Românii care stau la bloc riscă să rămână fără centralele individuale de apartament. Ministrul Mediului a declarat că acestea trebuie interzise de urgență, în special în clădirile noi. Tanczos Barna este mai hotărât ca niciodată.
Ministrul Mediului,Tanczos Barna, speră ca Guvernul să accepte propunerea lui și să fie luate măsuri de urgență. Acesta a mai precizat că centralele individuale deja au fost interzise în Brașov și Cluj. Românii vor fi nevoiți să găsească alternative mai puțin periculoase.
„Eu sper ca centralele individuale să fie interzise în blocurile noi. Războiul a mutat centrul atenției în coaliție, dar sper să se ia o măsură în cel mai scurt timp, am propunerea pregătită, dar având în vedere că pe masa coaliției au fost probleme mult mai grave, această temă a fost puțin amânată.
Există deja idei, există orașe unde au fost interzise aceste centrale individuale, în Brașov , în Cluj, și cu siguranță se pot găsi soluții alternative la aceste variante și poluante și costisitoare, cele de scară, de bloc, sunt mai eficiente și mai puțin poluante”, a declarat Tanczos Barna pentru gândul.ro
Ar putea fi interzise în orice moment
Potrivit unui sondaj fact E.ON Energie România, 27% din centralele termice pe gaz din România sunt folosite de mai bine de 10 ani. Specialiștii trag un semnal de alarmă și transmit că trebuie înlocuite de urgență.
Compania a declarat că prin alegerea unei centrale în condensare, românii pot reduce consumul cu peste 30%. „Circa 27% din centralele termice pe gaz din gospodăriile din România sunt mai vechi de zece ani, potrivit rezultatelor unor sondaje realizate de E.ON anul trecut. Compania recomandă înlocuirea acestora cu centrale noi, în condensare, cu eficienţă energetică ridicată, care asigură economii la factură şi un confort superior”, se arată în comunicatul de presă.
Pe fondul creșterii prețurilor la energie, românii trebuie să înțeleagă că este cazul să schimbe centralele. Aceștia ar putea plăti sume mai mici lunar.
Cea mai bună soluție pentru a scădea consumul de gaze este înlocuirea centralelor vechi. E.ON Energie România garantează că centrala în condensare oferă rezultate mai bune faţă de centralele convenţionale. Oamenii ar putea avea facturi mai mici cu 1.000 lei pe an.