Olanda devine locul preferat al companiilor care părăsesc Marea Britanie ca urmare a Brexit. Guvernul olandez negociază cu 250 de companii care urmează să își mute sediile din Londra.
Potrivit Reuters, care citează Ministerul pentru Afaceri Economice, în 2018 și-au mutat afacerile din Marea Britanie în Olanda 42 de firme, care înseamnă aproape 2000 de locuri de muncă. Printre acestea se numără banca japoneză de investiții Norinchukin, compania media TVT Media, companiile MarketAxess și Azimo și clubul de asigurări P&I UK. „În 2019, mai multe companii, inclusiv Discovery și Bloomberg, și-au anunțat deja intenția de a investi în Olanda în urma Brexitului", se arată în documentele oficiale ale Ministerului Afacerilor Economice.
Agenția Reuters mai arată că liderii de afaceri din Marea Britanie și din alte țări au avertizat despre pierderile catastrofale de locuri de muncă și haos în porturi, în cazul în care nu va exista un acord. Un acord Brexit, care ar fi asigurat comerțul fără tarife și ar fi garantat lanțurile de aprovizionare transfrontalieră la timp, a fost respins de parlamentari lăsând Marea Britanie în pericol de a părăsi blocul pe 29 martie fără un cadru.
Operatorul de tunel din Canalul Mânecii, Eurotunnel și distilatorii de whisky din Scoția au cerut acțiuni guvernamentale urgente și decisive și au avertizat asupra consecințelor unui Brexit fără acord.