorin Chirtoacă Victoria actualului primar al Chişinăului, liberalul Dorin Chirtoacă, la alegerile de azi depinde de modul în care acesta va reuşi să îşi mobilizeze electoratul, rolul tinerilor din capitala Republicii Moldova fiind decisiv, a declarat, pentru EVZ, analistul politic Vitalie Ciobanu.

Chirtoacă a pierdut primul tur de scrutin, desfăşurat pe 5 iunie, fiind învins de candidatul comuniştilor, Igor Dodon, la o diferenţă de aproape 6.000 de voturi. Astfel, primarul în exerciţiu a obţinut 46.51% din sufragii (160.827 de voturi), iar Dodon - 48.07% (166.232 de voturi).

În opinia lui Vitalie Ciobanu, Chirtoacă poate câştiga al doilea tur de scrutin "dacă electoratul tânăr va părăsi ştrandul şi cluburile de noapte" pentru a se prezenta la urne.

Ca şi în primul tur, candidatul liberal se bazează pe votul din suburbii, în timp ce comunistul Igor Dodon mizează pe electoratul rusofon de vârsta a treia din municipiul Chişinău, căruia i-a promis tarife mai mici la utilităţi şi ieftinirea biletelor pentru mijloacele de transport în comun.

Pro-europenii, uniţi contra comuniştilor

După ce li s-a reproşat, la primul tur, că nu au făcut suficiente eforturi pentru a-l ajuta pe Dorin Chirtoacă, liderii Alianţei pentru Integrare Europeană de la Chişinău (AIE) au strâns rândurile. "I-am simţit mai uniţi", a precizat Ciobanu.

Analistul politic a dat şi un exemplu în acest sens: participarea preşedintelui interimar Marian Lupu, a premierului Vlad Filat şi a liderului liberal Mihai Ghimpu, alături de Chirtoacă, duminica trecută, în Chişinău, la ceremonia de comemorare a victimelor deportărilor staliniste din 1940.

Pro-europenii au înregistrat o primă victorie vineri, când Curtea de Apel Chişinău a decis ca voturile pentru Consiliul Municipal să fie renumărate. Comisia Electorală Centrală are la dispoziţie o săptămână pentru a renumăra voturile.

În urma alegerilor locale desfăşurate pe 5 iunie, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a obţinut majoritatea în Consiliul Municipal Chişinău, cu 26 de mandate, iar partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană - 25 de mandate.

Potrivit avocatului Partidului Liberal, Ion Casian, în dosarul prezentat la Curtea de Apel au fost indicate mai multe nereguli, care confirmă că a fost încălcată procedura de numărare a voturilor.

"Sunt mai multe divergenţe şi greşeli, nu este un echilibru între numărul de persoane care au participat la vot şi numărul buletinelor de vot. Într-o secţie de votare, 100 de buletine au fost greşit calificate drept nevalabile, în favoarea unui concurent electoral", a explicat avocatul Casian, citat de publicaţia "Jurnal de Chişinău".

Ne puteți urmări și pe Google News