Orban face reclamă minunii Olimpului. 40 de milioane de euro a costat reabilitarea

Complexul Panoramic, Amfiteatru, Belvedere, din stațiunea Olimp, reabilitat cu 40 de milioane de euro, numai din fonduri private, de omul de afaceri Mohammad Murad, va fi inaugurat, nu de către politicieni ci de câțiva dintre constructorii care, în urmă cu 50 de ani, ridicaseră cel mai frumos ansamblu hotelier din sudul litoralului.

Cea mai mare investiție privată din turism a omului de afaceri Mohammad Murad nu a fost inaugurată în data de 23 iulie, când a fost vizitată de premierul Ludovic Orban, așa cum toată lumea se aștepta. Panglica inaugurală a Complexului Panoramic, Amfiteatru,  Belvedere va fi tăiată sâmbătă, 1 august, odată cu sosirea primilor turiști. Prin prezența lui la Olimp, premierul a făcut reclamă involuntară noii investiții. Mii de români, care au văzut imaginile din complexul hotelier, au cerut să își facă rezervare pentru a-și petrece, aici, vacanța de vară.

   

Mohammad Murad anunță, pe Facebook, deschiderea. ”Sâmbătă, 1 August, va fi o zi simbolică nu doar pentru mine și echipa mea, ci și pentru toți cei care au așteptat ani de zile ca emblema litoralului românesc, complexul Amfiteatru, Belvedere, Panoramic să găsească un partener care să il readucă la viață. Sunt onorat și în același timp bucuros că am putut fi medicul de urgență al acestui complex. Am folosit toată experiența mea, implicarea și chiar sacrificiul personal, muncind mai mult de 15 ore pe zi, astfel încât angajamentul meu să dea roade”, scrie omul de afaceri.

El nu privește această investiție ca o afacere. „Departe de profit, de calcule și de cifre, am simțit că este o obligație morală față de milioane de români care au lăsat amintiri frumoase în acest loc minunat. În anii ‘85, student fiind, treceam prin acest complex fară a avea vreo șansă de a fi cazat, admirând locația alături de alți români, bulgari, turci și chiar nemți. Am putut observa în ochii lor admirația și respectul pentru cei care au construit această locație”, explică Mohammad Murad.

Omul de afaceri spune că din 15 martie, „odată cu intrarea stării de urgență am decis să mă izolez alături de echipa mea, fară să țin cont de nimic altceva, doar de acest obiectiv clar – sa readuc complexul la gloria pe care o descoperisem în urmă cu 35 ani. Nu am avut arhitecți, designeri, și nici șefi de șantier, dar am avut ceva mult mai puternic : viziune, voință și perseverență. Nimic nu este mai relaxant decat să surprinzi oamenii într-un mod plăcut , să le caștigi respectul”.

Complexul hotelier se extinde, investiția ajunge la 50 milioane de euro

Mohammad Murad se arată convins că ”1 August va fi un moment care va intra în istoria acestui complex deoarece nu veți mai citi niciodată în presă despre starea de urgență în care se afla” Investitorul continuă: „Nu am așteptat multinaționalele, nici fondurile de investiții să ne susțină în acest demers nerealizat în ultimii 25 de ani. Pe 1 August vom deschide porțile pentru a demonstra că în România, cu românii se poate face chiar și imposibilul”.

   

Panglica inaugurală va fi tăiată de câțiva dintre constructorii care, în urmă cu 50 de an, au făcut parte din echipa care a ridicat complexul hotelier din Olimp. Artiști, care de-a lungul anilor au avut spectacole la Panoramic, Amfiteatru, Belvedere, vor cânta pentru turiștii prezenți la eveniment. Vor fi respectate toate măsurile impuse de pandemie, potrivit organizatorilor, având în vedere spațiile largi din complexul hotelier.

Mohammad Murad a declarat, pentru EVZ, că, practic, totul a fost construit de la zero: „Valoarea investiției este de aproape 40 milioane de euro, urmând să continuăm la anul, ajungând astfel la 50 de milioane de euro. Este un proiect moral, sunt foarte încântat să las ceva în urmă. Nu mă gândesc tot timpul la bani, la cifre. Nu sunt un contabil, sunt un medic sufletist care să vrea să reînvie ceea ce oamenii au iubit odată, în vacanțele lor”.

Complexul are aproape 50.000 metri pătrați cu capacitate de cazare de peste 1200 camere.  Se numește „Phoenicia Blue View”. Din cauza pandemiei, în acest sezon estival vor funcționa doar Panoramic și Belvedere. Hotelul Amfiteatru, din vara viitoare. Tot  în 2021, Mohammad Murad urmează să finalizeze și reabilitarea hotelurilor Majestic și Craiova, pe care l-a achiziționat recent cu aproape 2 milioane de euro, urmând ca împreună cu Panoramic, Amfiteatru și Belvedere să devină ministațiunea „Phoenicia Blue View Reso”, cu peste 3000 de locuri.