Luptă pe muchie de cuțit. Sorin Grindeanu dezvăluie informații incendiare. Ce se întâmplă cu moțiunea de cenzură
- Sabina Popescu
- 23 iunie 2021, 23:10
Luptă acerbă în Parlament. Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a dezvăluit că, pentru căderea Guvernului Cîțu, PSD mai are nevoie de doar 19 de voturi.
Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a dezvăluit că moțiunea de cenzură îndreptată împotriva Guvernului Cîțu are toate șansele să treacă. Opoziția mai are nevoie de 19 voturi pentru ca guvernarea să cadă. Dintre cele 234 de voturi necesare, 215 ar fi deja asigurate, conform declarațiilor lui Sorin Grindeanu.
19 voturi lipsă. Va pica Guvernul?
"Sunt aproximativ 20 de voturi lipsă. Țin neapărat să mulțumesc partenerilor sociali cu care am avut dialog noi, PSD, în această perioadă, și care ne-au dat observații pe care le-am inclus în textul moțiunii, fie că vorbim de patronate, de sindicate, de IMM-uri. Aportul lor ne-a fost de folos.
Eu am credința următoare: pe toate sondajele 70% dintre români, inclusiv parlamentari, spun că România merge într-o direcție greșită. Sigur că, dacă e să ne referim strict la PNL, de exemplu, probabil că în acest moment sunt mulți parlamentari PNL care își dau seama că acest Guvern a eșuat", a spus Sorin Grindeanu, conform antena3.
În ce măsură își trădează liberalii partidul
Întrebat dacă poate numi un liberal care ar urme să voteze moțiunea înaintată de PSD, Sorin Grindeanu a răspuns: "Ne bazăm în primul rând pe o bună credință a multora dintre cei din PNL, nu a tuturor. Dincolo de discursuri, este evident ce s-a întâmplat în aceste șase luni. Credeți că i-aș face un bine dacă l-aș nominaliza acum?".
"Moțiunea are șanse zero. E o încercare a opoziției, un exercițiu de democrație funcțională parlamentară. Moțiunea va pica fără nicio problemă", s-a exprimat vicepremierul Dan Barna la Digi24.
Sondaj exploziv. Românii vor PSD la guvernare
Potrivit unor sondaje comandate de Partidul Social Democrat, dacă în România ar avea loc alegeri parlamentare, PSD ar câștiga detașat. Conform unui sondaj Sociopol, PSD s-ar bucura de 36% dintre voturile cetățenilor.
Potrivit unui sondaj publicat de institutul Sociopol, în cadrul căruia au fost analizate răspunsurile a 1.0001 de respondenți, PSD ar câștiga, la momentul prezent, alegerile parlamentare. La întrebarea ”Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dvs. cu reprezentanții cărui partid ați vota, dintre următorii?”, 36% dintre tomâni au răspuns că vor vota cu PSD. Un procent de 22% ar vota, potrivit sondajului cu liberalii, în timp ce USR-PLUS ar avea parte de voturile a doar 15% dintre români. AUR s-ar bucura de doar 11% dintre voturi în timp ce doar 6% dintre români ar susține UDMR-ul.