Lumea, răstignită între două romane proaste: „Val mascat” și „Invitație la Balș”

Situația evoluează cu o rapiditate amețitoare, ca în romanele pentru mahalagioaice, în care nu se pune preț pe detalii sau logică. Un tăvălug narativ zdrobește cititorul.

Val mascat

Germania și Franța au instituit obligativitatea purtării exclusive a măștilor chirurgicale. Experții din aceste două țări au stabilit că doar ele protejează eficient de COVID.

Organizația Mondială a Sănătății a răspuns prompt cu un comunicat în care afirmă că măștile textile (zise și „acoperitoare faciale”) sunt la fel de eficiente ca măștile chirurgicale. Inclusiv față de noile tulpini de coronavirus, deoarece „modul de transmitere este același”, au precizat experții OMS.

În primăvara trecută, experții OMS, germani, francezi și de alte naționalități afirmau la unison că măștile (toate) fac rău oamenilor sănătoși.

„Să ascultăm de experți!”

Celula anti-COVID din România exultă: potrivit OMS, toate cele 90% din măștile de pe piață care erau neconforme intră în legalitate. Organul poate da amenzi cu conștiința împăcată.

Nasul și gura pot fi acoperite cu orice. Mai ales gura.

*

Niciodată nu ai gura astupată suficient. Doctorul Fauci propune ca oamenii să poarte două măști, una peste alta. „Este de bun simț că ar fi mai eficient.”

Linsey Marr, expertă în transmiterea virușilor la Virginia Tech, explică doct: „O mască este ca un obstacol care împiedică particulele să treacă. O a doua mască crește șansele ca particula să fie prinsă în capcană înainte de a trece.”

Concluzie de bun simț: a treia mască ar crește și mai mult „șansele ca particula să fie prinsă în capcană”. A patra și mai mult… A cincea… Oh, Doamne, nici nu îndrăznești să visezi la atâta protecție!

Concluzie de bun simț II: cât timp poți respira, rămâne o șansă semnificativă să te infectezi. Soluția cea mai sigură de protecție este sufocarea.

„Să ascultăm de experți!”

*

Avem un virus (SARS-CoV-2) și trei tulpini noi: britanică, sud-africană și braziliană. În total, patru. Singura care poartă nume științific e rădăcina. Dacă îi spui „chinezească” ești rasist. Celorlalte trei poți să le spui cum vrei. Nu se supără. Dar rădăcina e sfântă.

*

Dacă rădăcina e sănătoasă, tulpina crește repede. Mai ales cea britanică. „Este echivalentă cu o a doua pandemie”, spune Jean-François Delfraissy, președintele Consiliului Științific COVID-19 din Franța. Dar avertizează că și tulpinile sud-africană și braziliană se dezvoltă cu iuțeală.

În curând, vom avea patru pandemii. Ca patru rândunici. Două mari și două mici.

*

Slavă Domnului că avem vaccinuri!

Penuria de acum este temporară. Probabil. Companiile au luat banii, dar s-au împotmolit în producție.

Și în tulpini. Nu se știe dacă vaccinurile pentru care s-a plătit sunt eficiente și la noile tulpini. Companiile care au luat banii, spun că studiază să vadă cum își pot adapta vaccinurile. Deci probabil că nu sunt eficiente.

Delfraissy zice că există două soluții: ori companiile editează noi mesageri ARN, ori introduc trei ARN mesageri în aceeași capsulă vaccinală. Unul împotriva virusului standard și doi pentru tulpinile britanică și sud-africană.

Declarația expertului este veche de o săptămână, când tulpina braziliană nu se înfipsese bine pe pământul european. Între timp s-a înfipt.

„Să ascultăm de experți!”

*

Slavă Domnului că vaccinurile au o eficiență de 95%! Israelul și-a vaccinat jumătate din populație și numărul de infectări continuă să crească.

Duminică noaptea expiră lockdown-ul. Ministrul Sănătății a avertizat că dacă acesta nu este prelungit, Israelul va deveni un „incubator incontrolabil a coronavirusului”.

Nici în alte țări – Marea Britanie, Germania, Franța – numărul de infectări nu scade în urma campaniei de vaccinare.

„Să ascultăm de experți!”

*

În contextul penuriei europene de vaccinuri, Germania a interzis vaccinul AstraZeneca la persoanele peste 65 de ani. Categoria cea mai vulnerabilă. Spre deosebire de cele de la Pfizer și Moderna, cel de la AstraZeneca este un vaccin „normal”. Nu se inoculează un messagee ARN, ci viruși inactivați.

Motivul măsurii germane: „date insuficiente” privind eficiența vaccinului la persoanele vârstnice.

Ciudat este că nimeni nu mai știe numărul persoanelor vârstnice decedate după vaccinarea cu Pfizer și Moderna, zise și „revoluționare”. Despre AstraZeneca se știe „doar” de un deces în timpul testelor. Iar persoana respectivă nu era în vârstă.

Experții ne asigură că toți aceștia nu au murit DIN CAUZA vaccinurilor, ci pentru că aveau comorbidități.

Invers decât la COVID, unde toată lumea moare DIN CAUZA lui, indiferent de câte comorbidități ar avea. Chiar și dacă te calcă tramvaiul.

„Să ascultăm de experți!”

Și totuși: ce are Merkel cu bătrânii?

*

Dilemă: penuria de vaccinuri este menită să acopere ineficiența lor în oprirea pandemiei SAU intenția de a prelungi pandemia la nesfârșit?

*

În febra apariției vaccinurilor, nimeni nu a sesizat că Organizația Mondială a Sănătății a modificat definiția dată „imunității colective”.

Până în luna noiembrie, aceasta suna așa:

„Imunitatea colectivă (de turmă) este protecția indirectă la o boală infecțioasă când populația devine imună fie prin vaccinare, fie prin imunitate dezvoltată printr-o infectare anterioară.”

În noiembrie, însă, definiția a fost schimbată astfel:

„«Imunitatea de turmă», cunoscută și ca «imunitate colectivă», este un concept folosit pentru vaccinare, potrivit căruia populația poate fi protejată de un anumit virus dacă este atins un anumit prag de vaccinare.”

Cu apendicele:

„Imunitatea colectivă este dobândită prin protejarea oamenilor de virus, nu prin expunerea lor la el.”

Sesizați diferența? Imunizarea pe cale naturală, prin infectare, a fost suprimată. Prin aceasta, a fost eliminată însăși ideea de întărire a imunității pe care naturală.

Omul trebuie să aștepte supus vaccinarea în gaura lui de șarpe. Să nu își asume riscul libertății. Al emancipării de sub tutela autorităților. Singura imunitate este cea dobândită prin vaccinare.

„Să ascultăm de experți!”

În consecință, OMS a anunțat pe 11 ianuarie că „imunitatea colectivă nu va fi dobândită în 2021”, în ciuda apariției vaccinurilor.

*

Vaccinurile nu folosesc la nimic, măștile nu folosesc la nimic, restricțiile nu folosesc la nimic, dar trebuie să le facem, trebuie să le punem, trebuie să le respectăm.

„Să ascultăm de experți!”

***

Invitație la Balș

Spre ce ne îndreptăm? Avem două indicii. Unul este la Washington, celălalt la Davos.

La Washington, până ieri capitala țării celei mai puternice și mai libere de pe glob, s-a instaurat teroarea. Noul președinte a depus jurământul într-un decor suprarealist: un oraș gol, păzit de 25.000 de soldați. Mai mult decât efectivele totale de trupe americane din Irak și Afganistan.

Starea de asediu se prevede a fi prelungită cel puțin până în martie. Alți experți în securitate spun că până la vară.

Starea de asediu politică se suprapune peste starea de război a pandemiei. Amândouă, nesfârșite.

*

De la Washington, teroarea se răspândește rapid. Simpatizanții lui Trump sunt numiți „teroriști”. A început urmărirea și eliminarea lor din funcțiile publice și din marile corporații. Se fac liste negre. Se vorbește cât se poate de serios de „lagăre de reeducare”.

Twitter instituie „milițiile populare”. Utilizatori care să îi verifice, să îi judece și să îi condamne pe alți utilizatori. Pentru postări considerate false, rasiste și în general incorecte politic.

Pedepsele milițienilor variază de la simplul avertisment la suprimarea din rețea.

Orientarea politică este evidentă: Twitter a dat semnalul interzicerii lui Trump. Acum dă un nou semnal. Liber la teroare pe internet. Hoardele de mineri electronici vor crăpa țeste, vor face ordine și vor planta panseluțe.

*

Al doilea indiciu vine de la Davos. Onoarea deschiderii ediției din acest an a Forumului, în plină pandemie provocată de China, i-a fost oferită, firesc, lui Xi Jinping.

Acesta a făcut apel la accelerarea globalizării și a avertizat tăios Occidentul să nu înceapă un Război Rece.

Altfel zis, să accepte dominația Chinei.

Forumul Economic Mondial dă tonul Marii Resetări. Iar Xi Jinping tocmai a fost uns împăratul lumii.

În discursuri emoționante, liderii europeni, Macron și Merkel s-au grăbit să pupe papucul noului sultan.

„Capitalismul modern nu mai funcționează”, a decretat francezul. Într-un discurs calchiat după lozincile lansate de Klaus Schwab, președintele Forumului și guru-ul Marii Resetări („Este nevoie de o Mare Resetare a capitalismului!”), Macron a cerut ca lumea să profite de pe urma pandemiei pentru a institui o nouă ordine mondială.

Fără pandemie nu e armonie.

Merkel a pledat pentru „multilateralism”, un eufemism pentru globalizare, și a adus un elogiu pactului de 120 de miliarde de dolari dintre UE și China.

*

Suntem în zorii unei lumi noi, pentru care China devine buricul și modelul. Cu un regim autoritar, cu o populație obedientă, pusă cu botul pe labe de „creditul social” după generații întregi spălate pe creier, cu o mână de lucru ieftină și nesindicalizată, cu stabilitatea  planurilor cincinale, China este raiul de pământ pentru corporații. Acesta este Capitalismul Resetat.

De aceea, tot restul lumii trebuie ruinat și pus pe butuci, pentru „a construi la loc mai bine” Noua Ordine. Build Back Better. Solve et Coagula.

Pretextul perfect este pandemia. Care trebuie să dureze exact atât cât este nevoie pentru ca distrugerea civilizației occidentale să fie ireversibilă.

De aceea, tulpinile de COVID se vor înmulți mai rapid decât vaccinurile și măștile se vor înmulți și îngroșa peste guri ca niște botnițe.

„Să ascultăm de experți!”

*

Dar România unde este în tot acest peisaj sumbru?

România stă bine. Este foarte avansată. Aproape nimicită. După patru decenii de comunism și trei de capitalism, distrugerea i-a pătruns în ființa națională. O lungă dâră de durere, sânge și, iată, de foc.

Noi ne-am ars deja cu Marea Resetare.