Luna în care se produc cele mai multe accidente rutiere pe drumurile din România

Sursă foto: Dreamstime.com

Majoritatea accidentelor de circulație înregistrate anul trecut s-au produs pe DN1, DN2, DN6 și DN7. În luna iunie s-au consemnat cele mai mai multe evenimente rutiere. Cele mai multe victime s-au înregistat pe DN2, potrivit datelor furnizate de Poliția Rutieră.

Poliția Rutieră: Accidente rutiere provocate în 2023

Horațiu Pop, reprezentantul Poliției Rutiere, a prezentat raportul referitor la situația evenimentelor rutiere pe drumurile din România și măsurile peregătite pentru „a distruge acest flagel care se întâmplă în permanenţă pe drumurile publice”.

„Am făcut o situaţie comparativă cu anul 2022 şi se poate constata că avem scăderi la numărul de accidente, cu 190 de accidente, cu 88 de persoane decedate şi cu 160 de persoane rănite grav. Dacă e să comparăm cu anul 2019, anul de referinţă, întrucât în 2020 a început pandemia, avem scăderi substanţiale”, a declarat Pop, la conferinţa „Drumurile sigure salvează vieţi”, organizată de Deltabloc.

Principalele cauze ale accidentelor rutiere sunt aceleași. Majoritatea incidentelor rutiere nu sunt provocate de șoferi, ci de indisciplina pietonilor, urmează viteza excesivă și indisciplina bicicliștilor.

Sursa foto: Arhiva EvZ

Majoritatea accindentelor sunt produse din cauza pietonilor

Trebuie menționat că accidentele sunt produse și din cauza lipsei de infrastructură. Mai ales în mediul rural, unde pietonii nu au trotuare sau pasaje pe unde să traverseze corespunzător.

 „Trebuie să revenim asupra cauzelor care din păcate au rămas de-a lungul timpului neschimbate şi pe primul loc se află indisciplina pietonilor. De multe ori în localităţile rurale nu avem condiţiile necesare desfăşurării traficului pietonal, adică nu avem trotuare, se circulă adesea şi pe timpul nopţii pe partea carosabilă.

A doua cauză este viteza, fiind vorba de viteza neadaptată la condiţiile de drum sau viteza excesivă. A treia cauză: indisciplina bicicliştilor, a patra cauză: neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi a cincea cauză: neacordarea priorităţii de trecere pietonilor. Aceste cinci cauze reprezintă 63,6% din totalul accidentelor înregistrate pe un an de zile, ceea ce înseamnă foarte mult”, a atras atenţia Pop.

Datele indică faptul că cele mai multe accdinete se produc în zilele de vineri, în interiorul localităților și municipiilor.

Sursa foto:Arhiva EvZ

Poliția Rutieră a amendat peste 80.000 de pietoni

La polul opus, cele mai puține incidente rutiere se produc pe drumurile de mare viteză. Cele mai multe persoane decedate se înregistrează în zilele de luni.

„Deci, vedem că se leagă cumva de weekend, ceea ce trebuie să ne dea de gândit şi de aceea noi încercăm pe baza acestor analize să acţionăm, să facem nişte planuri de măsuri tocmai pe sectoare, intervale orare şi zile când sunt înregistrate astfel de evenimente rutiere.

Este interesant de văzut şi categoriile de drum pe care se întâmplă accidentele. Cele mai multe accidente se întâmplă pe străzi din interiorul localităţilor şi municipiilor, formate de drumurile naţionale, apoi drumurile judeţene, comunale, alte categorii de drumuri şi cele mai puţine accidente sunt înregistrate, normal, pe autostrăzi care au un confort din punct de vedere al circulaţiei şi au mai multe elemente de protecţie”, a explicat el.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea vitezei. Polițiștii au aplicat peste 660.000 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului de viteză. Apoi urmează pietonii. Brigada Rutieră a scris peste 80.000 de procese-verbale prin care au sancționat negljiența pietonilor.

Sursa foto: Arhiva EvZ

Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză

Tot pentru neglijență Poliția Rutieră a amendat peste 75.000 de biciliști. În timp ce pentru neacordarea priorității de trecere a pietonilor, polițiștii au scris peste 16.000 de sancțiuni contravenționale. Poliția Rutieră a organizat în 2023, la nivel național, peste 58.000 de acțiuni.

„Trendul este descendent din punct de vedere al numărului de accidente. Cu voia sau fără voia dumneavoastră, asta este sarcina Poliţiei Rutiere. Trebuie să aplicăm sancţiuni contravenţionale ca să disciplinăm...

Numărul total de acţiuni organizate de Poliţia Rutieră la nivel naţional a depăşit 58.000 şi, totodată, pentru o mai bună intervenţie, atât la evenimente, dar şi pentru a fi prezenţi pe drumurile publice, noi am desfăşurat activităţi în cadrul unor proiecte pe fonduri europene(...)”, a mai spus Horaţiu Pop, citat de  Agerpres.

Dinamica accidentelor în anul 2023

La nivel național au fost raportate de peste 4,525 de accidente rutiere grave din care a rezultat decesul a peste 1.500 de persoane și rănirea gravă a altor 3.535. Cele mai multe accidente s-au înregistrat după cum urmează:

  • iunie: 449
  • octombrie: 440
  • iulie: 432
  • decembrie: 430.