Așa cum a fost, acum câțiva ani, runda electorală din Andaluzia și conviețuirea dintre Partidul Popular și Vox, într-un unicum care a schimbat istoria feudului roșu spaniol. Există o dreaptă compusă, în care latura „extremă” devine instituționalizată. Și există o parte moderată care reintră în joc, după ce ani de zile s-a considerat că este destinată să cedeze în virtutea unei noi logici politice mondiale.

Lumea post-Covid

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani este greu de rezumat. Pe de o parte, valul populist / suveran s-a născut din nevoi reale şi de moment, pe care pandemia le-a eliminat într-un fel. Nu pentru că globalizarea sau UE ar fi dat răspunsuri la probleme, ci pentru că opinia publică s-a concentrat asupra unei probleme diferite, de natură economică și de sănătate, care a făcut să predomine pentru prima dată discursuri mult mai tehnice. Acest lucru a contribuit în mod clar la o discuție mai puțin polarizată și la bătălii duse pe terenuri care nu au fost încă călcate în ultimii ani de dezbateri politice. Lăsând spaţiul unor continue acorduri de colaborare între părți.

În ceea ce privește cele mai recente runde electorale, a prevalat cererea de a reporni într-un sistem identificat continuu drept „noua normalitate”. Și, prin urmare, este clar că în această fază, din temeri de natură economică, cereri de reîntoarcere la viață și libertate, dar, în același timp, din teama generată de virus și de criză, se discută cu un bloc de partide care, mai mult sau mai puțin, reprezintă aceeași idee. Fără a face să prevaleze discursuri ideologice care sunt fii (sau au fost fii) unei realități economice și sociale pre Covid.

Suveranişti și moderați în echilibru

Mai există apoi o altă schimbare din partea ambelor părţi ale dreptei, în vederea reechilibrării. În Europa, centrul a abdicat, comparativ cu câțiva ani în urmă, de la acea logică antisuveranistă care a caracterizat unele mari partide „moderate”. Multe partide au încercat să câștige consensul în faţa celor de dreapta prin formarea de coaliţii (CDU cu CSU, republicani, însăși Partidul Popular, conservatorii britanici), impunând astfel un discurs „conservator” mai marcant. Unii lideri de centru, precum Angela Merkel sau Emmanuel Macron, au implementat politici fundamental suveraniste, chiar dacă s-au prezentat ca răspuns la acest curent. Iar o mutare mult prea spre stânga nu a atras niciodată clasa de mijloc, care de ceva timp se simte străină de anumite derive ultra-progresiste, sau radicale care atrag, precum sirenele, multe partide social-democrate.

În mod contrar, alți lideri acuzați de suveranism, precum Boris Johnson sau Sebastian Kurz, au arătat că sunt capabili să-și gestioneze țara fără să o conducă spre o catastrofă. Și au făcut acest lucru și prin îmbrăţişarea unor linii moderate în vederea pacificării mediatice, politice, diplomatice și economice, care era necesară pentru a continua bătăliile care i-au adus la guvernare, de la Brexit, la controlul frontierelor.

Vântul american

În final, chestiunea mondială, și anume noul Război Rece care caracterizează lumea. Odată cu președinția Trump și sprijinul dat de Casa Albă unor mișcări perturbatoare sau, oricum critice faţă de UE, Washington a apărut ca o forță motrice în spatele așa-numitei „internaționale suveraniste”. Cu toate acestea, acea mare rețea de contacte, idei și sprijin pentru anumite linii strategice a fost dezactivată atunci când Statele Unite au ales să reconfirme atât axa Atlanticului, cât și sprijinul pentru o linie moderată.

Casa Albă priveşte din nou la Europa ca un bloc unic de democrații legate de ea – aşa cum a repetat Joe Biden – unite pentru a înfrunta un adversar sistemic. Și de altfel în acest moment, Europa apare în perfectă concordanță cu noua administrație americană. Bruxellesul pare să fie din nou fundamental, însă mai mult ca sediu al NATO, decât ca sediu al UE. În timp ce partenerii europeni, într-o manieră mai mult sau mai puțin clară, reconfirmă cu toții o legătură cu lumea de peste ocean ce dispăruse în ultimii ani. Şi în acest sens, frontul de centru-dreapta este un răspuns european la nevoia internațională de a evita șocurile într-un Război Rece mondial cu laturi încă întunecate. (Rador)