Probleme pentru premierul Orban. Cea mai recentă decizie a autorităților îl vizează și pe șeful Executivului.
Premierul Ludovic Orban poate pleca de acasă doar cu declarație pe propria răspundere. Ca urmare a celei mai recente decizii luată de autorități, Dobroești, comuna de lângă București în care locuiește și premierul Ludovic Orban, a intrat în carantină.
În urmă cu doar câteva zile, premierul declara că nu se va muta la vila Lac, odată ce comuna în care locuieşte va intra în carantină. „E suficientă legitimaţia de serviciu, nu trebuie obligatoriu declaraţia. Dacă mă duc la muncă, pot să duc la muncă.
Dacă mă duc la spital, mă duc la spital. Misiunea poliţie şi a jandarmeriei este să stabilească un plan”, a spus premierul.
Localitățile din Ilfov care au intrat în carantină
Începând cu data de 21.11.2020, ora 22:00, următoarele localităţi ilfovene intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile: Corbeanca, Dobroeşti, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni şi Popeşti Leordeni
Instituţia Prefectului - Judeţul Ilfov informează cu privire la faptul că în urma emiterii Ordinelor şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Secretar de Stat dr. Raed ARAFAT, începând cu data de 21.11.2020, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, se instituie măsura de carantinare zonală în următoarele localităţi ilfovene:
Comuna Corbeanca
- Ordinul şefului DSU cu nr. 4660052 din 21.11.2020 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Corbeanca, cu satele aparţinătoare Corbeanca, Ostratu, Petreşti şi Tamaş, judeţul Ilfov,
Comuna Dobroeşti
- Ordinul şefului DSU cu nr. 4660048 din 21.11.2020 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Dobroeşti, cu satele aparţinătoare Dobroeşti şi Fundeni, judeţul Ilfov,
- Hotărârea CJSU Ilfov nr. 47 din 20.11.2020
Oraşul Măgurele
- Ordinul şefului DSU cu nr. 4660049 din 21.11.2020 privind instituirea carantinei zonale pentru oraşul Măgurele, cu localităţile componente Alunişu, Dumitrana, Măgurele, Pruni şi Vârteju, judeţul Ilfov,
- Hotărârea CJSU Ilfov nr. 48 din 20.11.2020
Comuna Mogoşoaia
- Ordinul şefului DSU cu nr. 4660051 din 21.11.2020 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Mogoşoaia, cu satul aparţinător Mogoşoaia, judeţul Ilfov,
- Hotărârea CJSU Ilfov nr. 49 din 20.11.2020
Oraşul Otopeni
- Ordinul şefului DSU cu nr. 4660050 din 21.11.2020 privind instituirea carantinei zonale pentru oraşul Otopeni, judeţul Ilfov,
- Hotărârea CJSU Ilfov nr. 50 din 20.11.2020
Oraşul Popeşti Leordeni
- Ordinul şefului DSU cu nr. 4660061 din 21.11.2020 privind instituirea carantinei zonale pentru oraşul Popeşti-Leordeni, cu localitatea componentă Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov,
- Hotărârea CJSU Ilfov nr. 51 din 20.11.2020
Instituirea măsurii de carantinare zonală a celor şase localităţi ilfovene a fost propusă ca urmare a analizelor de risc al răspândirii virusului SARS-CoV-2 întocmite de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov şi avizate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Rata de infectare în zonele carantinate
Rata de incidenţă cumulată calculată la data de 20.11.2020 pentru ultimele 14 zile şi numărul de cazuri confirmate cu infectare SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile înregistrate în localităţile carantinate se prezintă după cum urmează:
Comuna Corbeanca:
- rata de incidenţă 9.63/1000 locuitori
- din populaţia totală de 9.239 de locuitori, numărul de cazuri confirmate cu infectare SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile (fără cazuri din focare) a fost de 89 de persoane
Comuna Dobroeşti
- rata de incidenţă 10.25/1000 locuitori
- din populaţia totală de 12.391 de locuitori, numărul de cazuri confirmate cu infectare SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile (fără cazuri din focare) a fost de 127 de persoane
Oraşul Măgurele
- rata de incidenţă 9.62/1000 locuitori
- din populaţia totală de 12.370 de locuitori, numărul de cazuri confirmate cu infectare SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile (fără cazuri din focare) a fost de 119 de persoane
Comuna Mogoşoaia
- rata de incidenţă 9.96/1000 locuitori
- din populaţia totală de 9.132 de locuitori, numărul de cazuri confirmate cu infectare SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile (fără cazuri din focare) a fost de 91 de persoane
Oraşul Otopeni
- rata de incidenţă 9.57/1000 locuitori
- din populaţia totală de 19.648 de locuitori, numărul de cazuri confirmate cu infectare SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile (fără cazuri din focare) a fost de 188 de persoane
Oraşul Popeşti Leordeni
- rata de incidenţă 9.54/1000 locuitori
- din populaţia totală de 42.468 de locuitori, numărul de cazuri confirmate cu infectare SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile (fără cazuri din focare) a fost de 405 de persoane
Pentru măsurile obligatorii pe care trebuie să le respecte toate persoanele care se află permanent sau care tranzitează zona, vă rugăm să consultaţi Ordinele şefului DSU!