Doliu în lumea arabă, după ce șeicul Sabah al-Ahmed al-Sabah, emirul din Kuweit, a încetat din viață.
Șeicul Sabah al-Ahmed al-Sabah a încetat din viață la vârsta de 91 de ani și va fi urmat, la conducerea Emiratului Kuweit de fratele său vitreg, șeicul Nawaf al-Ahmed, în vârstă de 83 de ani.
Decesul emirului din Kuweit a survenit după ce în urmă cu câteva luni, în iulie, a fost dus în Statele Unite pentru un tratament medical. Inițial, șeicul Sabah a suferit o intervenție chirurgicală într-o unitate medicală din Emirat, asupra căruia autoritățile au păstrat cel mai strict secret. Șeicul Sabah al-Ahmed al-Sabah a condus micuțul dar foarte bogatul stat arab începând din 2006.
Șeicul Sabah a devenit emir al Kuweitului în ianuarie 2006, după ce mai înainte fusese desemnat prim-ministru sub emirul Jaber al-Ahmad al-Jaber al-Sabah, iar de câțiva ani era considerat conducătorul de facto al emiratului. Anterior, emirul Sabah al-Ahmed al-Sabah a fost ministru de externe din 1963 până în 1991 și din 1992 până în 2003.
De altfel, Sabah al-Ahmed al-Sabah a fost supranumit „decanul diplomației arabe” pentru eforturile pentru eforturie pe care le-a făcut în direcția restabilirii relațiilor de normalitate cu statele care au susținut invazia irakiană din 1990 - 1991. De aici, de la această invazie a micuțului stat din Golf a izbucnit primul război împotriva Irak-ului.
Mai mult, emirul a acționat adesea ca un mediator în disputele regionale, inclusiv în disputa diplomatică aflată în desfășurare între Arabia Saudită, care este aliatul său tradițional și Qatar.
Statul Kuweit nu a intervenit în războiul civil din Siria, dar a găzduit, pe de altă parte, mai multe conferințe ale donatorilor pentru ajutor umanitar.
Emiratul Kuweit are o populație de 4,8 milioane de locuitori, dintre care 3,4 milioane sunt străini, dar deține a șasea cea mai mare rezervă de petrol din lume. Statul arab este un aliat major al SUA care a intervenit în favoarea sa în 1990, după ce a fost invadat de Irak-ul condus de dictatorul Saddam Hussein.