Luptă de putere între PSD și PNL. Liberalii, revoltați pe social-democrați

Luptă de putere între PSD și PNL. Liberalii, revoltați pe social-democrați Sursă: Arhivă EVZ

În ședința care a avut loc în PNL, liberalii s-au plâns de faptul că PSD anunță măsuri fără a fi discutate în coaliția de guvernare. Social-democrații au anunțat că vor lupta să-și convingă partenerii de coaliție pentru a accepta propunerile privind majorarea salariilor și pensiilor.

Liderii liberali au discutat, miercuri, într-o ședință a conducerii guvernului, despre comunicarea agresivă a PSD privind pensiile și salariile.

Liberalii și-au exprimat nemulțumirile în legătură cu declarațiile publice pe care social-democrații le-au făcut în ultimele zile. Totodată, PSD a transmis clar că este timp și loc de certuri, precizând că „vor lupta” să-și convingă partenerii de coaliție.

Sorin Grindeanu și Mihai Tudose au ieșit public și au anunțat un nou pachet de măsuri sociale, printre care creșterea salariului minim brut la 3.000 de lei și majorarea cu 100 de lei a pensiei minime. La o zi distanță, ministrul Muncii, Marius Budăi, a prezentat acest pachet.

Ne puteți urmări și pe Google News

Impactul bugetar al măsurilor este 11 miliarde de lei

Nicolae Ciucă a anunțat că este nevoie de o analiză privind banii necesari pentru a majora atât pensiile, cât și salariile. Majoritatea liberalilor sunt de părere că PSD își face campanie electorală prin aceste măsuri, iar PNL va fi nevoit să accepte revendicările propuse de social-democrați.

Alina Gorghiu a precizat că PSD minte populația cu anunțuri „populiste” legate de măriri de pensii și salarii, afirmând că este un atac direct la Guvern și la coaliția de guvernare.

Într-o postare pe Facebook, PSD a scris că persoanele care „vorbesc pomeni nu fac altceva decât să jignească nepermis milioane de salariați și pensionari.”

(...) Cei mai vulnerabili dintre salariații din economia privată și bunicii noștri nu pot fi lăsați să fie, pe timpul iernii, victime sigure ale creșterii prețurilor. Ei trebuie apărați și există calcule clare că statul are resursele bugetare necesare. (...)

Ne vom lupta să-i convingem pe partenerii noștri că nu pot exista dispute ideologice atunci când este vorba de a susține populația și economia. Nu este timp și loc de certuri”, se arată în mesajul transmis de social-democrați.

PSD a propus ca pensiile minime să fie majorate cu 10%, prin creșterea punctului de pensie de la 1.586 de lei la 1.745 de lei. De asemenea, pensia minimă ar fi majorată la 1.100 de lei. PSD a propus și majorarea salariului minim de la 2.250 la 3.000 lei, scrie Digi24.