„Propunerea legislativă urmărește interzicerea constituirii organizațiilor cu caracter comunist, promovarea în public a doctrinei comuniste, negarea crimelor comunismului ori a efectelor acestuia, dar și răspîndirea simbolurilor comuniste, cu excepția activităților desfășurate în interesul artei, științei, cercetării sau dezbaterii unei chestiuni de interes public”.

Legea, pe care inițiatorii au clocit-o, prevede pedepse cu închisoarea mai mari decît cele de viol sau tîlhărie, pentru fapte precum folosirea cuvîntului comunist în public altfel decît urmate de înjurături de mamă față de Marx sau ținerea pe masă, drept bibelou, a unei căni de apă cu portretul lui Lenin. Inițiatorii ne spun că „acest proiect ar fi o garanție pentru români că reinstaurarea regimului totalitar comunist nu se va mai întîmpla”.

Restaurarea comunismului e un pericol major pentru România și pentru omenire, deoarece „România nu a trecut printr-o demonizare reală pentru că am fost conduși de comuniști și de urmașii lor. Pentru ca fii și fiicele noastre să nu pățească ce au pățit bunicii noștri, trebuie să decomunizăm spațiul public”. După acest anunț, Bogdan Iacob mi-a trimis următorul SMS:

Vă văd eu dacă mai aveți curaj să vă dați comunist!

Tînărul confrate făcea referire la obiceiul meu din ultimii ani de a declara în intervenții publice că sînt comunist, ultimul comunist din România, după ce pînă și Ion Iliescu a renegat condiția de comunist.

Ca să fiu sincer, n-am fost comunist niciodată.

Comunist în adevăratul sens la cuvîntului, asemenea bolșevicilor care au răsturnat țarismul sau a ilegaliștilor din anii noștri interbelici.

În mai multe rînduri am susținut că generația noastră, a celor care am făcut facultatea după 1965 n-a fost comunistă în adevăratul sens al cuvîntului. A fost cel mult oportunistă, în sensul că am folosit carnetul de partid pentru a ne realiza în profesie. Ingineri, tehnicieni, ziariști, actori, ca să dau numai cîteva exemple, am respectat jocul de-a comuniștii pentru că altfel nu făceam nimic lume asta. Eu, de exemplu, așa cum am mai spus, am visat să fiu ziarist și, din cîte s-a văzut după 1989 și se vede și acum, m-am născut cu morbul ziaristicii. În România socialistă erau însă doar publicații ale partidului și organizațiilor afiliate. Dacă ar fi apărut și ziare independente, indiscutabil aș fi lucrat la ele și nu pentru că eram anticomunist, ci pentru că nu mi-a plăcut niciodată să lucrez în presa de partid sau în cea angajată. Din studierea presei interbelice știu însă că au fost și comuniști adevărați, cei care au crezut, cei care și-au riscat libertatea pentru asta. Noi însă tehnocrații regimului Ceaușescu n-am fost comuniști în adevăratul sens al cuvîntului. Nu cred c-am fost în stare să ne dăm viața sau măcar libertatea de dragul idealului comunist.

Mi-am zis în public ultimul comunist în semn de rebeliune față de atmosfera de anticomunism de după 1989 întreținută nu de credințele anticomuniste, ci de teama de a nu intra în conflict cu cei din jur. Dacă ideile comuniste ar deveni o realitate dominantă la un moment dat, fiți siguri că mă voi declara anticomunist. Năravul meu păgubitor de a fi Gică Contra!

Și din acest punct de vedere anunț de pe acum că dacă vine USR la putere, ca partid de guvernămînt, și trece legea prin Parlament, după care prin Poliție și Procuratură va purcede la vînarea celor care folosesc în public cuvîntul comunist, îl voi folosi cu orice risc.

Despre nerozia care e acest proiect s-a scris. Au criticat Proiectul pînă și publiciști afiliați TeFeLismului. Argumentele au venit de regulă din zona numită a libertății de exprimare. Eu însă cred că altele sînt argumentele împotriva acestei legi.

Le voi trece în revistă pe scurt:

Comunismul nu va reveni niciodată în Istoria omenirii. „Bis in idem flumen non descendimus” (Nu coborîm de două ori în acelaşi fluviu), după cum spunea Heraclit. Istoria nu se repetă în materie de experiențe sociale. Comunismul a fost la un moment dat o utopie. Cînd a devenit realitate, comunismul a murit. Desigur, societăți antidemocratice vor mai fi în istoria omenirii. Însă de alte forme decît societatea comunistă.

– Încercarea de a lovi în PSD prin această lege în virtutea clișeului repetat și de Liberali gen Ciuma roșie e o prostie. PSD n-a fost, nu este și nu va fi un partid comunist. Dacă ne gîndim la îmbogățiții peste noapte din PSD ar fi o jignire pentru comunismul adevărat acuzația de comunist adusă PSD.

– Legitățile sociale spun că un regim nu se instalează prin simpla propagandă. Putem să publicităm acum pe toate drumurile regimul imperial de tip roman. Nu cred că vreodată România va avea un regim imperial. Un regim se instalează din cauze obiective strict economice. Din acest punct de vedere, dacă se pune problema de a evita pericolul revenirii comunismului în România mijlocul principal, mijlocul crucial rămîne dezvoltarea capitalismului autohton. Nu a capitalismului întruchipat de multinaționale.

Dacă vine comunismul la noi, multinaționalele își iau tăgîrța și pleacă în altă parte, unde nu e comunism. Capitalismul autohton, cel întruchipat de clasa mijlocie, e cel care se va bate pe viață și pe moarte pentru ca în România să nu revină comunismul. Nu există mai mare apărător al democrației, al statului de drept și prin asta mai mare dușman al comunismului decît clasa de mijloc. Sarea și piperul capitalismului sînt micii burghezi, onorabilii lui Caragiale, în genul mult satirizatului negustor Jupîn Dumitrache. Capitaliștii români sînt cei mai mari, cei mai solizi apărători ai democrației în fața unei posibile reveniri a comunismului. Asta deoarece democrația e indisolubil legată de proprietate. Fără democrație nu poate exista proprietate privată. Fără capitalism nu poate exista democrație. Și unde să plece micii proprietari dacă vine comunismul.

Din nefericire în România postdecembristă capitalismul românesc n-a avut și n-are un partid care să-l reprezinte, care să se bată pentru el în Parlament. PNL, partid care se pretinde de Dreapta, rămîne mai departe un partid al bugetarilor. USR e un partid prea ideologizat, amintind de partidul comunist prin punerea ideologiei înaintea pragmatismului, pentru a întruchipa interesele capitalismului românesc.

Aștept apariția acelui partid.

Pînă atunci mă amuză să constat că toate partidele luptă cu vorba împotriva comunismului.