Un bărbat înarmat a luat un ostatic într-un centru pentru protecţia copiilor din localitatea Pfaffenhofen, în Germania. În aceste momente poliţia negociază cu atacatorul.
O echipă specială de poliţie din Germania a ajuns la scena incidentului şi încearcă să negocieze viaţa bărbatului cu criminalul, dar până acum nu au avut succes.
Din primele informaţii oferite presei reiese că ostaticul ar fi u funcţionar în vârstă de 31 de ani, iar atacatorul un individ de 28 de ani. Se ştie despre acesta că este înarmat cu un cuţit, dar autorităţile au declarat că este foarte posibil ca acesta să deţină şi arme de foc.
Poliţia a înconjurat clădirea şi încearcă să negocieze eliberarea ostaticului, scrie Mediafax.