Luna Nouă va avea loc pe data de 8 aprilie. Acesta este momentul în care satelitul natural al Pământului se va afla între Terra și Soare, iar partea din spate a Lunii va fi iluminată, în timp ce cea orientată spre Pământ va fi întunecată. Se zice că există un ritual pe care toți oamenii trebuie să-l facă pentru a se îmbogăți și pentru a avea noroc.
Ritual de Luna Nouă
În această zi vibrații importante se eliberează și se crede că în timpul Lunii Pline există o probabilitate crescută să atragi norocul financiar, în timp ce în fazele de descreștere, cheltuielile se adună. Pe 8 aprilie, poți încerca metoda afirmației. Tot ce trebuie să faci este să îți îndrepți gândurile și vibrațiile pozitive către sectorul financiar. Pentru a avea mai mulți bani trebuie să repeți în ziua de Lună Nouă o afirmație puternică.
Este foarte simplu
„Iubesc banii, iar ei mă iubesc pe mine! Atrag bani! Vor veni la mine cât mai repede!”. Prin recitarea acestei fraze îți programezi mintea și energiile pentru a primi și a atrage prosperitatea financiară în viața ta. Mulți au spus că această metodă a funcționat și că au fost promovați la locul de muncă sau și-au deschis o nouă afacere. Pentru a spori efectul ritualului, puteți adăuga și lumânări magice.
Puteți să aprindeți și câteva lumânări
Puteți alege câteva lumânări pe care să le aprindem în fiecare noapte în timpul Lunii Pline. Iar pentru a amplifica norocul în ceea ce privește banii este recomandat să optăm pentru lumânări de culoare verde. Acestea sunt asociate cu prosperitatea, succesul și atragerea câștigurilor materiale.
O altă metodă eficientă are la bază legea atracției.Lunar, în timpul Lunii Noi, pe o foaie de hârtie trebuie să ne așternem aspirațiile financiare. Este indicat să notăm sumele pe care dorim să le câștigăm, dar și ce intenționăm să facem cu banii, în ce domenii vrem să investim, dar și detalii legate de obiectivele financiare. Nu trebuie să vă gândiți la lucruri negative sau la sărăcie, potrivit Cancan.