Aproximativ 20.000 de români ar putea să rămână fără loc de muncă. Este vorba despre brokerii de asigurări, care ar putea avea de suferit de pe urma măsurii propuse de ASF cu privire la plafonarea comisioanelor.
Autoritatea de Surpraveghere Financiară (ASF) a propus o nouă măsură cu privire la polițele de asigurare. Aceștia susțin că este necesar și o plafonare a comisioanelor, nu doar a prețului. Propunere nu pare să fie deloc în avantajul brokerilor de asigurări, care ar putea să își piardă locul de muncă.
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare - Reasigurare din România (PRBAR) avertizează că aproximativ 20.000 de persoane ar putea să dispară de piața, dacă măsura propusă de ASF va fi aplicată. Potrivit Patronatului, nu doar brokerii vor avea de suferit, ci și clienții sau partenerii din domenii conexe.
„Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare – Reasigurare (PRBAR) din România atrage atenţia asupra numeroaselor vicii de legalitate care afectează Proiectul şi care, pe de o parte, fac certă desfiinţarea actului normativ propus în cadrul unui control de legalitate ce va fi declanşat iar, pe de altă parte, va avea consecinţe socio-economice deosebit de grave care nu au fost avute în vedere la redactarea Proiectului şi care vor conduce la exacerbarea crizei existente pe piaţa asigurărilor RCA din România.
Plafonarea comisioanelor poate conduce la un scenariu în care aproximativ 20.000 de distribuitori independenţi sunt eliminaţi de pe piaţă în decurs de maximum 2-3 luni. În această ipoteză, aproximativ 700.000 de poliţe de asigurare vor trebui emise direct de societăţile de asigurări, care nu pot crea această capacitate operaţională într-un timp scurt. Consecinţa directă va consta în existenţa, în fiecare lună, a aproximativ 350-500 de mii de consumatori care vor întâmpina reale probleme în accesarea produselor de asigurare – adică efectul exact contrar celui indicat în nota de fundamentare a Proiectului”, se arată în comunicatul de presă transmis de PRBAR.
Plafonarea tarifelor RCA poate aduce insolvența brokerilor de asigurări
PRBAR solicită eliminarea prevederilor care fac referire la plafonarea comisioanelor de distribuție. De asemenea, aceștia solicită să fie prezenți la toate discuțiile care au loc pe baza Proiectului de plafonare a tarifelor RCA, pentru a-și putea susține punctul de vedere.
Reprezentanții Patronatului susțin că Proiectul care vizează plafonarea tarifelor la RCA încalcă normele de tehnică legislativă privind evaluarea impactului actului normativ, anterior publicării, şi prevederile legislaţiei europene şi naţionale din domeniul Concurenţei.
Plafonarea comisioanelor va duce la sapă de lemn mulți brokeri din asigurări. PRBAR susține, în comunicatul de presă făcut public marți, că mulți distribuitori vor dispărea de pe piață, fiind în incapacitatea de a-și acoperi costurile de funcționare.
„Scăderea dramatică a numărului de distribuitori va afecta grav pe termen mediu şi lung interesele consumatorilor, dat fiind că infrastructura şi serviciile puse la dispoziţie de distribuitori reprezintă principala modalitate de accesare a produselor de asigurare.
Totodată, scăderea numărului de distribuitori va întârzia apariţia/dezvoltarea unor noi societăţi de asigurări pe piaţa RCA, întrucât în absenţa distribuţiei independente investiţia unui astfel de operator va fi mai costisitoare şi, în acelaşi timp, mai riscantă, fiind necesară dezvoltarea, de către fiecare asigurător, a propriei infrastructuri de distribuţie a asigurărilor”, scrie PRBAR în comunicatul de presă.