Președintele SUA, Donald Trump, a fost pus oficial sub acuzare, la finalul anchetei putând fi inițiată procedura de destituire a acestuia. Nancy Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților, a făcut anunțul în această seară.
UPDATE. Președintele Donald Trump a avut o primă reacție pe Twitter, sub forma unei cascade de mesaje în care s-a lăudat cu procentajul obținut la alegerile prezidențiale, a catalogat procedura drept o „vânătoare de vrăjitoare” și a acuzat că acest demers este o „hărțuire prezidențială”.
Știre inițială
„Acțiunile administrației Trump arată fapte dezonorabile ale președintelui, trădarea jurământului, trădarea securității naționale, și trădarea integrității procesului nostru electoral. De acee,astăzi, anunț declanșarea unei proceduri de anchetă pentru punerea sub acuzare de către Camera Reprezentanților. Le cer celor șase comisii să declanșeze procedura de anchetă. Președintele trebuie să fie tras la răspundere. Nimeni nu este mai presus de lege”, a declarat Nancy Pelosi, conform CNN.
Preşedintele american este suspectat că a făcut presiuni asupra Ucrainei în încercarea de a aduce prejudicii fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, care ar putea fi rivalului său la scrutinul electoral din 2020. Fiul politicianului, Hunter Biden, a început să lucreze pentru o companie ucraineană din domeniul gazelor începând din 2014.
„Mă aflu în prezent la Naţiunile Unite unde reprezint ţara noastră, dar am autorizat publicarea mâine (miercuri) a transcrierii complete (...) a conversaţiei mele telefonice cu preşedintele ucrainean”, a postat Trump pe Twitter.
„Veţi vedea că a fost vorba de o convorbire telefonică amicală şi adecvată din toate punctele de vedere”, a continuat şeful statului american. „Fără presiuni şi, spre deosebire de Joe Biden şi fiul său, fără contra-prestaţie!”
„Toate acestea nu sunt altceva decât continuarea celei mai mari vânători de vrăjitoare din istorie”, a concluzionat Donald Trump.