Ludovic Orban l-a dominat pe Florin Cîţu în conferinţa comună. Replici spumoase

Florin Citu, Ludovic Orban, PNL

Ludovic Orban şi prim-ministrul Florin Cîţu au susţinut luni o conferinţă de presă comună la finalul Biroului Executiv al PNL, în care liderul liberalilor a preluat iniţiativa în momentul în care jurnaliştii doreau să confirme nişte informaţii.

Ludovic Orban l-a dominat pe Florin Cîţu în conferinţa comună. Replici spumoase. Când a dezvăluit că Florin Cîţu ar fi spus că dacă va mai exista un ministru care atacă premierul, acesta va fi demis la fel cum s-a procedat şi cu fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, presa centrală a citat surse politice care au participat luni la BE al PNL.

În timpul conferinţei de presă, jurnaliştii i-au dezvăluit lui Cîţu că au aflat despre aceste declaraţii şi l-au întrebat ce măsuri va lua. Întrucât premierul oferea acelaşi răspuns, Ludovic Orban a preluat iniţiativa şi a reiterat mesajele radicale despre demiterea miniştrilor care îl vor mai ataca pe liderul Guvernului României.

Ludovic Orban l-a dominat pe Florin Cîţu în conferinţa comună

„Orban: PNL este un partid serios şi care vrea să facă treabă bună. Evident, premierul beneficiază de susţinere totală. Nici nu se pune în discuţie vreo secundă schimbarea configuraţiei politice. Noi nu ne jucăm. Îndemnul nostru este să lăsăm deoparte ceea ce ne separă.

Cîţu: Azi, în şedinţa BE al PNL, am prezentat în primul rând situaţia campaniei de vaccinare. Apoi am prezentat stadiul negocierilor programului PNRR. Mai avem două săptămâni de negoceri şi în al treilea rând am discutat despre cea mai bună veste dată Româniai, despre ratingul agenţiei Standard & Poor's.

Cîţu: (n.r. – a fost întrebat ce măsuri va lua împotriva ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, care a spus despre el că este un zombie politic şi i s-a amintit ce ar fi declarat în BE al PNL): Îi asigur pe toţi membrii cabinetului că evaluarea se va face în funcţie de ceea ce vor face, nu în funcţie de ceea ce spune că fac. Eu susţin că fiecare membru al acestui cabinet va fi susţinut…

Rareş Bogdan atacă dur USR PLUS: Să nu vină cu aberaţia schimbării lui Florin Cîţu

Orban: (sâcâit de insistenţa jurnaliştilor, i-a spus lui Cîţu pe un ton scăzut, dar captat clar de microfoane, să-l lase pe el să răspundă) Am spus foarte limpede. Asta este în logica de funcţionare în toate democraţiile din lumea asta.

Nu există ministru care să atace un ministru sau un coleg de guvern

Nu există ministru care să atace un ministru sau un coleg de guvern. Când face asta, înseamnă că nu mai vrea să facă parte din guvernul respectiv. Este total dăunător ca unul sau altul să dea declaraţii împotriva guvernului. Când au motive, o fac cei din opoziţie… Este o chestiune care ţine de logica de funcţionare a guvernării. Când un ministru atacă, el trebuie să plece acasă. Declaraţiile (n.r. - lansate de Orban înaintea BE al PNL despre demiterea şi demisiile miniştrilor problematici) au fost date după declaraţiile lui Drulă…

Criză în coaliţie este prea mult spus. Este mai mult o reacţie emoţională care a ţinut mai mult de lipsa de experienţă la guvernare cu privire la o decizie salutară a premierului, pentru a oferi şansa unui viitor mai bun.

Cîţu: Îmi voi exercita acest mandat, nu voi încălca niciodată Constuţia României pentru nimeni, pentru niciun motiv.

Orban: Convingerea mea este că acest moment va fi depăşit...

Cîţu: Aşa este…

Raluca Turcan i-a somat pe guralivii din USR PLUS: „Să aibă grijă la cuvinte.”

Florin Cîţu şi Ludovic Orban

Mesajul lui Cîţu pentru USR PLUS

Orban: Pentru că până la urmă oamenii aşteaptă de la noi ceea ce le-am promis, să creştem calitatea în gestiunea fiecărui minister.

Cîţu: Este un mesaj pentru colegii din coaliţie. În acest moment avem nevoie de o nominalizare în Ministerul Sănătăţii, de cineva care să preia această luptă cu pandemia. Este nevoie de responsabilitate şi sunt convins că vom primi în cel mai scurt timp numele acelui ministru.

Orban: În coaliţie nu se discută despre consilieri, se discută despre candidaţi pentru postul de ministru...

Cîţu: Nu am avut nicio întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis (n.r. - despre imaginile apărute recent cu el plimbându-se lângă Vila Lac, în zona Dorobanţi). Dacă dumneavoastră vă imaginaţi că premierul României semnează o hârtie pe care scrie primit...

PNL se prăbușește în ultimul sondaj de opinie. Încrederea în politicieni, la cote alarmante

Orban: Am rugămintea să ne puneţi nişte întrebări la nivelul…

Cîţu: Voi evalua miniştrii pe ceea ce fac, nu pe ceea ce spun că fac. Până acum, şi am vorbit deja despre cheltuielile bugetare, încă nu am văzut un plan de reducere a acestor cheltuieli.

Dacă sunt sesizat şi sunt elemente temeinice, sigur că voi demara o anchetă cu privire la centrele de vaccinare închise, din postura de ministru interimar al Sănătăţii. Voi investiga orice situaţie cât timp sunt acolo. Dar în acest moment este nevoie de un ministru care să se apropie asupra acestor probleme în mod competent, zi de zi.

Orban: Vă mulţumim.”

PSD a discutat cu USR PLUS! Paul Stănescu şi Marcel Ciolacu şi-au expus strategiile