Evenimentul Zilei > Actualitate > Lumile de la capătul lumii
Lumile de la capătul lumii

Lumile de la capătul lumii

Expoziţia mondială de la Shanghai adună un univers pe cinci kilometri pătraţi.

Din cinci în cinci ani, reprezentanţi ai majorităţii ţărilor se adună să arate cine sunt şi ce vor. Expoziţiile mondiale, fără a fi reţete de afaceri pentru organizatori, sunt ocazii excelente de promovare şi şanse unice pentru vizitatori, care intră în contact cu culturi diferite şi află primii tendinţe tehnologice.

Miza expoziţiei Shanghai 2010 e mai mare decât oricând, fiindcă totul e imens atunci când vine vorba despre China, oricum ai privi lucrurile. Pe de o parte, orice contract încheiat cu firme sau cu autorităţi chineze înseamnă mană cerească pentru firmele occidentale lovite de criza economică. Orice grup de turişti chinezi înseamnă hoteluri pline.

De partea cealaltă, autorităţile comuniste vor să facă o demonstraţie a forţei lor, atât în exterior, cât şi în interior, într-o ţară în care liberalizarea, oricât de atent controlată ar fi, nu poate opri informaţia să circule. Din tot acest joc în care se licitează sume uriaşe (se vorbeşte de cheltuieli de aproximativ 50 de miliarde de dolari), vor câştiga, în primul rând, aceia care vor semna contracte.

Porţia de libertate permisă

Un câştig greu de cuantificat vor avea însă zecile de mii de voluntari chinezi care „deservesc” pavilioanele şi zecile de milioane de vizitatori. Pentru majoritatea, aceasta e o şansă unică de a „evada” din lumea lor atent controlată de autorităţile comuniste şi de a lua contact cu alte lumi, unele foarte diferite. Despre unele doar au citit sau au auzit, despre altele habar nu vor fi având.

Am văzut la cozile de la pavilioane oameni simpli, îmbrăcaţi modest, am văzut oameni cu alură de intelectuali, am văzut bătrâni şi copii şi foarte mulţi tineri aşteptând cu încredere câte două-trei ore să intre în câte un pavilion. I-am văzut privind în tăcere sau exclamând, i-am văzut râzând sau stând pe gânduri, i-am văzut obosiţi şi dornici să pornească de la capăt. Pentru acei oameni, Expo 2010 e porţia de libertate permisă.

CONTROL MAXIM

Cea mai militarizată expoziţie

Unul dintre cele mai frapante lucruri cu care iei contact în oraşul expoziţiei mondiale este desfăşurarea impresionantă a forţelor de ordine. Nu există intersecţie importantă din oraş la care să nu vezi poliţişti sau câte patru persoane care dirijează circulaţia cu steguleţe. Peste tot sunt patrule. Nimic nu mişcă, nimeni nu iese din rând.

Cu două zile înainte de deschiderea oficială a expoziţiei, peste şase mii de persoane fuseseră ridicate, ca să nu deranjeze bunul mers al lucrurilor. Bărbatul care a aruncat o cărămidă asupra autocarului jurnaliştilor români a fost pus la pământ în câteva secunde, înainte de a apuca să desfăşoare o pancartă. Nu ştim încă cine e, ce a vrut să spună şi nici ce s-a întâmplat cu el după ce a făcut acel gest disperat. Intrarea în zona expoziţiei, aflată între podurile Nanpu şi Lupu, pe ambele maluri ale fluviului Huangpu, este atent monitorizată.

Numeroase bulevarde au fost închise. Situl expoziţiei este împrejmuit cu garduri de sârmă ghimpată sub înaltă tensiune. La porţile de acces se poate ajunge cu autobuze speciale. De acolo, vizitatorii trebuie să treacă prin mai multe filtre. Le sunt verificate identitatea, bagajele. Se face control corporal, ca la aeroporturi. Localnicii se supun fără comentarii. Occidentalii se supun şi ei, făcând glume şi fotografiindu-i pe oamenii în uniforme. Acest amănunt spune foarte multe despre diferenţa dintre cele două lumi: pentru locuitorii Chinei, abundenţa forţelor de ordine e un dat, pentru oamenii din lumea liberă e ceva pitoresc.

Cei mai mulţi oameni în uniformă erau foarte tineri. Mulţi nu păreau să fi atins vârsta majoratului. Am văzut foarte multe femei mergând în cadenţă către locurile unde trebuiau „să asigure liniştea şi ordinea”. Nu am văzut abuzuri din partea forţelor de ordine desfăşurate în interiorul sitului expoziţiei. Poate datorită prezenţei lor masive, poate din alte pricini, oamenii stăteau calmi la cozi interminabile, sub un soare puternic (la Shanghai au fost temperaturi de peste 25 de grade Celsius în primele zile ale lunii mai). Apoi vizitau.


DREPŢI. Soldaţi nemișcați, ca nişte borne pe care nu poţi să le ignori

20.000 de poliţişti, militari şi voluntari au fost mobilizaţi, oficial, pentru a asigura securitatea expoziţiei

SLUJBE DE OCAZIE

Studenţii care ţin legătura cu oaspeţii

Pentru zeci de mii studenţi chinezi, expoziţia mondială înseamnă ocazia de fi în miezul lucrurilor, timp de două săptămâni, ca gazde de pavilioane sau „oameni de informaţii utile”. Nu primesc niciun ban pentru asta. Li se asigură doar o masă pe zi şi, fireşte, o experienţă de neuitat. Unii spun că şi-au dorit, pur şi simplu, să nu rateze un asemenea eveniment. Alţii speră ca, printre picături, să poată vedea cât mai multe pavilioane.

Unii speră să cunoască oameni interesanţi şi, poate, să stabilească contacte cu europeni, japonezi sau coreeni. Iar alţii se bucură că vor exersa limba engleză. Cei mai mulţi sunt total lipsiţi de crisparea pe care o întâlneşti la mulţi chinezi care preferă să nu vorbească decât să spună cine ştie ce lucru „periculos”.

Xu Jiafei lucrează la un centru de informaţii al Expoziţiei, după ce a trecut prin mai multe interviuri şi un training de două luni, timp în care a învăţat istoria expoziţiilor mondiale şi câte ceva despre fiecare pavilion. „Suntem atenţi să-i observăm pe vizitatorii care par că au nevoie de ajutor”, explică Xu. Mama ei o ţine la curent, la telefon, cu ştirile de ultima oră. Spre deosebire de Xu, care ştie limba engleză, mulţi vo luntari se înţeleg cu greutate cu vizitatorii străini (care reprezintă însă cel mult a zecea parte din numărul de oaspeţi).

De departe, cele mai simpatice hostese sunt, probabil nu întâmplător, cele care deservesc giganticul pavilion al Chinei. Vorbesc bine engleza, erau foarte drăguţe şi foarte amabile. Păreau că se bucură într-adevăr atunci când cineva le fotografia (e drept, era abia a doua zi de expoziţie).


FRUMOASĂ. Hostesă de la intrarea în pavilionul Tibetului

VERDE CA DOLARUL

Cum să aduci pe pământ idei care par ştiinţifico-fantastice

Expoziţia de la Shanghai are, oficial, un puternic mesaj ecologist: „Better city, better life” (Un oraş mai bun, o viaţă mai bună). Toate pavilioanele pe care le-am vizitat încearcă să transmită astfel de idei generoase, prin alcătuire sau prin tematica aleasă. Britanicii au venit cu o „Catedrală de seminţe”, olandezii – cu o „Stradă a fericirii”, cehii – cu o hartă imensă alcătuită din pucuri de hochei, ruşii – cu o lume de basm viu colorată, saudiţii – cu o grădină de palmieri şi o spirală a cunoaşterii. Spaniolii şi-au împodobit pavilionul cu mii de rogojini, indienii au făcut o cupolă îmbrăcată cu verdeaţă.

Pavilionul Chinei, una dintre cele patru clădiri care va rămâne în picioare după finalul expoziţiei, merită o poveste specială, iar „mărul” verde românesc are, şi el, un mesaj ecologist clar.

Foarte ofertant e, de asemenea, sectorul E, la care am ajuns cu un feribot. Este locul unde se află 16 clădiri experimentale din zone felurite (Vancouver, Londra, Macao ş.a.), în care se folosesc energii neconvenţionale şi soluţii tehnice ingenioase. Casa Hamburg, de pildă care ne-a fost prezentată de o chinezoaică cu nume simpatic, Miaomiao Ye, e izolată cu grinzi din beton, lemn şi cu ferestre triple, nu are instalaţie de aer condiţionat, ci un sistem de ventilaţie natural, şi foloseşte căldură luată din pământ.

Întregul ansamblu asigură o temperatură constantă de 25 de grade C, indiferent de anotimp. Marea miză, şi aici, e însă aceea ca producătorii să-şi vândă în China ideile sau, cazul canadienilor, proiectul şi materia primă – lemnul. Pentru că şi ecologismul poate fi o afacere bună.


CASA CU PEREŢI DE APĂ. Pavilion inspirat din clădirea unui liceu din Alsacia, cu un perete de panouri solare și căderi de apă, sistem controlat de un computer, care asigură o temperatură constantă