Lovitura totală pentru Vladimir Putin! Rusia, sfidată în plin război. Americanii fac jocurile în Europa

Lovitura totală pentru Vladimir Putin! Rusia, sfidată în plin război. Americanii fac jocurile în EuropaSursa foto: Dreamstime.com

Bulgaria va primi începând cu luna iunie gaze naturale la preț mai mic decât cel pe care-l plătea către compania rusească Gazprom. Este vorba despre gaze naturale lichefiate (GNL) care provin din Statele Unite. Anunțul a fost făcut de autoritățile bulgare, după ce Rusia a oprit furnizarea de gaze naturale către această țară.

Guvernul de la Sofia a anunțat că Bulgaria va primi, începând cu luna iunie, gaze naturale lichefiate din Statele Unite, după cum relatează agenția de presă Reuters. Potrivit autorităţilor bulgare, prețul care va fi plătit va fi sub cel plătit companiei rusești Gazprom. Până la decizia de sistare a livrărilor, din 27 aprilie, Bulgaria importa aproximativ 90% din gazele naturale pe care le consuma, din Rusia. Anual, țara vecină, de la sud de Dunăre, consumă aproximativ trei miliarde de metri cubi de gaze.

Acordul prin care Sofia va primi gaze naturale lichefiate din Statele Unite a fost încheiat cu prilejul întâlnirii pe care premierul bulgar Kiril Petkov a avut-o cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris.

„Livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) către Bulgaria la preţuri mai scăzute decât cele ale Gazprom vor începe din iunie, conform acordului”, au informat autorităţile bulgare. Acestea nu au dat alte detalii despre conținutul acestui contract, a mai transmis Reuters.

Pe de altă parte, Bulgaria a accelerat negocierile cu Azerbaidjan pentru a obține o suplimentare a cantităților de gaze livrate. De asemenea, Sofia intenționează să încheie acorduri cu Grecia şi Turcia pentru terminalele de gaze naturale lichefiate. Sofia a mai cerut ca achizițiile de gaze naturale să se facă în comun, la nivelul Uniunii Europene, pentru ca prețurile să fie mai competitive.

Gazprom a oprit livrările către Bulgaria

În data de 27 aprilie 2022, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria. Motivul invocate de Moscova a fost că cele două țări nu au plătit în ruble pentru cantitățile livrate.

S-a întâmplat după ce Vladimir Putin a cerut ţărilor pe care le-a calificat drept „neprietenoase” să deschidă cont la Gazprombank pentru a converti în ruble sumele plătite pentru gazele livrate.

Polonia, ţară al cărei contract cu Rusia expiră la finele acestui an, a spus în repetate rânduri că nu va respecta noua schemă de plată pentru gazele ruseşti. Autorităţile de la Varşovia au anunţat că nu vor prelungi contractul cu Gazprom.

Contractul Poloniei cu Gazprom prevedea livrarea a 10,2 miliarde metri cubi de gaze pe an şi acoperea aproximativ 50% din consumul naţional. Compania poloneză PGNiG a precizat orice oprire a livrărilor reprezintă o încălcare a contractului.

Ne puteți urmări și pe Google News